FOTO / Destine frânte sub regimul comunist, profesorii uitați ai Istoriei buzoiene, readuși la lumină

În fața unui auditoriu format din  profesori, cercetători, inspectori și foști inspectori școlari, oameni care înțeleg ce înseamnă să educi o generație, profesorul Relu Stoica și-a lansat, la Casa Corpului Didactic, volumul „Cadre didactice buzoiene, victime politice 1944-1989”, o carte despre oameni care, deși și-au dedicat viața educației, au fost aruncați în întunericul închisorilor comuniste. Am constatat de la bun început, toți cei care am luat parte la acest eveniment literar, că nu era vorba doar despre o lansare de carte, ci era și un act de recuperare a memoriei, o datorie față de cei care au suferit în tăcere.

„Nu trebuia să faci nimic ca să ajungi la închisoare”, a spus  Relu Stoica  amintind de temutele practici din epoca comunistă, iar sala, deși formată în mare parte din oameni care au prins o bucată importantă din „epoca de aur a comunismului”, asculta înmărmurită evocarea profesorului. Acesta a trecut în revistă lucruri mărunte, aproape uitate, dar care au produs mari necazuri în vremurile amintite . „O glumă spusă la un pahar de vin, o privire <greșită> aruncată unui portret de pe perete, o apartenență veche la un partid interzis, puteau fi suficiente motive pentru ca un dascăl <să dispară>, învins de un sistem care nu permitea altă gândire decât cea impusă”, a mai spus profesorul Relu Stoica.

Printre numele menționate de profesor ca exemple din cartea sa, cel al profesorului Dimitrie Ionescu se detașa ca simbol al nedreptății. Distins, apreciat de însuși Nicolae Iorga, Ionescu își găsise sfârșitul profesional în celulele reci ale unui regim care nu ierta. La fel și învățătorul Eftimie Ion, un om care își câștigase dreptul la respect pe front, dar care fusese condamnat nu pentru o vină reală, ci pentru trecutul său.

„Am încercat să redau în lucrare cine sunt părinții, unde s-a născut, ce studii a făcut, unde a predat; unii dintre ei au scris articole, cărți; și am inclus  partea aceasta de condamnare pe care au suferit-o. Majoritatea spune că s-a terminat această poveste în 1964, odată cu deschiderea din ’64, cu acțiunea României care se desprindea de URSS, că s-a încheiat activitatea de ducere a oamenilor în pușcării pe baze politice. Nu s-a încheiat! O multitudine de profesori, de învățători,  au suferit și după 1964 până în 1989. Nu au mai fost trimiși al pușcărie, nici în colonii de muncă, ci ori au fost trimiși la Săpoca ca să se caute la cap – că așa considera regimul, că au ceva la cap -, sau au fost suspendați temporar din învățământ cum a fost prof. univ. Longinus de la Iași, buzoian; acesta a fost suspendat pentru că, chipurile, ar fi luat mită de la studenții arabi care urmau Universitatea; mita, în perioada respectivă, mai ales de la străini, era socotit delict politic. Și pentru asta nu a fost băgat la pușcărie, dar a fost suspendat de la catedră pe o perioadă, până în 1989. S-a continuat acest proces de intimidare  a celor care gândeau altfel decât cei care au instaurat regimul comunist. Unii dintre ei au reușit să se reabiliteze și să facă lucruri deosebite”, a povestit profesorul Relu Stoica.

Relatările sale au fost crunte. Profesorii nu erau doar îndepărtați din învățământ, ci erau „zdrobiți”. Unii au ajuns în minele sovietice, alții în spitale de psihiatrie unde regimul îi eticheta drept „nebuni” doar pentru că gândeau altfel. Alții, pur și simplu, dispăreau. Profesorul Relu Stoica a scos la iveală prețul pe care îl plătiseră predecesorii. „Istoria nu trebuie uitată”, a spus Relu Stoica, iar în acel moment, fiecare dintre cei prezenți a înțeles că această carte nu era doar o  simplă lucrare, ci un monument ridicat în memoria unor oameni care, deși uitați de timp, meritau să fie pomeniți. În seara aceea, în Casa Corpului Didactic, umbrele trecutului au prins glas și din paginile cărții, profesorii uitați ai istoriei erau, în sfârșit, ascultați.

