Adio, „Iliesta”! Mesajul antrenorului pentru suporteri

Ilie Stan a anunțat oficial despărțirea de Gloria, la capătul unui sezon încheiat trist, cu retrogradarea echipei în Liga 2. Tehnicianul buzoian a transmis un mesaj emoționant către suporteri, în care a punctat atât eșecurile, cât și frustrările acumulate în cele două luni petrecute pe banca Gloriei.
„Ne despărțim astăzi, deși ar fi fost frumos să mergem împreună mai departe”, a scris Stan în debutul mesajului, marcând tonul amar al plecării. Antrenorul a vorbit despre începutul plin de speranță, cu două victorii spectaculoase în deplasare, dar și despre căderea treptată, cauzată de rezultatele slabe și de lipsa unei viziuni comune în cadrul clubului. „Ne-am fi putut salva dacă am fi vorbit cu toții aceeași limbă”, a punctat Ilie Stan, sugerând că lipsa de unitate între conducere, staff și echipă a fost unul dintre motivele principale ale retrogradării. A ținut însă să precizeze că nu toți jucătorii sunt de vină, mulți dintre ei răspunzând pozitiv cerințelor sale.
Fostul jucător al Gloriei nu a ocolit nici problemele structurale: terenul prost de joc, condițiile precare, dar și restanțele financiare către jucători și staff-ul tehnic. Toate acestea au făcut misiunea salvării aproape imposibilă. Ilie Stan a încheiat mesajul într-o notă de speranță, dorindu-i Gloriei un viitor mai bun și exprimându-și disponibilitatea de a reveni cândva.
„Dragi suporteri ai Gloriei Buzău,
Ne despărțim astăzi, deși ar fi fost frumos să mergem împreună mai departe. Au fost două luni intense, pline de speranță la început, când am și reușit două spectaculoase victorii în deplasare, apoi, tot mai triste, din cauza rezultatelor care au dus la retrogradarea Gloriei. Am venit la Gloria într-un moment în care erau șanse de salvare. Nu foarte multe, dar erau. Și ne-am fi putut salva împreună dacă am fi vorbit cu toții aceeași limbă. Conducătorii, noi, antrenorii și jucătorii. Dar nu s-a întâmplat asta, se pare că nu toți am avut același țel. Iar aici nu mă refer la jucători, pentru că majoritatea au răspuns așa cum trebuie la cerințele mele. Am știut de la început că la Buzău nu sunt cele mai bune condiții, dar am crezut că experiența mea de peste două decenii în antrenorat, plus faptul că sunt buzoian și am debutat în fotbalul mare, ca jucător la Gloria, vor însemna mai mult decât lipsurile. Însă n-a fost așa, ați văzut pe ce gazon trebuia să jucăm și să atacăm în meciurile de acasă! Nu întâmplător, ambele victorii le-am obținut pe terenuri străine, dar bune! Adaug și restanțele financiare, ale jucătorilor și ale staff-ului și iată că se conturează un tablou complet al neajunsurilor. Eu de astăzi nu mai sunt antrenorul Gloriei, dar sper ca echipa să aibă un viitor, să-și continuie activitatea și, poate, într-o zi ne vom reîntâlni. Mie mi-ar face mare plăcere, niciodată nu-mi voi uita originile. Să sperăm împreună într-un viitor mai bun”, este mesajul lui Ilie Stan.
Din nefericire pentru antrenorul buzoian, ultimele două „descălecări” la Gloria n-au avut parte deloc de premise fericite. Între 2019 și 2021, mandatul său a fost marcat de lipsa dreptului de promovare a echipei din Crâng, situație în care tehnicianul s-a plâns constant că nu-și poate motiva jucătorii. În această primăvară, șansele lui „Iliesta”, instalat prea târziu în scaunul de antrenor, erau, să recunoaștem, infime.



