CulturăIstorii Buzoiene

Apele de la Bâsca (Gura Teghii): „Aer curat, îmbălsămat de mirosul florilor variate şi al fâneţelor abundente”

Apele minerale ca factor balnear au fost în atenția omului din timpuri foarte vechi. Primele atestări scrise care conțin informații despre apele minerale din țara noastră datează de mai mult de trei secole. În cartea „Descrierea Moldovei”, scrisă la cererea Academiei din Berlin în limba latină, Dimitrie Cantemir vorbește despre izvoarele sărate de leac. Ziarul „Curierul românesc”, întemeiat de Heliade Rădulescu la 1829, publica în paginile sale și anunțuri prin care medicul Alphonse Constant Marsille îndemna populația să se trateze de diferite boli în mai multe localități cu izvoare tămăduitoare.

Cu titlul „Apele de la Bâsca”, s-a tipărit, în anul 1874, un pliant cu 14 pagini care încerca să prezinte cât mai atractiv motivaţiile pentru care doritorii erau îndemnaţi să  viziteze această localitate.

Amintim că mai târziu, începând cu anul 1903, Al. Tzigara-Sumurcaş, cu pro­prietăţi în judeţul nostru, întemeiază, împreună cu profesorul Lu­dovic Mrazec, Gri­gore Antipa, Vintilă Brătianu, Simion Mehedinţi, Gheor­ghe Munteanu-Murgoci şi Alexandru Vlahuţă, So­cie­tatea Turiştilor Români (S.T.R.) cu sediul în comuna Cătina, pe moşia Coraliei Boldur-Kosta­ki, prima de acest gen din România. De aici s-au organizat excursii spre schiturile şi mănăstirile din Subcar­paţii Buzăului, spre Penteleu şi chiar în Munţii Bucegi.

Spre informarea celor interesaţi de oferta turistică de la începutul secolului al XX-lea, prezentăm în continuare rândurile semnate modest, „Un vizitator”: „Bâsca este o mică gârlă ce izvorăşte din Trans­ilvania, trece printre Carpaţi, despărţind Vrancea de Muntenia şi se varsă în Buzău. Ea curge la poalele Penteleului, într-o vale fertilă, având de o parte şi alta livezi de pruni, ogrăzi cu porumb şi fâneţe (între care cea mai frumoasă era considerată Rusila, de unde Bâsca se despărţea în două cursuri, Bâsca Mare şi Bâsca Mică sau Bâsca Rusilei) ce îmbălsămează aerul cu mirosul florilor, dealuri, piscuri şi munţi îmbrăcaţi cu păduri de fagi, ulmi, stejari şi brazi. Din distanţă în distanţă, pe valea ei se ivesc, de o parte şi alta, stânci maiestuoase de gresie şi calcar, prezentând diferite forme, diferite aspecte, dintre care una numită Piatra Corbului, este tăiată drept ca un zid al unei cetăţi înalte. Cursul ei prezintă mai multe şerpuituri sau sinuozităţi şi mici cascade, zgomotul morilor şi al ferăstraielor adaugă murmura apei, izbind pietrele cărate de dânsa; în unele locuri ea se bifurcă şi formează insule cu variate vegetaţiuni. Apa ei limpede şi uşoară e bună de băut şi încă mai bună de scăldat, ca toate apele de munte ce conţin şi peşte, precum mreană, podeţ, păstrăvi, lipan şi alţii. Pe latura dreaptă a Bâscei este drumul practicabil care trece pe dinaintea stabilimentului, unde vizitatorii pot ajunge de la Buzău într-o zi.

Stabilimentul băilor este aşezat între munţi, pe marginea drumului şi are două faţade, una spre răsărit, către Bâsca, cu 14 camere şi alta spre apus, către grădină, tot cu 14 camere. Dependinţele sunt pe laturi şi spre apus, iar împrejur sunt plantaţiuni de brazi şi arbori fruc­tiferi. Pe latura despre miază-zi este salonul de petrecere, iar pe latura dinspre miază-noapte este sala de mâncare pentru 80 persoane şi are mărimea salonului de petrecere.

Fiecare faţadă are câte cinci porţi cu scări, iar de jur împrejur este galerie pentru preumblarea celor ce fac cură, când se întâmplă să fie ploaie. Odăile sunt spaţioase, curat mobilate cu cele necesare, fiecare are câte două paturi, unele au şi sofale. În salon se află jurnale, jocuri de table, dame, şah, domino; deosebit de acestea este gimnastica pen­tru copii, popice pentru bărbaţi şi dame.

Afară de apa Bâscei sunt şi izvoare cu apă potabilă, cu apă minerală sulfuroasă şi feruginoasă, recomandate de medici pentru diferite maladii, precum reumatism, anemie şi altele. Iată şi analiza apelor minerale:

În vecinătatea stabilimentului hydroterapic de la Bâsca, propri­etatea d-lui Ştefan Borănescu, se găsesc trei izvoare minerale şi anu­me: a) izvorul de la Tega, la 3 km. depărtare; b) izvorul de la Fulge­riş, tot la 3 km; c) izvorul de la Tainiţa, la 700 m. depărtare. Din aceste ape (câte o sticlă de 250 ml. din fiecare) mi s-au trimis de către d-l proprietar pentru a le supune analizei. Rezultatul analizei făcută în laboratorul Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, a fost cel următor:

Izvorul de la Tega conţine mult acid sulfuric, sulfuri alcalini şi teroşi, cloruri alcalini şi teroşi, aşa încât această apă este una din cele mai bune ape sulfuroase care se găsesc la noi;

Izvorul de la Fulgeriş conţine acid carbonic liber (care dă apei un gust acidulat şi face să roşească puţin hârtia albastră de turnesol), carbonat de fier (partea principală şi esenţială) şi alte principii mineralizatoare, dar în puţină cantitate; această apă este una din cele mai bune ape feruginoase de la noi;

Izvorul de la Tainiţa, apa s-a arătat prea puţin bogată în principii mineralizatoare, aşa încât suntem dispuşi a o considera mai bine o apă ordinară, puţin mineralizată; sulfuri (în mică cantitate), cloruri, carbonaţi etc. decât ca o apă minerală propriu-zisă.