Gazda evenimentului, directorul Casei Corpului Didactic, Ștefan Torcărescu, a avut și rolul de moderator, motiv pentru care, pe lângă introducerea pe care a făcut-o în atmosfera evenimentului , a prezentat și invitații, profesorul Relu Stoica venind la lansare însoțit de Octavian Liviu Rogoz, un alt profesor-scriitor, împreună cu care a realizat o carte dedicată primarilor municipiului Buzău – „Primarii Buzăului (1831 – 2024)” -, volum despre care au vorbit  în aceeași seară.

„Acum ceva vreme”,  a spus directorul Ștefan Trocărescu, „profesorul Relu Stoica – fost profesor metodist, fost inspector școlar și apoi director al Casei Corpului Didactic Buzău -, a venit la noi și ne-a lansat această provocare de a avea un astfel de eveniment ca cel de față. Am răspuns cu toată deschiderea, pentru că știm că reprezintă un nume în județ și la nivel național în această zonă de cercetare istorică, în această zonă profesională pentru educație – la acest lucru mă refer -, dar de ce nu și pentru lumea scriitorilor și a cercetătorilor buzoieni. Bucuria a fost dublată de prezența alături, cu un volum comun, a domnului Octavian Liviu Rogoz”.

Un eveniment necesar și pentru formarea continuă a cadrelor didactice

Directorul Ștefan Torcărescu a subliniat preocuparea în ceea ce privește formarea continuă a cadrelor didactice, evenimentul din acea seară fiind „unul cu caracter educativ și formativ”. De aceea, printre participanți s-au aflat și inspectorul școlar de Istorie, prof. Ana Preda Tudor, și fostul inspector școlar Constantin Coman, profesor de Istorie. De asemenea, în sală s-au aflat și fostul director al Muzeului Județean Doina Ciobanu, publicistul Viorel Frîncu, avocatul Mihai Sălcuțan, fostul director al Bibliotecii Județene Sorin Burlacu și mulți alți scriitori și profesori.

Unii dintre ei, încurajați  cumva și de gazda evenimentului, au dorit să îi felicite pe autori și să își exprime punctul de vedere cu privire la subiectele volumelor lansate. „Fără munca dumnealor nu am putea realiza niște sinteze”, a spus prof. Constantin Coman, care a subliniat importanța cărților lansate, care reprezintă „aur al conviețuirii sociale” ce este scos de cei doi scriitori buzoieni la lumină. „Istoria mare nu se poate scrie fără istoria asta mică, asta locală, care este cu acribie cercetată, documentată, de acești oameni extraordinari care umblă în Arhive și scot de acolo ceea ce ne interesează pe toți și personalizerază Istoria noastră și o fac accesibilă”, a mai spus profesorul Constantin Coman.

Fără munca acestor oameni dedicați nu s-ar putea face nici Istorie la școală. Acest subiect a fost adus în atenție tot de profesorul Constantin Coman, care a amintit de existența manualului de Istorie al Județului. „Aveam pregătită o programă de istorie locală a județului Buzău. O făcusem împreună cu domnul profesor Scurti, care mi-a fost mentor și având acea programă am fost coptat să elaborez un manual și mă bucur că există și fără munca acestor oamnei nu se făcea acea lucrare”, a adăugat profesorul acesta.

La rândul său, inspectorul școlar Ana Preda Tudor a spus: „Este o modalitate de a familiariza Istoria, pentru că la școală suntem confruntați cu ariditatea manualelor școlare, pentru că vorbim acolo de o Istorie mare, o istorie care scapă în anumite nuanțe copiilor noștri. Această aplecare spre partea de cercetare locală vine să îi ajute, să ne ajute să înțelegem un pic mai bine Istoria. Descoperim Istoria de lângă noi. În momentul în care îl ascultam pe domnul profesor Rogoz povestind despre acești oameni, întotdeauna trimiterile erau fie spre o stradă, fie spre o casă și dintr-o dată Istoria devine mult mai apropiată, mult mai concretă. Mă gândeam cum am putea valorifica o astfel de muncă, o astfel de dedicare în plan didactic. Vă lansez domnilor profesori invitația de a veni în sălile de clasă, în fața copiilor noștri care cred că au nevoie de o astfel de prezentare”.