Economic

Cele mai bune alimente pentru o piele sănătoasă

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman, având o greutate de circa 10 kilograme, în cazul adulților, și o suprafață medie de 1,7 metri pătrați. Rolul său principal este cel de protecție, constituind un zid care împiedică pătrunderea în organism a agenților patogeni. Totodată, pielea ne ajută să ne adaptăm condițiilor climatice și este esențială pentru simțul tactil. Nu putem trece cu vederea nici rolul estetic al pielii, iar toate acestea nu ar fi posibile fără o îngrijire atentă. Hrana are un rol important în acest sens, existând o serie de alimente care pot fi considerate adevărate medicamente naturale pentru sănătatea pielii. Printre acestea:

Produsele lactate

Lactatele au un conținut bogat de vitamina A, substanță vitală pentru sănătatea pielii. Dacă beneficiază de un aport suficient de vitamina A, pielea se regenerează mai ușor și se menține puternică și elastică. De asemenea, iaurtul ajută, și în mod indirect, la menținerea unei pieli sănătoase, prin faptul că îmbunătățește digestia datorită bacteriilor benefice pe care le conține. În acest mod, organismul asimilează mai ușor substanțele nutritive din alimente, iar o parte dintre ele vor fi folosite și pentru hrănirea pielii.

Uleiurile extravirgine

Numite și „uleiuri sănătoase”, acestea au o serie de beneficii asupra pielii, asigurând atât hrănirea, cât și lubrifierea acesteia. Fiind presate la rece, aceste uleiuri păstrează toți nutrienții specifici ingredientelor din care sunt produse, ceea ce le recomandă ca alimente sănătoase. Persoanele care consumă zilnic 2-3 linguri de uleiuri sănătoase au o piele fină, cu un aspect plăcut și sănătos.

Ceaiul verde

Acest aliment contribuie la protejarea membranelor celulare, fiind recunoscut pentru calitățile sale antiinflamatoare și antioxidante. Datorită acestor proprietăți, ceaiul verde ajută pielea să se protejeze împotriva radiațiilor ultraviolete ale soarelui și, astfel, previne apariția cancerului cutanat. Este eficient dacă este consumat cu regularitate, dar și dacă este aplicat direct pe piele, în special în zilele de vară, când expunerea la soare este mai îndelungată.

Fructele de pădure

Din această categorie se disting murele și afinele, care au un conținut ridicat de antioxidanți. Rolul acestora este acela de a anihila radicalii liberi din organism, protejând, astfel, pielea de îmbătrânirea prematură. Antioxidanți conțin și căpșunele, dar și prunele, astfel că un mix din aceste fructe, consumat zilnic, va avea efecte benefice pentru piele și nu numai.

Pâinea integrală

Cerealele integrale care stau la baza acestui produs sunt o sursă bogată de seleniu, considerat unul dintre cei mai puternici antioxidanți. Când nivelul de seleniu din organism este ridicat, celulele epiteliale sunt mai puțin expuse riscului de a suferi leziuni oxidante, care pot duce la apariția cancerului de piele. Alături de pâinea integrală, carnea de curcan și tonul sunt alte alimente cu un conținut ridicat de seleniu.

Somonul

Somonul este recomandat ca aliment sănătos, în special datorită conținutului de acizi grași esențiali Omega 3 și Omega 6, care sunt grăsimi benefice pentru organism. Aceștia fortifică membranele celulare, fiind direcționați de organism și către nivelul pielii. Datorită aportului de acizi grași esențiali, pielea își menține elasticitatea și rezistența. Dacă peștele nu este printre alimentele tale preferate, poți înlocui somonul cu nuci sau semințe de in, care conțin, la rândul lor, aceste elemente nutritive.

Alături de o alimentație corespunzătoare, igiena este a doua componentă importantă pentru sănătatea pielii. Pe suprafața pielii există o serie de bacterii și fungi, care pot provoca diferite probleme, dacă se înmulțesc în exces. De pildă, onicomicoza sau ciuperca unghiei apare, de cele mai multe ori, din cauza fungilor dermatofiți, care se dezvoltă la nivelul pielii. Aceasta este doar una dintre problemele pe care le poate genera o igienă precară, motiv pentru care spălatul cu apă și săpun nu trebuie să lipsească din rutina zilnică.

 

 

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker