ISTORII | Buzăul și Râmnicul Sărat, în atenția Regelui Carol I

În anul 1939, Editura Fundației pentru Lite­ratură și Artă „Regele Ca­rol al II-lea” publica două volume de „Cuvântări ale Regelui Carol I” din perioada 1866-1914, sub îngrijirea istoricului Constantin C. Giurescu, al cărui tată, originar din Chiojdu, fusese la rândul său un re­putat istoric. Evenimentul editorial a avut loc la îndemnul Regelui Carol al II-lea și era consacrat aniversării centenarului celui dintâi rege al Româ­niei, Carol I (20 aprilie 1839 – 10 octombrie 1914). Unele dintre acestea au legătură cu Buzăul, de aceea am considerat nimerit ca, în completarea informațiilor des­pre vizitele regale la Buzău și Râmnicu Sărat, să ­va­lorificăm cele 14 momente care fac referiri la zona noastră.

Astfel, în mesajul de la deschiderea Corpurilor Legiu­itoare din 15/27 noiembrie 1869 aflăm despre granița stabilită cu Austro-Ungaria: ,,De mai mult timp urmau drepte și necontenite stăruințe din partea țării, pentru a se reînnoi printr-o comisiune internațională vechile noastre hotare de-a lungul provinciilor austro-ungare. Guvernul meu are plăcuta datorie a vă anunța, domnilor senatori și domnilor deputați, că guvernul actual al Ungariei a dat satisfacere cererilor noastre,

Comisiunea internațio­nală chiar a și intrat la lucrare. Deși din cauza timpului înaintat, ea n-a putut mult propăși, totuși de pe acum putem fi mulțumiți de rezultatul însemnat al constatărilor sale. Așa, comisiunea a statornicit la județul Buzău că adevăra­tul hotar între ambele țări este zisa Cheia Buzăului, iar nu pe unde pretindea comuna Zagonu.

O altă veche călcare de hotar s-a constatat pe ­te­ritoriul român, de la râul Bâsca în sus, alături cu pârâul Pitacu”.

Un alt document se referă la faptul că „între altele, 19 poduri de fier s-au terminat, între care cel de la Buzău este de o lungime de 530 metri”.

La 29 ianuarie/9 fevruarie 1873, în cadrul ceremoniei învestirii episcopilor Athanasie al Râmnicului–Noului Severin, Isaiia al Romanului, Inochentie Chițulescu al Buzăului și Iosif al Argeșului, Domnitorul, adresându-se Episcopului Eparhiei Buzăului, a spus: „Iar Prea Sfinția Ta, Episcop al Buzăului, care ești chemat a înlocui pe repauzatul în Domnul părintele Dionisie (Dio­nisie Romano, n.r.), ale cărui merite pentru cărțile ­bi­sericești îi dau atâtea titluri la recunoștința noastră, adu-ți aminte cu gratitudine și de piosul Radu IV care, sunt acum mai bine de trei sute de ani, a clădit ca­tedrala episcopală a Buzău­lui și de fericitul întru pomenire Episcopul Chesa­rie, acest înalt model de virtute și de pietate, care a ridicat din nou această ­bi­serică din ruine și a clădit acele palaturi pentru cultura spirituală; dar adu-ți aminte mai ales de acei binecredincioși, care în timpii de amară încercare au săpat în stânci în fundul munților sfintele lor loca­șuri, pe care le privim astă­zi cu o adâncă mișcare, ca niște monumente eterne ale credinței din acele timpuri de lupte cumplite”.

La 15/27 noiemvrie 1879, în mesajul de des­chidere a Corpurilor Legiu­i­toare, a amintit că: „linia Buzău-Mărășești, destinată a stabili o comunicațiune mai directă a Moldovei cu Capitala și a înlătura ­gra­vele inconveniente ale liniei actuale, este deja pusă în lucrare. Sper că această linie va fi terminată în mare parte cel puțin anul viitor”.

Cu prilejul unei cine organizate la Buzău, în data de 28 septemvrie/10 octomvrie 1886, „mulțumind pentru primire și urări, M.S. Regele toastează pentru propășirea Buzăului și sănătatea locuitorilor săi: <Buzăul m-a întâmpinat în toate ocaziunile cu bucurie și am venit și eu totdeauna cu cea mai vie plăcere în ­mij­locul d-voastre. Astăzi însă, orașul și județul au ținut a-mi da astfel o nouă dovadă că vom găsi de-a pururea un sprijin puternic în dragostea și încrederea poporului.

Mulțumindu-vă pentru aceste sentimente de devotament și pentru propă­șirea județului și sănătatea orășenilor>”.

