Economic

BNR a majorat dobânda cheie la 3,75 la sută pe an

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința din 10 mai a hotărât ca dobânda cheie să fie majorată la 3,75 la sută pe an, de la 3 la sută anterior, începând cu data de 11 mai, potrivit unui comunicat BNR.

Totodată, reprezentanţii instituţiei au decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75 la sută pe an, de la 4 al sută, şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,75 la sută, de la 2 la sută pe an.

Motivațiile acestei decizii sunt multiple și țin, mai ales, de situația mondială generată de pandemia Covid-19, dar și de războiul din Ucraina.

„Creșterea accentuată a ratei anuale a inflației în trimestrul I 2022 a continuat să fie determinată  de șocurile globale pe partea ofertei, amplificate în acest interval de declanșarea războiului din Ucraina și de sancțiunile instituite, ce au accelerat ascensiunea puternică a inflației pe plan mondial, inclusiv în numeroase state europene. Astfel, creșteri mari ale ratei anuale a inflației, inclusiv a celei de bază, au fost consemnate în multe țări din Europa și în SUA, în condițiile unei situații macroeconomice fără precedent în ultimele decenii”, se precizează în comunicatul BNR.

Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, precum și stimularea economisirii prin creșterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile.

Conform calendarului anunțat, următoarea ședință a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 6 iulie 2022.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker