Economic

Analiză Ziare.com: De ce crește din nou prețul carburanților

Prețurile carburanților continuă să crească, de la o zi la alta, într-o curbă ascendentă care se menține deja de câteva săptămâni.

După declanșarea războiului din Ucraina anul trecut, prețul petrolului a crescut peste cel real, după care a fost ajustat sub piață. Specialiștii în energie susțin că actuala creștere semnalează o revenire la un raport cerere-ofertă real al pieței din partea Arabiei Saudite.

Cu toate acestea, deși până acum scumpirile au fost cauzate de redresări ale piețelor internaționale, riscurile pentru finalul anului vin și de la planurile de mărire a accizelor din partea Guvernului PSD-PNL.

În medie, în data de 14 august 2023, un litru de motorină standard a trecut de 7 lei și 30 de bani, cu aproximativ 60 de bani mai mult față de jumătatea lunii iulie. Litrul de benzină standard trecea, în toate stațiile din București, de valoarea de 7 lei.

Fluctuațiile ascendente de preț au început pe data de 25 iulie, iar prețurile au crescut de la o zi la alta cu 5-10 bani sau mai mult, astfel că la 1 august valoarea unui litru de carburant ajungea deja la valoarea de 7 lei. Valoare unui plin pentru o mașină care folosește motorină a crescut cu aproximativ 20 de lei față de jumătatea lunii iulie, arată „Euronews”.

De ce au crescut brusc prețurile

„Prețul petrolului este singurul factor care a contribuit la creșterea prețurilor carburanților. Petrolul a crescut într-o lună jumătate de la circa 70 de dolari/baril Brent la circa 84-85, deci o creștere cu aproape 20 la sută, care este un rezultat natural al pieței, în timp ce înainte era mult prea ieftin și nu reflecta situația reală de cerere și ofertă la nivel mondial. La 70 de dolari pe baril, era prea puțină producție ca să acopere cererea, iar diferența mondială între cerere și ofertă era semnificativă”, explică Bogdan Bernează, expert în energie.

Acest ecart, indică expertul, se reflectă și în prețul petrolului, preț care fluctuează și natural, pe de o parte. Pe de altă parte însă prețul barilului a fost influențat de Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), care a scăzut producția voluntar pentru că țările vizate, în mod special Arabia Saudită, au avut niște necesare bugetare. Bugetul Arabiei Saudite se echilibrează undeva între 90 și 100 de dolari pe barilul de petrol.

În condițiile în care barilul se păstra în continuare la 70 de dolari pe baril, Arabia Saudită ar fi avut un deficit bugetar foarte mare, motiv pentru care s-a ajuns la concluzia că echilibrul rezonabil se situează undeva între 80 și 100 de dolari pe barilul de petrol, decizii care se reflectă, evident, în prețurile pe care le vedem la pompă, mai explică Berneagă.

Imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia, prețul barilului de petrol se situa în marja a 120 – 125 de dolari pe baril, ceea ce nu reprezenta o valoare reală. Rezultatul a fost că cererea la 120 de dolari/baril a scăzut și s-a ajuns în fenomenul numit overshooting (fenomenul prin care prețul barilului de petrol fluctuează corectiv peste sau sub limita de echilibru și durează o perioadă până prețurile reflectă într-adevăr situația mondială).

O analiză a publicației săptămânale „Barron’s”, deținută de Dow Jones, indică faptul că „prețurile la petrol și-au înregistrat a șasea creștere săptămânală consecutivă săptămâna trecută, cea mai lungă serie de creșteri după mai mult de un an, susținută de decizia Arabiei Saudite de a continua reducerea producției cu un milion de barili pe zi până în septembrie și posibil după această perioadă”.

International Energy Agency și OPEC, alături de numeroși experți în energie pe plan international, susțin că prețul real al pieței petroliere se situează între 80 și 100 de dolari/baril. Estimarea este susținută și de Scott Sheffield, directorul executiv al celei mai importante companii americane producătoare de țiței de șist, Pioneer Natural Resources, citând reducerile de producție efectuate de Arabia Saudită și subinvestițiile producătorilor americani. Perspectiva sa se situează sub intervalul de 90-100 de dolari pe care îl prognozase mai devreme în acest an. Prețurile petrolului au înregistrat creșteri în iulie și după ce Arabia Saudită și Rusia, cei mai mari exportatori de petrol din lume, au intensificat tăierile producției de petrol și în contextul în care China a promis măsuri pentru a revigora creșterea economică, arată „Reuters”.

Creșterea de până acum are la bază strict factori externi. Creșterile viitoare depind și de modificarea accizei

Prețul carburanților la pompă este format, în proporție de aproape 50 la sută, din prețul petrolului, și 50 la sută reprezintă accizele și TVA. Singura diferență dintre țările din Europa se raportează strict la accize mai mici sau mai mari.

La finalul anului trecut, Guvernul anunţa că va scădea acciza la carburanţi, arată „Newsweek”. În cursul anului acesta a fost scoasă compensaţia de 50 de bani la preţul carburantului, care fusese instituită cu şase luni înainte. În ton cu creșterile de taxe menite să acopere gaura bugetară, executivul intenționează să crească din nou accizele.

Dacă în ultimele luni ale anului 2022, Guvernul PNL – PSD a subvenționat carburanții cu 25 bani/l și încă 25 de bani/l au fost suportați de benzinării, pentru o reducere totală de 50 de bani/l, când benzina și motorina săriseră bine de 8 lei/l la pompă, acum, după rocada guvernamentală, Guvernul PSD – PNL a inclus în lista de măsuri fiscale și creșterea accizelor la carburanți, din toamnă, cu 10-20 de bani/l.

Independent de fluctuațiile tarifelor Brent ale țițeiului pe piața externă, benzina și motorina ar putea ajunge spre 7,5 lei/l din toamnă, dacă măsurile guvernului sunt adoptate.

Cum se prognozează prețul carburanților pentru restul anului

Evoluția viitoare a prețului carburanților depinde foarte mult de creșterea economică la nivel mondial – ce se întâmplă în Asia, în China cu precădere, dar și de evoluția creșterii economice europene și americane.

Dacă nu va exista recesiune și va avea loc o creștere economică, chiar și în valori scăzute, atunci e posibil ca prețurile să mai scadă, indică Bogdan Berneagă: „În momentul de față cererea e undeva pe la 102.000 de barili pe zi și oferta e în jurul valorii de 98.000. Se creează automat o discrepanță. Fenomenul poate dura o lună, două, trei, dar la un moment dat se reduc stocurile. Cererea poate scădea și în cazul stagnării sau scăderii economice, așa încât creșterea economică este factorul principal care influențează scăderi viitoare ale prețului carburanților, pentru că Arabia Saudită are nevoie de un preț care să-i permită să-și balanseze bugetul și nu-i văd să-și schimbe comportamentul. Sursele pe care le-am consultat indică faptul că analizele băncilor de investiții estimează anul acesta creșterea prețului până la 90 de dolari/baril Brent, în contextul în care astăzi se situează undeva la 85 de dolari. Foarte mult în sus nu se va duce, dar poate să mai crească”.

Desigur, estimările expertului s-au limitat la majorările care pot interveni la prețul barilului de petrol, în afara calculelor de accize realizate intern. O situație de recesiune pe plan european, cuplată cu adoptarea creșterilor de acciză propuse de guvern ar putea să rezulte într-o continuare a creșterii prețurilor la pompă în următoarele luni. (Preluare Ziare.com)

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker