O dată la patru ani este adăugată în calendar, în luna februarie, această zi de 29 pentru a se corela anul calendaristic cu anul astronomic. Ziua de 29 februarie face astfel posibilă corectarea discrepanței dintre calendarul gregorian standard și perioada de timp în care Pământul parcurge o orbită completă în jurul Soarelui, de la un echinocțiu la altul, care este de aproximativ 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 45 de secunde. Exprimarea datelor calendaristice trebuia efectuată prin numere întregi de zile, s-a adoptat un an civil sau an solar convențional de 365 zile. Problema esențială a fost găsirea unei unități de timp convenționale, având un număr întreg de zile, ce poate varia cu o zi, în așa fel încât succesiunea lor să reproducă succesiunea anilor tropici. Pentru schimbarea din patru în patru ani a numărului de zile din an (trei ani normali de 365 de zile și al patrulea bisect, de 366) și din luna februarie (28 de zile în anii normali și 29 în anul bisect)
Arhivele Naționale relatează despre această zi citând din „Realitatea ilustrată”, din decembrie 1936: „Julius Caesar a fost acela care a introdus anul bisect. Dar în secolul al XVI-lea s-a observat o eroare de 10 zile. Și atunci Papa Grigore a hotărât o reformă a calendarului. Julius Caesar a stabilit ca bisect fiecare an de la sfârșitul unui ciclu de patru, inclusiv acela care încheie secolul. Astăzi, ultimul an al unui secol este considerat ca bisect numai dacă numărul său este divizibil prin 400. Anul 2000 va fi primul cap de secol bisect, de 400 de ani încoace, constând din 366 de zile.”
O serie de legende însoțesc anul bisect în rural, unele dintre acestea fiind culese și incluse în documente de specialiști. O astfel de povestioară este relatată în „Calendarul țăranului român. Zile și mituri” (Univers Enciclopedic Gold, 2019) a lui Ion Ghinoiu, pe care o citează Muzeul Național al Țăranului Român. „Odată Sfântul Casian, cel ce-și are hramul la 29 februarie în anii bisecți, s-a dus la Dumnezeu și a început să se plângă Ziditorului că oamenii nu-l cinstesc și pe dânsul, cum cinstesc pe ceilalți sfinți. Dumnezeu îl întrebă însă: <- Ai făcut vreo faptă bună în lumea aceasta? Ceilalți sfinți au făcut și de aceea au în fiecare an câte o zi de ținere>. Nesfârșindu-și încă vorba, iată că vine acolo Sfântul Nicolae ud leoarcă. <- Sfinte Nicolae, de ce ești ud?> <- Uite de ce, răspunse sfântul. Din pricina vântului mare era gata, gata să se înece o corabie și, cum am văzut-o, m-am aruncat în apă și am scăpat-o de primejdie, iar pe oameni de la moarte>. Atunci Dumnezeu se întoarse către Sfântul Casian și zise: <- Auzi cum fac fapte bune cei ce au ținere? Fugi de aici și la fiecare patru ani să vii și tu o dată>. Și de atunci luna februarie are câte 29 de zile la fiecare patru an”, se arată în „Calendarul țăranului român. Zile și mituri”.
