Administrație

Cum va arăta sala de sport pentru persoanele cu dizabilități

O nouă sală de sport, destinată persoanelor cu ­di­z­abilități, ar urma să fie finalizată anul acesta pe un teren aflat în curtea Liceului pentru Deficienți de Vedere, de pe strada Horticolei.

Terenul are o suprafață de 4.600 de metri pătrați și a fost pus la dispoziția Companiei Naționale de Investiții (CNI) de către Consiliul Județean Buzău. Valoarea investiției se ridică la 13 ­mi­lioane de lei, bani alocați de către Guvern prin CNI, iar lucrările sunt executate de către o firmă din Buzău. Termenul de finalizare a construcției noii săli de sport este de 12 luni. După finalizarea lucrărilor și darea în folosință, aceasta va reintra în posesia Consiliului Jude­țean, care va avea obli­ga­ția ca, timp de 15 ani, să întrețină noul obiectiv și să nu îi schimbe destinația.

Sala multifuncțională va avea o capacitate de 145 de locuri, conform studiului de fezabilitate, și va putea găzdui competiții sportive naționale și internaționale. Aceasta va fi unică în țară prin dotările de care va ­be­neficia și va deservi Buzăul, dar și județele din jur. „Sala multifuncțională pentru persoanele cu dizabilități este cu un pas mai aproape de a deveni realitate! Compania Națională de Investiții a dat ordinul de începere a lucră­rilor. Termenul pentru construirea și dotarea sălii este de 12 luni. Aceasta va fi unică în țară prin dotările de care va beneficia și va deservi Buzăul, dar și județele limitrofe. Pentru persoanele cu dizabilități, și, în special pentru cei cu deficiențe de vedere, nevoia de integrare, de a avea șanse egale la o ­edu­cație fizică, spirituală și competițională este cu atât mai mare”, spunea președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Nea­gu, în vara anului trecut.

Liceul pentru Deficienți de Vedere, în curtea căruia va fi amplasată construcția, a fost înființat în 1936, fiind, în prezent, una din cele mai importante instituții de învă­țământ special pentru deficienți de vedere din zona de sud a țării. În prezent, ­cursurile unității sunt frec­ventate de 160 de elevi integrați în toate ciclurile de învă­țământ preuniversitar, aceștia urmând să se numere printre principalii beneficiari ai noii săli de sport, adaptate pentru nevoile lor.

 

Articole similare