Administrație

La Ziduri, Biserica Adventistă este poleită cu AUR

Redacția OPINIA a primit, pe adresa de mail, un text ce invită la o investigație jurnalistică. Faptele descrise în epistolă se petrec în comuna buzoiană Ziduri și evidențiază activitatea zeloasă depusă de unul dintre consilierii locali, care reprezintă, în plan politic, gruparea AUR, în timp ce aceeași persoană este identificată drept unul dintre membrii de vază a cultului Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.

Preceptele dogmatice după care se conduce Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea reclamă o neutralitate în ceea ce privește implicarea în viața politică, dar individual chiar sunt recomandări pentru a fi, sau a deveni, un cetățean responsabil. S-ar părea, conform aspectelor prezentate în textul primit la redacție, că responsabilitatea cetățenească este folosită de consilierul local AUR Doru Rotaru pentru a se remarca drept un justițiar local în interpretarea activității autorităților publice locale.

„Consilierul local Doru Rotaru, ales pe listele partidului AUR, care deține în paralel o funcție de conducere în cadrul comunității locale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, se află în centrul unui scandal de proporții. Acesta este acuzat de presiuni repetate pentru îndepărtarea secretarului general delegat al comunei, dar și de o campanie sistematică de intimidare și hărțuire a funcționarilor publici din Primăria Ziduri”, spun surse locale.

Hărțuirea funcționarilor și amenințări cu „Lumina”!

Dincolo de discursurile politice, comportamentul de zi cu zi al consilierului Doru Rotaru în cadrul Primăriei a depășit demult granițele dialogului administrativ constructiv. Surse din cadrul instituției descriu o atmosferă de tensiune permanentă provocată direct de acesta. Folosindu-se de funcția de consilier local, Doru Rotaru se comportă ca un „controlor” al aparatului administrativ, depășindu-și competențele stabilite de Codul Administrativ. Acesta verifică personal funcționarii dacă își fac datoria, asumându-și abuziv atribuții de superior ierarhic. Solicită obsesiv teancuri de documente pentru fiecare ședință de consiliu, o atitudine ce este interpretată drept presiune psihologică. Mai mult, cererile sale blochează activitățile zilnice ale funcționarilor, care sunt forțați să își piardă timpul fotocopiind hârtii în loc să deservească cetățeni. Folosind o retorică agresivă, consilierul îi sperie pe angajații primăriei, avertizând public că respectivele hârtii solicitate „vor face lumină”, insinuând fără dovezi că în spatele activității administrative s-ar ascunde ilegalități.

„Cu toate acestea, la Ziduri, regulile par să fie facultative pentru Doru Rotaru. Cum se împacă statutul de lider spiritual local – un reper de moralitate și smerenie pentru comunitate – cu haina de combatant politic activ al unui partid zgomotos?”, se arată în materialul trimis la redacție.

Presiuni pentru schimbarea Secretarului General

Ca și cum nu ar fi fost suficientă presiunea pusă pe aparatul administrativ, Doru Rotaru pare să-și fi propus și o acțiune politică distinctă, cu scopul de a-l îndepărta din funcție pe actualul Secretar General de la Primăria Ziduri, care, după informațiile transmise ocupă postul cu delegare. De data aceasta, presiunile sunt îndreptate strict către primarul comunei Ziduri, Viorel Buzea.

Primarul Buzea nu a putut fi contactat, telefonic, din cauza unor disfuncțiuni tehnice în rețelele de telefonie, pentru a comenta informațiile prezentate în materialul primit la redacție. Totuși, în urma unor investigații jurnalistice proprii, redacția poate prezenta o așa-zisă cauză pentru care consilierul AUR Doru Rotaru se manifestă insistent pentru îndepărtarea din funcție a Secretarului General din Primăria Ziduri. Pentru că postul era vacant, recent primarul Viorel Buzea a promovat un proiect de hotărâre pentru alegerea viceprimarului la una dintre ședințele Consiliului Local. Conform informațiilor noatre, unul dintre candidați ar fi fost și consilierul AUR, Doru Rotaru, care ar fi încercat să câștige postul de viceprimar cu ajutorul liberalilor din Consiliul Local și, evident, a unora dintre consilierii social-democrați, majoritari în deliberativul local. Câștig de cauză a avut fostul primar, Nicolae Nedelcu, din partea majorității social democrate.

Întrebări pentru conducerea națională a Bisericii Adventiste din România

„Această dublă măsură de la Ziduri nu mai poate fi trecută cu vederea. Ea ridică întrebări legitime la care conducerea Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste din România va trebui să răspundă: Cum este tolerat faptul că un membru cu funcție de conducere în comunitatea adventistă, precum Doru Rotaru, face politică agresivă pe listele AUR? Cum se corelează comportamentul de intimidare și hărțuire a unor funcționari publici cu standardele morale înalte impuse de statutul de lider al unei biserici care promovează pacea socială și respectul? Ce măsuri statutare va lua conducerea cultului pentru a se asigura că numele bisericii nu este târât în lupte de culise politice și abuzuri administrative la nivel local?

Locuitorii comunei Ziduri, indiferent de confesiune, au dreptul la o administrație publică funcțională, ferită de hărțuiri și interese partinice mascate sub haine de lider spiritual. Iar credincioșii adventiști din România au dreptul ca reputația bisericii lor să nu fie confiscată de orgoliile politice ale lui Doru Rotaru”, se mai arată în încheierea materialului primit la redacție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare