Ajutoarele sociale – anus contra naturii!

Primăvara asta astenică, indiferent că ne-a fost tri­misă de Dumnezeu sau de încălzirea globală, depinde de fiecare în ce crede, îndeamnă gospodarul să se apuce de treabă, calendaristic o fi iarna în toi, dar pe afară numai vreme de stat pe cuptor nu se arată. În tradiţia populară februarie era ,,luna lupilor”, adică una deosebit de nemiloasă, cu geruri şi viscole mari. Nu ca zilele astea orbitor de însorite, de a ieşit buzoianul buluc la plimbare prin Crâng la mânecă scurtă, de ziceai că e 1 de Mai (puşchea pe limbă, să nu sară vreunii că era sărbătoare comunistă, de parcă munca ar avea culoare politică)… Oricum, după cum merg lucrurile, şi ne-o prezice şi casandra de Greta Thunberg, zăpadă vom mai vedea doar dacă punem vată în bradul de Crăciun, iar cuburi de gheaţă vor mai pluti numai în whisky, asta pentru a nu neglija şi jumătatea plină a paharului. Care numai plină nu e, că de unde ,,iarna-i grea, omătul mare, semne bune anul are”?

Gospodarului, spuneam, vremea asta incertă îi dă ghes să cureţe pomii, să taie viţa de vie, să pregătească brazde de răsad, să refacă solariile. Cum mai are nevoie de vreun ajutor la treburile ogrăzii, apelează după obicei la unul din acei nevoiaşi ce lucrau cu ziua şi era toată lumea mulţumită. Pas de îl mai găseşte, stă megieşul rezemat cu bărbia în ţambra gardului, se uită în lungul uliţii şi se arată indignat numai să audă pronunţată odioasa sintagmă  – vrei să vii cu ziua la muncă?!

Păi nu e suficient că-l mângâie soarele darnic pe creştet şi primarul îl cheamă negreşit şi punctual să-şi ia ajutoarele sociale? Că în ochii lui, ai sărmanului nărăvit la întins mâna, soarele de pe Cer şi primarul din biroul la uşa căruia stă ca la intrarea în Rai, sunt pe aceeaşi treaptă. Ba poate primarul chiar o ţâră mai sus! Ambii îi dau lumină şi căldură, că altminteri curentul electric i-a fost demult debranşat, lemne nu cumpără toată iarna, bea o sticlă de vodcă genocid şi adoarme pe unde apucă. Ar trebui să vândă reţeta ­ma­rilor companii farmaceutice, se vaită lumea de insomnii şi depresii, pe ăştia cu ajutoarele sociale nici capul nu-i doare.

E un rău necesar acordarea acestor pomeni, un fel de anus contra naturii, nu le poţi anula fără să pui altceva în loc, până nu umbli la (pardon) fundul problemei. Cu declaraţii de suprafaţă, în scop electoral, nu s-a rezolvat nimic, iar ajutoarele sociale asta reprezintă momirea şi ţinerea în captiviate a unor votanţi incapabili să reacţioneze, abulici, resemnaţi… Vorba aia a chinezului – că să nu-i dai omului un peşte, ci să-l înveţi să pescuiască – ar merge de minune şi aici, dacă n-o făceau şi ei de porc, adică de şarpe, de găină şi de ce viruşi s-or mai coace pe la ei…

N-aş merge cu argumentaţia până la logica, altfel corectă statistic, dar inumană în sine, că ne referim la fiinţe, nu la cifre seci, a edilului mureşean care zicea ceva despre interzicerea dreptului de a procrea. Deşi prin Finlanda, dacă nu mă înşel, undeva prin ţările unde iarna chiar nu-i ca vara, o lege care le interzicea celor fără ştiinţă de carte să-şi întemeieze familii a dus în timp să aibă cea mai performantă şcoală la nivel mondial. Cam aşa ceva..

Apropo de mentalitatea nordicilor, despre care ai crede că sunt precum sloiurile invocate în preambul, o suedeză rătăcită prin ţara noastră de dorul unui iubit român a remarcat entuziastă o fotografie cu o bătrână care stătea pe prispa casei ţărăneşti, cu mere în mâini pe care le oferea trecătorilor. Iată o măreaţă pildă de ospitalitate, zicea suedeza, deşi am serioase dubii că ori era fake-news cu mâna Photoshopului, ori biata femeie încerca să scoată câţiva bănuţi de pâine, ori era de dus la muzeu pe post de ultimul ţăran autentic… Fiindcă, parafrazând versul villonian ,,Mais ou sont les neiges d’antan?”, nu putem să nu ne întrebăm nu unde sunt zăpezile copilăriei, că de la astea ne-am cam luat adio, ci unde sunt ţăranii de anţărţ? Că imaginea aceea a bunicuţei cu merele oferite gratis sau a bătrânei încovoiate sub crosnia de vreascuri par din alt film, nu se mai apleacă ţăra­nul (a se citi asistatul social) să ridice o surcea nici dacă pică pădurea pe el. Stă la poartă, că de aici pornisem ideea, îşi ostoieşte foamea cu o felie de pâine presărată cu sare (poate reminiscenţă a ospitalităţii!, sic), şi de restul băutură “pă caiet” la birt, până vin ajutoarele sociale. Nu că la oraş situaţia ar fi alta, şi pe aici destui huzuresc din ajutoare, dar să nu găsească gospodarul de la ţară o mână de ajutor prin vecini mi se pare strigător la Cer.

Cum vremea s-a arătat de altfel blândă cu noi, de parcă Dumnezeu şi-a întors faţa spre nepăstuiţii societăţii, nu poţi să nu-ţi aminteşti zicerea apostolului – „De ce vă îngrijoraţi? Luaţi lecţie de la crinii câmpului, cum cresc; nu trudesc, nici nu torc; dar vă spun că nici chiar Solomon, în toată gloria lui, nu a fost înveşmântat ca unul dintre aceştia”. Şi mai zice despre paserile cerului, că nu se grijesc de hrană, dar nu se culcă flămânde, şi alea-alea. Dar înclin să cred că, în toată mila Lui, nu se referea la ajutoarele sociale…

P.S. 1: Ia poftiţi să vă închipuiţi un viitor, nu foarte îndepărtat, în care roboţii şi dronele (că doar munca e pentru maşini, nu pentru oameni!) vor trage pe dreapta alene şi vor cere şi ei/ele ajutoare sociale! Nu ştiu, nu mai pare deloc a SF…

P.S. 2: Un anus contra naturii sunt şi pensiile speciale, însă aici poate ar trebui să aşteptăm, să vedem dacă va fi pusă în practică legea recent trecută prin Parlament. Nu-mi place să pariez, mai ales când ştiu răspunsul în plic, dar aş fi tentat la un pronostic – ce se va alege din legea de anulare a pensiilor speciale? Exact ce s-a dorit, adică – nimic!

P.S. 3: Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!