La 30 septembrie/12 octombrie 1886, cu prilejul unui dineu organizat în onoarea Regimentului de cavalerie – M.S. Regele arată rosturile Cavaleriei în cadrul armatei, pe timp de pace și de război: <Domnilor, Sunt fericit că am putut întruni pentru întâia oară opt regimente de ­ca­valerie, formând cu trei baterii călărețe o diviziune întreagă. Cavaleria are o însărcinare așa de serioasă încât trebuie să avem toată îngrijirea și dezvoltarea acestei arme.

Ea este adăpostul mobilizării, ochiul și urechea armatei; ea dă lovitura hotărâtoare în momentul izbândei, urmărește pe vrăjmaș, acoperă retra­gerea.

Sper că această concentrare nu va fi zadarnică și că ea va proba și mai mult, că trupele călări sunt o parte însemnată a apărării țării.

Națiunea, care privește oștirea cu dragoste și în­credere, va face, nu mă îndoiesc, toate jertfele și pentru întărirea cavaleriei.

Convins că arma cavaleriei va fi în toate împrejurările la înălțimea frumoasei sale chemări, ridic acest pahar în onorul ei”.

La 20 martie/1 aprilie 1894, în mesajul de învestitură a arhiereilor Dionisie Climescu Craioveanu și Gherasim Timuș Piteș­teanu, aleși episcopi ai eparhiilor Buzăului și Argeșului: „După încredin­țarea cârjei la fiecare în parte, Episcopul Buzăului primește cu respect și acest toiag păstoresc și se va sili să urmeze și să îndeplinească cu sfințenie, râvnă și căldură prețioasele pilde ale Suveranului: „Încre­dințând Prea Sfințiilor voastre cârja episcopală ca semn al puterii duhovni­cești, cu încredere vă văd pornind în eparhiile voastre spre a îndeplini înalta voastră chemare. Nu mă îndo­iesc că de-a pururea veți fi pătrunși de sfânta voastră datorie și că veți desfășura toată sârguința spre a vă atrage binecuvântarea Cerului și dragostea turmei voastre sufletești (…) Prea Sfințite Episcop al Buzău­lui, Ești chemat a cârmui o eparhie unde vei găsi urme adânci de evlavie a stră­bunilor noștri; în creierii munților, ca și în fundul văilor, ei au ridicat sfinte lăcașuri spre a putea trăi retrași de viața zgomotoasă a lumii, închinându-se numai la Atotputernicul. Multe biserici împrăștiate în locuri singuratice sunt încă astăzi dovezi netăgă­duite ale credinței din vremurile de aspre griji când țara era pradă năvălirilor și tulburărilor războinice. Prea Sfinția Ta ai, în același timp, ca să-ți slujească drept pildă, pe Episcopii Chesarie și Dionisie, care prin nemărginita lor hărnicie și râvnă au ridicat Eparhia Buzăului, unde au lăsat amintiri neșterse. Nu mă îndoiesc că Prea Sfinția Ta vei păși pe urmele acestor doi păstori vrednici și învățați, propovăduind iubirea de patrie și lege>”.

În toastul de la prânzul de la Râmnicu Sărat, după manevrele din 29 septem­vrie/12 octomvrie 1900, „M.S. Regele constată pregătirea tehnică și practică a armatei și dragostea cu care civilii înconjură pe soldați. Închină pentru Corpul al III-lea de Armată și pentru județul și orașul Râmnic. <Simt de-a pururea o vie bucurie când mă găsesc în mijlocul armatei, pe care țara o privește cu mândrie și cu adevărată dragoste.

Încrederea netăgăduită pe care România o are în oștire ne impune sfânta datorie să muncim fără preget și să unim toate puterile noastre spre a răsplăti însemnatele jertfe, pe care țara le face pentru apărarea sa.

În fiecare ceas armata trebuie să fie gata să împlinească falnica sa ­mi­siune, să fie scutul de oțel al patriei.

Acest înalt scop poate fi dobândit numai printr-o școală practică.

Salut, dar, cu o deo­sebită satisfacție mane­vrele din ăst-timp, cari au dat un nou îndemn armatei: erau de un mare folos pentru acei care sunt chemați a conduce unități tactice.

Aducându-vă mulțumi­rile mele pentru silințele desfășurate în timpul concentrărilor și mane­vrelor, închin acest pahar în sănătatea Corpului al trei­lea de armată, care s-a arătat vrednic de aștep­tările mele.

Al doilea pahar îl ridic în onoarea județului și orașu­lui Râmnicului, care mi-a făcut o primire așa de călduroasă și a arătat cel mai viu interes pentru armată.

Mulțumind pentru dove­zile de credință ce râmnicenii mi-au dat și de astă dată, urez județului și orașului prosperitate și sănătate>”.