Din cele expuse conchidem că apa de pe Tega este sulfuroasă, iar cea de la Fulgeriş este feruginoasă”.

În continuare, autorul include în text concluziile dr. Paşcanu, profesor de chimie organică la Şcoala Su­perioară de Farmacie, membru al Societăţii de Chimie din Paris: „Cei se suferă de anemie, chloranemie, dyspepsie şi, în genere, cei ce au trebuinţă de feruginoase, vor face bine să întrebuinţeze apa de la Ful­geriş, unde vor mai găsi un aer curat şi şedere confortabilă. Apa iz­vorului de pe Tega poate fi întrebuinţată în băi căldicele, precum şi ca băutură simplă sau îndoită cu lapte, ori cu zer. Tot mai asemenea poate fi întrebuinţată şi în gargară, în afecţiunea organelor respiratorii”.

În continuare, autorul broşurii scrie: „Munţii care adăpostesc sta­bi­limentul sunt: spre răsărit, Dealul lui Vodă; spre miază-zi, Muchea Olympei; spre apus şi miază-noapte, Piscul Nemertei şi Tega. Clima locului este dulce şi plăcută ca acea a multor părţi din Italia, mai cu seamă în luna lui august, astfel că, persoanele slabe de piept rezistă şi le merge bine, ceea ce n-ar putea la Sinaia sau la Predeal, unde aerul este foarte aspru. Aici aerul este curat, îmbălsămat de mirosul florilor variate şi al fâneţelor abundente, este agent a fortifica pieptul acelora ce nu suferă de nimic şi vin numai ca să schimbe aerul infectat din Bu­cureşti şi din alte oraşe; ploaia când cade aici, aduce o răcoare plă­cută şi, fiind locul nisipos, nu se face niciodată noroi.

Cura care se face sub direcţia medicului local începe astfel: dimineaţa, la ora 5,00, se ia laptele de capră, la 6,00, începe cura de zer sau de ape minerale şi preumblările pe munţi. Băile reci sunt re­gulate de la ora 6,00-8,00, pentru bărbaţi şi de la 8,00-10,00, pentru dame; după amiaza de la 14,00-15,30, pentru dame şi de la 15,30-17,00, pentru bărbaţi. Duşurile sunt în cabine despărţite, trei pentru dame, trei pentru bărbaţi şi se pot lua la orice oră. Dejunul se ia la ora 11,00, iar prânzul la ora 18,00, masa fiind în comun. Seara, între orele 20,00-21,00, se ia laptele de capră.

Muzica cântă dimineaţa două ore, de la 6,00-8,000, după amiaza de la 18,00-22,30. În toate serile se dansează în salon, joia şi duminica este balul copiilor, atunci mai mult decât alte ori se văd copiii din sta­biliment, împreună cu ai d-lui proprietar, îmbrăcaţi în costumele lor uşoare, jucând cu multă eleganţă. Uneori, seara se fac focuri mari, aprinzând grămezi de brazi peste gârlă, în faţa stabilimentului şi se produc tablouri încântătoare, iar câte o dată se fac focuri artificiale cu diferite culori, atunci Bâsca şi munţii reflectă lumini feerice.

Afară de băile reci, cei ce au trebuinţă pot lua şi băi calde de ape sulfuroase, asemenea şi băi de fier. Puţin mai departe, în sus, la o distanţă de 25 minute, pe jos, este încă un stabiliment mai mic, cu 15 camere mobilate, vechea proprietate a d-lui Persescu, acum proprie­tatea tot a d-lui Borănescu care a reparat-o, adăugând şi alte camere, era pe stânca renumită unde era vechiul chioşc, s-a făcut un altul nou, închis şi de formă hexagonală, căruia i s-a dat numele de chioşcul lui Ştefan. Mulţi dintre vizitatori merg să ia cafeaua şi chiar dejunul în acest Pavilion, a cărui poziţiune este mult mai pitorească decât a ce­lorlalte două, despre care vom vorbi îndată. Pasagerii stabilimentului de sus, care nu voiesc a veni să ia prânzul la masa comună din sta­bilimentul de jos, îşi pot face cuhnia (bucătăria) deosebită şi-i costă mult mai puţin.

Cuhnia stabilimentului este curată, sănătoasă şi confortabilă, bu­ca­tele se gătesc cu unt. Dejunul se compune din două mâncări (feluri), deosebit brânză şi fructe. Prânzul se compune din: supă, rasol, un fel de mâncare, friptură cu salată, caşcaval şi fructe; joia şi duminica se mai adaugă şi prăjituri sau îngheţată. De două ori pe săptămână se schimbă feţele de masă şi şervetele; serviciul se face cu multă ordine şi politeţe”.

(Va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare