Educație

FOTO / Festivalul tradițiilor buzoiene, prezentat de „Iepurașii veseli”

În cadrul Grădiniței cu Program Prelungit „Bobocei din Micro III” Buzău a avut loc o reuniune deosebită pentru educatoarele și profesorii din învățământul preșcolar. Este vorba despre activitatea demonstrativă pe care a desfășurat-o grupa mijlocie „Iepurașii veseli” alături de doamnele profesor pentru învățământ preșcolar Ileana Toader și Alisa Pioară, pe care au intitulat-o „Festivalul tradițiilor buzoiene”.

Sub deviza „Călătorie în Trecut – Prezent – spre Viitor”, explică organizatorii, „programul activităților a inclus exemple de bună practică și o lecție demonstrativă menită să evidențieze importanța tradițiilor și a identității culturale locale. Copiii au desfășurat activități în cadrul atelierelor de pictură, de cusut ii, de făcut cârnați și covrigi de Buzău, de extragere de chihlimbar, îmbinând elementele tradiționale cu cele moderne prin participarea la un joc didactic interactiv și interdisciplinar”.

Activitatea extracurriculară a fost desfășurată în parteneriat cu Centrul Cultural „Iazul Morilor”, Muzeul Județean Buzău, Liceul De Arte „Margareta Sterian”. O mână de ajutor au oferit și Cofetăria Andrei – prin prezența domnului  Mircea Grigore Mortasifu -, și meșterul popular Gina Cucu, cărora organizatorii le adresează mulțumiri.

Evenimentul s-a încheiat cu un program artistic  în care copiii au dansat și au cântat în ritmul Imnului Buzăului; preșcolarii au demonstrat talentele lor artistice, subliniind unitatea și diversitatea culturală a țării noastre.

Toți preșcolarii au fost implicați în aceste activități sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice.

Cele două cadre didactice au pus la cale această activitate împreună cu cei mici pentru că ele consideră că educația trebuie transmisă și din perspectiva valorilor patrimoniului, a tradițiilor românești. „Grădinița este prima instituție care trebuie să-l facă pe copil să conștientizeze valorile creațiilor populare, să păstreze și să cultive interesul pentru cunoașterea tradițiilor, frumusețea folclorului românesc, dansul, cântecul și portul popular, casa tradițională românească, obiceiurile și tradițiile deosebit de bogate. Privind educaţia din perspectiva valorilor patrimoniului viu naţional, prin activităţile desfăşurate în grădiniţă, copiii pot învăța: să preţuiască omul, cultura, munca, virtuţile morale şi creştine; să acceadă la fascinanta lume a culturii populare materiale şi spirituale; să găsească similitudini între practici din viaţa grădiniţei şi practici din viaţa satului; să lege prezentul de trecut şi de viitor; să ştie de unde vin şi încotro se îndreaptă; să îşi formeze trăsături pozitive de voinţă şi caracter”, au declarat coordonatoarele activității cercului pedagogic, prof. înv. preșcolar Ileana Toader și Alisa Pioară.

Articole similare