Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Daniela CRĂSNARU
Daniela-Carmen Crăsnaru, scriitoare și traducătoare de pe meleaguri oltenești, s-a născut la data de 14 aprilie 1950 la Craiova, acolo unde și-a făcut studiile generale și liceale. În anul 1973 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din Craiova, secția română-engleză. Pregătirea profesională și-a continuat-o prin cursuri postuniversitare de ziaristică și tehnica edițiilor în cadrul Academiei de Studii Sociale și Ziaristică (București, 1974), apoi la Universitatea din Iowa (SUA), unde a urmat cursuri de Relații Culturale Internaționale, obținând diploma „Honorary Fellow in Writing” (1993).
Cu versuri a debutat încă de pe băncile liceului, în revista „Ramuri” și în ziarul „Scânteia tineretului” (1967). Volumul de debut, „Lumină cât umbră”, l-a publicat în anul 1973. După absolvirea facultății a lucrat ca redactor de poezie la Editura „Eminescu”și apoi a condus Editura „Ion Creangă”. În prezent, este director adjunct al Academia di Romania din Roma.
Concomitent, continuă să fructifice pasiunea pentru literatură, publicând numeroase volume ce cuprind versuri, proză scurtă (nuvele), cărți pentru copii, toate bine primite de critică și public. Câteva titluri: „Spațiul de grație” (1976), „Arcașii orbi” (1978), „Crângul hipnotic” (1979), „Vânzătorul de indulgențe” (1981), „Șaizeci și nouă de poezii de dragoste” (1982), „Carte pentru fata Gu, o fetiță cum ești tu” (1982), „Fereastra în zid” (1988), „Bariera de dincolo de zid” (2013) și „Poezii. Antologie” (2016). Numele ei a apărut destul de des în revistele literare, precum „Luceafărul”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Cronica” ș.a. Volume de-ale sale au fost traduse în aproximativ 15 limbi, între care engleză, olandeză, maghiară, italiană și suedeză.
S-a remarcat și ca un bun traducător din limba română în engleză.
Ca urmare a activității fructuoase și a valorii volumelor sale, Daniela Crăsnaru a obținut numeroase premii naționale și internaționale. Dintre ele amintesc: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1979 și 1992), Premiul Academiei Române pentru întreaga operă (1991), Premiul Fundației Rockfeller pentru literatură (1994), Diploma de Cavaler de Onoare al scrisului (Iowa, 1995) și Premiul Cartagia (Spania, 2003). O altă distincție pe care a primit-o este Ordinul „Meritul Cultural” în grad de comandor oferită de Președinția României. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
I-a intuit valoarea poetică și Laurențiu Ulici, cel care a inclus-o în cunoscutul său volum „Antologia poeților tineri” (1978–1982). După părerea mea, lăsând la o parte anumite pete de natură ideologică din viața sa, mai ales din tinerețe, avem în Daniela Crăsnaru un poet deosebit de înzestrat din toate punctele de vedere. Poezia sa rezistă în ani grație modernismului și științei autoarei de a transfigura emoțiile. Imaginile sunt într-o continuă mișcare, ceea ce le conferă o vivacitate și o forță de expresie deosebite. Vor mai rezista versurile sale la tendințele și influențele actuale din domeniul poeziei? Eu cred că da, pentru că poeta ține cu brio pașii cu acestea, ceea ce le oferă forță și capacitatea de a interacționa cu cititorul. Să-i dăm cuvântul.
Nu te mai pot aștepta
Nu mai am vreme.
Ca o desfrânată mă voi purta
Când vor veni
Cavalerii totali.
Somnul, abisul
Întunericul desăvârșit.
Ce curtezani pătimași
Vor fi ei. Fără egal.
Fără egal îmbrățișările lor,
amestec desăvârșit
De grație și ferocitate.
Ecorșeu
Eu care am reușit
Eu care i-am dezamăgit pe toți.
Eu care n-am fost în stare
să mă urăsc în ziua în care m-a
cunoscut.
Eu mie îmi mi –
Cu tot cu memorie cu tot cu trecut.
Ah,
mie cu mine
din ce în ce mai bine îmi este, mai greu.
Eu care nu mai pot recunoaște în
nici un cuvânt
pseudonimul lui Dumnezeu.
***
Ți-am uitat numele
mirosul și gustul.
Seninătatea grecească
A trupului
Curba perfectă a torsului imperial
Am uitat-o.
M-am vindecat de tine
Cum se vindecă
De lumină
Sau
de agresiunea unui peisaj
dumnezeiesc
ochiul care orbește.
***
Ca un medicament
homeopatic –
imaginara noastră poveste
de dragoste.
Cu cât se topește mai mult
în amintire
cu atât subjugă mai tare
cuvintele care o neagă
reconstruind-o la infinit.
***
Curând ai să vezi cum alerg prin
zăpadă spre tine,
cum brusc mă izbesc
de zidul de sârmă ghimpată,
cum pe filigranul metalic acoperit
de ninsoare
sângele pieptului meu sfârtecat
lasă o pată roșie.
Ea înghite repede, repede
întregul zid,
ea cuprinde cu vremea tot albul din jur,
ea urcă la cer
ca o imensă pânză fierbinte.
De dincolo de zidul acela ochii tăi văd:
un pumn de cuvinte.
Scrisoare
Mai ții minte ceva din tulburatul april?
Mai știi alfabetul acelor frenetice zile?
Turnu-n flăcări de unde săream amândoi
Îți mai joacă și-acum în pupile?
Ții minte? Sângele tău se vindea bucuros
Pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere…
Ca să poți auzi în mijlocul codrului
Pe cerul scorburii dulci, cum toarce îngerul miere?
Numele meu, mai schimbă el echilibrul luminii?
Îți lunecă-n sânge, corabie cu mirodenii din cer?
Te mai temi cum să nu mă mai strivească amurgul
Sub o-nroșită petală, petală de fier…
Mai ții minte ceva din tulburatul april?
Mai știi alfabetul acelor frenetice zile?
Câte clipe, câți ani, și vremea…și vremea…
Mai ții minte ceva din tulburatul april?
Mai ții minte?…