Administrație

Balta Albă: S-a finalizat asfaltarea a 47 de străzi

Primarul de Balta Albă de Buzău, Ionel Marin, face şi el parte dintre şefii de administraţii publice din zona rurală a judeţului care au dovedit, pe durata mandatului 2020-2024, că au o calitate specifică indivizilor care sunt obligaţi, prin natura funcţiei pe care o ocupă, să lucreze cu sistemul birocratic din România, ceea ce înseamnă că sunt tenace. În cazul primarului Ionel Marin, să accesezi un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere locale, pentru care documantaţia a fost depusă în anul 2018, iar în teren să beneficiezi de lucrări abia după cinci ani, asta înseamnă că a avut încredere în calitatea muncii depusă de funcţionarii din Primărie, în corectitudinea evaluărilor documentaţiilor, pentru acordarea punctajelor de eligibilitate şi, nu în ultimul rând, rezistenţă la stres.

Cel mai mare proiect pentru asfaltarea drumurilor de interes local a fost accesat pe fostul Program Naţional pentru Dezvoltare Locală (PNDL) care în timp a devenit Programul Naţional „Anghel Saligny” şi a avut o valoare de 7.332.677 lei, o finanţare ce a asigurat reabilitarea şi asfaltarea a 47 de străzi în satele Amara, Băile şi Balta Albă.

Proiect european „Şcoala din curtea şcolii”

Şcoala gimnazială din satul Amara, comuna Balta Albă, a fost gazda unui eveniment special în activităţile extracuriculare ale copiilor din localitate. Organizat sub forma unui parteneriat dintre Şcoală și Primărie, evenimentul a presupus antrenarea copiilor în activităţi care să răspundă tematicii majore „Paşi mici pentru o Planetă mare şi curată”. Pentru a deprinde activităţi benefice mediului înconjurător, elevii din clasele gimnaziale au participat, pe grupe, la confecţionarea de căsuţe pentru păsărele, sau la confecţionarea de dispozitive care să înlesnească hrănirea păsărilor, altele decât cele care sunt îngrijite în gospodăriile părinţilor.

În cadrul Proiectului POCU/987/6.3/6.6/154278 – „Şcoala din curtea școlii”, Activitatea 3.1 „Pași mici pentru o Planetă mare și curată”, elevii de la Școala Gimnazială Amara și cei de la Școala Gimnazială Puiești au desfăşurat activităţi interactive apreciate de coordonatorii de proiect.

În ceea priveşte implicarea Primăriei Balta Albă, primarul Ionel Marin a avut iniţiativa pentru amenajarea unui teren de sport şi a unui parc de joacă pentru copii, în imediata apropiere a școlii din localitate, o investiţie susţinută de la bugetul local, în valoare de peste 150.000 de mii de lei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker