Freamăt mare în coaliție pentru administrarea Programului „Anghel Saligny”

50 de miliarde de lei vor ajunge la administrațiile locale prin Programul „Anghel Saligny”, iar marile partide freamătă zilele acestea în încercarea de a-și definitiva listele de oameni trimiși la Centru, inclusiv la Ministerul Dezvoltării, una din cele mai râvnite instituții la nivel de funcții politice. Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat au trimis deja listele, dar încă mai au de completat lista secretarilor și subsecretarilor de stat, fiecare formațiune optând pentru numiri ale unor oameni din filiale puternice.
Potrivit negocierilor din Coaliție, PNL ar trebui să aibă atât secretarul de stat care se ocupă de Programul „Anghel Saligny”, adică noul Plan Național de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care, către comunitățile locale vor fi trimise importante sume de bani pentru proiecte, dar și să trimită un om la Compania Națională de Investiții, altă instituție care aparține de Ministerul Dezvoltării și care se ocupă de mari proiecte ale autorităților locale. Însă, până în prezent, ministrul Cseke Attila (UDMR) n-a dat semne că ar delega din atribuții către un alt secretar de stat, cu toate că, atât PNL, cât și PSD așteaptă să vadă domeniile de care răspund, mai ales în relația cu teritoriul, scrie adevărul.ro.
Miza este mare, căci fondurile din Programul Național „Anghel Saligny” pot fi folosite pentru numeroase proiecte ce țin de alimentarea cu apă, sistemele de canalizare, drumurile publice județene, comunale și/sau drumurile publice din interiorul localităților, poduri, pasaje sau punți pietonale, sisteme de distribuție a gazelor naturale și racordul la sistemul de transport al gazelor, care au autorizație de construire valabilă. 3.100 de unități administrativ-teritoriale au depus proiecte care așteaptă finanțare, dintr-un total de 3.181 de unități administrativ-teritoriale, mai scrie aceeași sursă.
Filialele PNL și PSD își trimit reprezentanții
Ultima numire la Ministerul Dezvoltării este cea a lui Gabriel Ghilea, membru PNL din filiala Bihor, una dintre organizațiile de top ale formațiunii liberale. PNL Bihor a avut cel mai mare număr de delegați la Congresul PNL din toamnă, la mare distanță și de a doua clasată, PNL Cluj, ceea ce arată forța electorală a filialei.
În prezent, PNL are nu mai puțin de șase demnitari la Dezvoltare, trei secretari de stat și trei subsecretari, unul dintre aceștia fiind Ghilea. La nivel de secretari de stat, încă de la începuturile Guvernului Cîțu au fost instalați Marian Țole, ca urmare a rezultatului PNL Teleorman de la parlamentare (locul trei pe țară), și un reprezentant al PNL Alba, Claudiu Răcuci, filială tradițional fruntașă a liberalilor. Tot secretar de stat este și Daniel Surdu, liberal susținut de PNL Caraș, se mai arată în informațiile prezentate de aceeași sursă.
PSD îi are deja numiți pe Alexandru Stoica și pe Vlad Niculae în funcția de secretar de stat. Stoica vine din partea PSD Buzău, a doua filială ca forță la nivel național a social-democraților, prima fiind organizația Olt. În schimb, PSD Buzău este organizația-mamă pentru președintele partidului, Marcel Ciolacu. Pe lângă funcția de secretar de stat la Dezvoltare, Buzăul mai are și un ministru, pe Lucian Romașcanu (Cultură), dar și persoana susținută și instalată la șefia Radio România, Răzvan Dincă, fostul director al Teatrului „George Ciprian”.
De cealaltă parte, PSD Argeș, o altă filială importantă a social-democraților, mizează pe Vlad Niculae, cel care, anterior, a lucrat mai mulți ani la Compania Națională de Investiții, unde a fost inspector tehnic.
UDMR mai are un singur demnitar în conducerea Ministerului Dezvoltării, iar pe lângă Cseke Attila mai este și sătmăreanul Matuz Szolt.
Conform unor surse politice din coaliție, PSD ar trebui să mai primească două funcții, una de secretar de stat și una de subsecretar de stat, însă acestea vor putea fi ocupate doar după finalizarea reorganizării instituției, prin care numărul de demnitari va crește de la 11 la 12, fiind creată o nouă funcție de secretar de stat.



