Politic

Au apărut primele liste de candidaţi pentru alegerile parlamentare

Doi competitori ai alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an şi-au definitivat, la sfârşitul săptămânii trecute, listele electorale. Este vorba des­pre Partidul Naţional ­Li­beral şi despre Alianţa USR-PLUS, ale căror organizaţii judeţene au trecut, imediat după încheie­rea alegerilor locale, prin momente de cumpănă.

Liberalii, nume surpriză

Imediat după anunţarea rezultatelor alegerilor locale, organizaţia judeţeană a Partidului Naţional ­Li­beral a rămăas fără preşe­dinte, după ce fostul lider, deputatul Cristinel Romanescu, şi-a dat demisia de onoare în urma rezultatelor sub aşteptări obţi­nute de PNL Buzău. Cu toate acestea, noul lider numit de centru, buzoianul Gabriel Avrămescu, care până la înscăunarea sa a fost prefect de Galaţi, a reuşit să pună la punct ra­pid o echipă de conducere şi să întocmească listele de candidaţi pentru alegerile parlamentare.

Un element-surpriză în peisajul liberal buzoian îl reprezintă noul preşedinte al organizaţiei municipale, cel care ocupă şi primul loc pe lista candidaţilor pentru Senat. Este vorba despre jurnalistul Vlad Pufu, fondatorul grupului de presă care deţine postul de televiziune regional Focus TV, radioul Focus FM, cotidianul „Şansa Buzoiană” şi portalul de ştiri SansaNews.ro. La Camera Deputaţilor, lista este des­chisă de preşedintele interimar al PNL Buzău.

Candidaţi Camera ­De­putaţilor: Gabriel Avrămescu, Claudia Benchescu, Mircea-Ciprian Posea, ­Gheo­rghe Firon, Ion-Florin Năstase, Ionuţ Cercel, Gabriela Georgescu, Adrian Zoican şi Laurenţiu-Gabriel Banu.

Candidaţi Senat: Vlad-Mircea Pufu, Viorel Holban, Amalia Epuran, Viorel Ştefu şi Vasile Dobre.

Conform unei postări pe pagina oficială de Facebook a PNL Buzău, sunt considerate eligibile prime­le două locuri de pe lista pentru Camera Deputaţilor şi primul loc de pe lista pentru Senat.

Lista USR-PLUS, impusă de centru

Scandalul de la Buzău din interiorul Alianţei USR-PLUS pe tema listelor de candidaţi pentru alegerile parlamentare a fost tranşat de conducerile centrale ale celor două formaţiuni politice, prin poziţionarea pe primul loc la Camera Deputaţilor a deputatului clujean Emanuel Ungureanu.

Decizia centrului a fost necesară întrucât organizaţiile PLUS şi USR Buzău nu s-au înţeles şi nu au organizat o adunare generală pentru a valida o listă de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie. „Conform procedurii, urma ca Biroul Naţional să desemneze candidaţii pentru Buzău. În timpul discuţiilor din şedinţa Biroului Naţional a venit o listă scrisă cu pixul de la organizaţia din Buzău, cu ştersături, iar Emanuel Ungureanu se afla pe primul loc pe lista respectivă. Au fost discuţii contradictorii în şedinţa Biroului Naţional, apoi s-a supus la vot”, au declarat surse USR pentru G4Media. Conform acestora, în Biroul Naţional s-a supus la vot lista respectivă, iar echipa lui Dan Barna a votat în favoarea menţine­rii lui Ungureanu cap de listă la Camera Deputaţilor, în judeţul Buzău.

În cadrul Convenţiei judeţene Cluj, delegaţii USR-PLUS l-au scos pe Ungu­reanu în afara locurilor eligibile; mai precis acesta s-a ales doar cu locul 5 pe lista candidaţilor la Camera ­De­putaţilor. Cei mai mulţi de­legaţi clujeni erau membrii PLUS, care nu l-au sus­ţinut pe Ungureanu, fiind nemulţumiţi de comportamentul deputatului, aşa cum nu l-au susţinut nici pe senatorul Mihai Goţiu (acesta s-a ales cu locul al doilea pe lista candidaţilor la Senat, considerat loc neeligibil). „Ungureanu, pe tăcute, şi-a aranjat cu Dan Barna să se mute la Buzău”, a precizat aceeaşi sursă pentru G4Media. Dacă la alegerile parlamentare USR-PLUS va scoate un scor apropiat de cel obţinut la locale, Emanuel Ungureanu se va regăsi în Camera Deputaţilor şi în mandatul 2020-2024.

Decizia lui Dan Barna de a-l valida pe Emanuel Ungureanu pe primul loc pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor nu este singura care loveşte sub centură gruparea ­Pe­trică-Ionică, aflată la conducerea organizaţiei buzoiene. Astfel, au dispărut doi dintre cei trei incluşi pe lista iniţială a USR Buzău, care ar fi trebuit completată cu propunerile PLUS; de la Senat a fost eliminat Laurenţiu Belizan, iar de la Camera Deputaţilor a fost scos din cărţi Gabriel ­Ioni­că, autorul dezastrului electoral care a lăsat USR-PLUS pe dinafara Consi­liului Judeţean. De altfel, susţinerea celor trei a fost şi miza refuzului preşedintelui Petrică Cîrstea de a negocia cu PLUS pe plan local, speranţa sa fiind o nouă susţinere necondiţio­nată din partea lui Barna. Calcul greşit, căci organizaţia judeţeană PLUS şi-a adjudecat locul al doilea pe lista pentru Camera De­putaţilor şi primul loc pe lista pentru Senat.

Candidaţi Camera ­De­putaţilor: Emanuel-Dumitru Ungureanu, Denisa Çoban, Marius Suditu, Daniela Badea, Lăcrămioara Minciună, Corneliu Baldovin, Adriana Susma.

Candidaţi Senat: Mihai Răzvan Moraru, Liliana Şerbănică, Ramona Fătu.

Un comentariu

  1. Eram decis să nu votez la apropiatele parlamentare. N-aveam cu cine. Acum am împotriva cui. Poate, poate, soțioara lui Mișu Voicu nu prinde un mandat, legătura ei cu Buzăul fiind doar vacanțele la bunicii de la Amaru. Lista useriștilor oricum era exclusă din start, indiferent dacă era parașutat sau nu clujeanul căzut în dizgrație la el acasă!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker