Anii urii

Ne aflăm în săptămâna în care orice om cu bun-simţ – înainte de a se pregăti sufleteşte şi trupeşte pentru a celebra Sfânta Naştere a Domnului şi înainte de a se bucura de tot ceea ce aduce această sărbătoare – este dator să îşi încline fruntea în faţa amintirii eroilor care, în urmă cu 30 de ani, au făcut posibilă instaurarea democraţiei în România. O democraţie mai şchioapă, de multe ori prea împiedicată, rareori verticală, dar o democraţie. O democraţie care mie îmi permite, astăzi, să aştern aceste gânduri şi dumneavoastră să le citiţi, să fiţi de acord cu ele şi, ce este mai important, să nu le împărtăşiţi şi chiar să le cri­ticaţi.

O democraţie care, iată, ne dă voie, celor care am avut ocazia să gustăm din “deliciile” a ceea ce acum 30 de ani încă numeam, în mod ipocrit sau la mişto, “Epoca de Aur”, să facem un bilanţ a bunelor şi relelor aduse de societatea în care trăim. Bineînţeles, se pot scrie ­vo­lume întregi despre acest subiect. Personal, am încercat să găsesc o trăsătură definitorie a anilor care s-au scurs din decembrie 1989; oricum aş întoarce lucrurile pe o faţă şi pe alta, nu am găsit o alta mai pregnantă decât ura.

Da, din 22 decembrie 1989 încoace, am învăţat cu toţii să urâm. Se ne urâm între noi, să urâm conducătorii, să urâm vecinii, prietenii sau rudele, să urâm tot ce este sfânt, să îi urâm pe cei care sunt sau gândesc altfel decât noi, să îi urâm pe cei care reuşesc în ceva. Bineînţeles că finalul este acela în care ne urâm pe noi înşine.

Poate acest lucru nu s-ar fi observat cu atâta uşurinţă dacă tehnologia din ultimii ani nu ne-ar fi pus la dispoziţie şi o tribună de la care să ne arătăm public ura. Reţelele de socializare ne-au dat posibilitatea să vărsăm în capul oricui fie ţucalul, fie vidanja, pline, bineînţeles. Sau să trântim cu ele de pământ ca să-i atingă pe toţi cei din jur. Uneori, parcurgând recita­lurile de pe respectivele reţele ai impresia, prin comparație, că disputele politice au loc într-un pension de domnişoare catolice.

Ar mai fi multe de spus pe această temă. Mă opresc aici, pentru a nu cădea în păcatul despre care tocmai am făcut vorbire. Cu urarea ca, în anul ce vine, cele bune să se-adune, cele rele să se spele. În special ura.