Sport

Antepenultimul meci pentru HC

Potaissa vine duminică la Buzău

„Lupii” încheie seria infernală de la mijlocul lui aprilie cu încă un meci greu, cel cu Potaissa, de duminică. „Norocul” proverbial al celor de la HC se face simțit încă o dată, întrucât ardelenii sunt pe val, după ce au reușit, etapa trecută, s-o țină în șah pe Dinamo. Turdenii au remizat, surprinzător pentru multă lume, 35 la 35, cu supercampioana bucureșteană, astfel că vor veni la Buzău cu gândul la toate cele trei puncte.

La polul opus, HC nu traversează cea mai bună perioadă, ultima victorie fiind consemnată tocmai la finele lui martie, în meciul cu Poli Timișoara. Singurul obiectiv pentru băieții lui Gabriel Armanu ar rămâne locul VI, o clasare care ar bifa o premieră pentru HC, cea mai bună în scurta istorie a clubului. Buzoienii au terminat de două ori pe poziția a VI-a, sub comanda lui Pero Milosevic, însă, între timp, odată cu înregimentarea unor jucători cunoscuți, pretențiile au crescut.

În clasament, HC se situează pe locul 7, cu 32 de puncte, două mai puțin decât Suceava. Moldovenii au un program greu în ultimele trei runde, cu CSM București, Minaur și Focșani.

Trei meciuri mai au de jucat și „Lupii” în Liga Zimbrilor.  După partida cu Turda de duminică urmează un meci la Vaslui, programat pe 28 aprilie, urmând ca ultima etapă să se joace la Buzău, contra celor de la Constanța.

Meciul dintre Buzău și Turda se joacă duminică, de la 18.00, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi“. Prețul unui bilet este de 15 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker