AdministrațieSport

AJF organizează la Mărăcineni etapa judeţeană a Interligii Naţionale

Noua bază sportivă de la Mărăcineni, la care în această perioadă sunt executate ultimele lucrări, va găzdui, de Ziua Copilului, pe 1 Iunie, un eveniment sportiv de excepţie, organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Buzău. Este vorba despre etapa judeţeană a Interligii Naţionale, o competiţie de masă, dedicată copiilor cu vârste între şapte şi zece ani. Amfitrionul competiţiei va fi preşedintele AJF Buzău, Adrian Petre, care asigură şi portofoliul funcţiei de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Buzău.

„Odată cu inaugurarea bazei de la Mărăcineni avem şi finalitatea competiţiei pe anul 2024, a Interligii Naţionale, o competiţie la care participă aproximativ 350 de copii, reprezentând cluburile din judeţul Buzău afiliate la AJF, la categoriile de vârstă şapte, opt, nouă şi zece ani. Se vor juca patru jocuri în acelaşi timp, pentru fiecare categorie de vârstă, iar la final vom premia toţi copiii. Avem o regulă ca la finalitatea acestei competiţii să organizăm evenimentul de încheiere pe data, sau în jurul zilei de 1 iunie”, este mesajul preşedintelui Adrian Petre.

Baza sportivă de la Mărăcineni face parte dintr-un program de finanţare lansat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, prin care judeţul Buzău a devenit destinatarul a şase investiţii pe domeniul sportiv, la acest moment aproape toate fiind în diferite faze de execuţie. Baza sportivă de la Mărăcineni este încadrată la categoria TIP I, şi este prima care este cel mai aproape de termenul de finalizare a lucrărilor. De altfel, primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru, a reuşit să atragă încă o finanţare pe acelaşi format de investiţie, Bază sportivă, aceasta fiind încadrată la categoria TIP II.

În ceea ce priveşte celelalte obiective ce au fost atrase, ca investiţii în infrastructura sportivă locală, ele se regăsesc, conform informaţiilor oferite de preşedintele AJF Buzău, Adrian Petre, în oferta investiţională a Municipiului Buzău, Municipiul Râmnicu Sărat, oraşul Pogoanele şi comuna Poşta Câlnău. De altfel, preşedintele Adrian Petre dă asigurări că la finalul lunii iulie Baza Sportivă TIP I de la Poşta Câlnău va putea organiza primele competiţii.

Articole similare