­Andreea Runceanu: „Cei din Conservator ne-au condamnat pentru sacrilegiul de a scoate vioara din sala de concert și curajul de a o oferi oamenilor”

Mulți dintre noi o știm pe buzoianca Andreea Runceanu din postura de „fata cu vioara”, membră a cvartetului Ama­deus, însă puțin o cunosc ca pe o mamă dedicată familiei și copiilor și care, în paralel cu muzica a studiat psihologia, absolvind de curând una dintre cele mai prestigioase școli din Marea Britanie, Noble Manhattan Coaching.

Cu această ocazie, artista, verișoară primară a regretatei Mihaela Runceanu, a acordat un interviu celor de la  paginadepsihologie.ro, vorbind despre ceea ce publicul nu prea știe despre ea și despre cum se descurcă în anumite momente de impas.

Andreea a recunoscut că are anumite situații în care caută să închidă ușa după ea, să rămână un pic singură și să-și facă ordine în gânduri. „Vor­besc cu mine însămi, mă alin sau mă cert, după caz, și încerc să aflu ce e cel mai important pentru mine din tot iureșul de treburi”, a declarat Andreea Runceanu pentru paginadepsihologie.ro.

Cât despre marea ei dragoste, muzica, Andreea recunoaște că nu și-ar imagina niciodată o zi fără vioară, fără să exerseze, fără să cânte.

„Mi-e greu să concep viața mea fără a mă exprimă prin muzică. Probabil aș vorbi despre muzică așa, ca o moară stricată. Aș încerca să conving pe toată lumea, copii, tineri, bătrâni, să învețe să cânte la un instrument. Să ia bagheta asta fermecată și la îndemâna oricui – muzica – și să își dea acest cadou-minune. Este atât de simplu… Să se joace, să se bucure, să simtă, să se conecteze cu sinele lor prin muzică”, a mai completat Andreea.

„Cei din Conservator ne renegau, iar cei din lumea pop se uitau la noi ca la niște extratereștri”

Managerierea cu brio a situațiilor neplăcute au îndreptat-o către cursurile de psihologie ale prestigioasei instituții britanice, iar privind în urmă, Andreea spune că nu regretă nimic din experiențele mai puțin plăcute din viață. Astfel, buzoianca aduce în discuție momentul în care ea și colegele ei de trupă, niște deschizătoare de drumuri în industria mu­zi­cală românească, au fost puse la zid pentru că au avut îndrăzneala de a scoate vioara din sala de concertele, pentru a o prezenta publicului larg într-o nouă manieră.

„Era o vreme în care oamenii nu puteau să pună cap la cap vioara cu muzica pentru tineri și considerau că suntem niște fete de pe stradă cu viori în mână. Era cumva și amuzant, dar în același timp, orice răutate gratuită făcea câte o mică rană. Am avut mult timp senzația că nu aparținem niciunui grup. Cei din Conservator ne renegau, că nu aveam, practic, voie să câștigăm bani, așa tinere, cu instrumentul, plus: cum să scoatem vioara din sala de concert și să o oferim în piață către oamenii <de rând>…  era un sacrilegiu. Iar cei din lumea pop se uitau la noi ca la niște extratereștri, fiind prea complicate pentru ei. Istoria ne-a ajutat, găsindu-ne locul într-o nișă internațională unde avem publicul nostru care ne adoră și care dă sens idealurilor pe care le avem și muncii pe care o depunem”, a conchis lidera trupei Amadeus.