Economic

A7: Lotul 2 Mizil – Pietroasele, în avans semnificativ

Arina NAN
student practicant

Stadiul lucrărilor pe lotul 2 Mizil-Pietroasele al Autostrăzii Ploiești-Buzău a înregistrat un avans semnificativ în luna martie, ajungând la 61,5 la sută, conform datelor oficiale actualizate. Aceasta reprezintă o creștere cu peste 16 puncte procentuale față de luna precedentă, potrivit raportărilor lunare.

Sorin Grindeanu, Ministrul Transporturilor, a subliniat în repetate rânduri gradul bun de execuție la care s-a ajuns pe acest lot, care este parte din Autostrada Moldovei A7 și urmează să fie finalizat în 2024, conform termenului contractual.

Recent, au fost actualizate datele cu privire la progresele realizate în luna martie, confirmând în acest mod declarațiile anterioare ale ministrului Transporturilor. Ritmul lucrărilor s-a îmbunătățit pe șantierul lotului 2 Mizil-Pietroasele (28,35 km), iar asocierea de constructori execută lucrări pe întreaga distanță a traseului, a transmis secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a prezentat imagini de pe șantierul lotului 2 al Autostrăzii Ploiești-Buzău (A7), care în ultima perioadă a avansat semnificativ. Asocierea Coni-Trace a mobilizat 650 de muncitori și 300 de utilaje. Lucrările, care sunt la un stadiu de 61,5 la sută, trebuie să se finalizeze în această toamnă.

Lotul 2 Mizil-Pietroasele este finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și are o valoare a contractului de 1,249,992,665 de lei, fără TVA. Termenul de deschidere a circulației este programat pentru luna octombrie a anului 2024. Cei 148 de kilometri pentru din A7 sunt planificați să fie dați în folosire în cursul anului aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker