Proiect pentru pasionații de șah, finalizat de Fundația Comunitară la Școala „George Emil Palade”
Povestea proiectului „Împreună pentru viitor” al Asociației Părinților „Sprijiniți Școala”, lansat la Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău (nr. 15) în primăvară, continuă odată cu începerea noului an școlar cu poveștie elevilor care se vor bucura de zona dedicată șahului, apărută peste vară, în curtea școlii.
„Imaginată ca un labirint al cunoașterii și al devenirii sau ca o <uzină vie> în care mocnesc flăcările pasiunii și profesionalismului, Școala Gimnazială <George Emil Palade> din Buzău își așteaptă elevii cu nerăbdare, invitându-i la o aventură a educației, atât în cadrul formal, cât și în cel nonformal. Cadrul formal este binecunoscut de toți actorii educaționali și partenerii activi ai instituției, materializat în condiții moderne și igienizate de învățare, ce respectă normele și reglementările sanitare și educaționale în vigoare. Surpriza la începutul acestui an școlar este reprezentată de amenajarea spațiului verde din curtea școlii sub forma unui loc destinat învățării active, creative și relaxării, surpriză pregătită gradat și motivat de oameni dedicați unei educații de calitate și durabile. Asigurarea transferului educației formale într-un cadru nonformal a fost asigurată prin inițiativa Asociației Părinților <Sprijinim Școala> de la Școala Gimnazială <George Emil Palade>, de a amenaja un spațiu eficient pentru învățare, recreere și dezvoltare armonioasă a elevilor, prin promovarea gândirii strategice prin intermediul șahului. Spațiul amenajat creativ, inovativ, atractiv este rezultatul vizibil al muncii în echipă în cadrul proiectului <Împreună pentru viitor> propus de Asociația Părinților <Sprijinim Școala>, proiectul fiind finanțat prin Cercul de Donatori organizat de Fundația Comunitară Buzău”, transmite conducerea școlii.
Reamintim că proiectul prevedea amenajarea unei zone din curtea școlii „G. E. Palade” prin achiziția unor mese de șah, amenajarea unor alei și montarea unor băncuțe, pentru a veni în întâmpinarea elevilor școlii practicanți ai acestui sport complex, dat fiind că această unitate de învățământ este renumită pentru rezultatele foarte bune ale elevilor săi în competițiile de șah. Spațiul respectiv va putea fi folosit atât de elevii școlii practicanți ai șahului, cât și în cadrul orelor de științele naturii, educație tehnologică, muzică etc. În felul acesta, elevii au posibilitatea să îmbine activitățile școlare din interiorul școlii cu șahul, știința și mișcarea, stimulându-le creativitatea, aptitudinile fizice și psihice într-un spațiu dedicat.
Proiectul s-a numărat printre cele selectate la Cercul de Donatori Buzău, ediția a III-a, care a avut loc online, organizat de Fundația Comunitară Buzău; acesta a fost prezentat în fața comunității și s-a bucurat de interes, dovadă că s-a putut finaliza până la începerea noului an școlar. „Întrebările care ne-au frământat înainte de finalizarea proiectului – de tipul <Cum va fi mâine?>, <Cum va arăta școala de mâine?>, <Cum va arăta școala din parc?> – au primit răspunsuri pe măsură. Nicio întrebare nu a rămas fără răspuns. De la imaginea de ansamblu a spațiului amenajat strategic, asemenea unui labirint critic și creativ totodată, până la cele mai fine detalii, reprezentate de panourile ce conțin imagini și citate motivaționale, părculețul din curtea școlii cucerește pe oricine. Culoare, veselie, încredere, strategie, algoritm, activitate, echipă, interferențe educaționale, toate aceste cuvinte – cheie pot fi repere ale demersului educațional nonformal ce invită elevii în acest spațiu inovativ”, este povestea pe scurt a demersului educațional realizat într-un timp scurt de conducerea școlii în colaborare permanentă cu asociația părinților care a pus în mișcare comunitatea buzoiană.
Echipa asigură calitatea și succesul: „Împreună pentru viitor”!
Privirea tuturor celor care trec prin fața școlii, dar și a celor care-i trec pragul, spun cadrele didactice, este atrasă instantaneu de vitalitatea acestui spațiu, trimițând cu gândul fie la „masa tăcerii”, fie la clepsidra timpului, fie la galeria valorilor. „Așadar, părculețul a rodit frumos în cadrul proiectului <Împreună pentru viitor>, interferând știința, arta, istoria, spațiul, limba română, sportul, limbile moderne, în acord cu viziunea școlii și cu scopul și obiectivele propuse de Asociația Părinților, în cadrul proiectului: dezvoltarea culturii organizaționale a școlii, prin reabilitarea și amenajarea unei zone stimulative atât pentru activitățile nonformale în aer liber, cât și pentru practicarea șahului; promovarea unui mediu educațional atractiv și motivant, prin amenajarea cu mese de șah a zonei insuficient folosite din curtea școlii; formarea și dezvoltarea cooperării în cadrul activităților deschise nonformalului, prin stimularea interesului pentru șahul practicat în aer liber, într-un mediu sigur, interactiv și relaxant în spațiul zonei menționate; creșterea calității educației și a randamentului școlar, prin inferențele dintre spațiul școlar închis și spațiul verde, în vederea dezvoltării profilului elevului gimnazist”, este mesajul cadrelor didactice ale acestei școli buzoiene.
Succesul proiectului este pus pe seama parteneriatului reușit cu părinții și cu comunitatea buzoiană din care face parte școala. „Munca în echipă a dat rod bun în această toamnă, astfel că nădăjduim ca puterea exemplului să fie amplificată de ecoul armoniei, al încrederii în reușită, al motivației pentru o educație de calitate a tuturor actorilor educaționali. Tocmai această armonizare dintre școală – părinți – comunitate stă la baza succesului. Iar la Școala Gimnazială <George Emil Palade> succesul este garantat. Mulțumim întregii echipe, sponsorilor și Cercului de donatori organizat de Fundația Comunitară Buzău!”, mai transmite conducerea școlii.