Despre morți, numai de bine, ne învață o vorbă din bătrâni, o vorbă pe care sunt siliți să o aplice inclusiv reprezentanții clerului atunci când trebuie să spună câteva vorbe despre defunctul aflat la câteva minute distanță de îngropăciune. Deși, uneori, chestiunea este cu dus-întors. Un preot îmi povestea, cu ceva timp în urmă, că a fost eroul unor momente de toată jena la înmormântarea unui personaj din urbea sa, alintat de mai toată lumea, inclusiv de mai mulți membri ai familiei, cu calificative care mai de care mai drăgălașe, de genul ,,nenorocit” și ,,jigodie”; când încropea câteva vorbe de bine despre defunct, a văzut câteva persoane din ,,întristata adunare” bătându-i obrazul!
Așa că este extrem de dificil să spui câteva cuvinte la trecerea la cele veșnice a unui ierarh de talia Înalt-Preasfințitului Pimen. Sau ,,Petru”, pentru ofițerii de Securitate care îi primeau rapoartele de informator, ori ,,Sidorovici”, pentru securiștii de la Externe care, la rândul lor, beneficiau de turnătoriile aceluiași personaj. Ca să urmez vorba bătrânească de la începutul acestui text, aș putea să spun despre Pimen că a îmbinat cu măiestrie, chiar dacă demnă de o cauză mai bună, slujirea celor sfinte cu cea a lucrurilor diavolești. Colaborarea cu Securitatea, cu două servicii simultan, am pomenit-o. Pe de altă parte, nu trebuie uitat că ÎPS Pimen a fost cel care a avut curajul de a adresa o invitație oficială Majestăților Lor Regelui Mihai și Reginei Ana de a vizita România, la scurt timp după ce hăitașii lui Ion Iliescu și Petre Roman Le întorceau din drumul către Curtea de Argeș. De asemenea, ierarhul moldovean a fost unul dintre cei care s-au luptat pentru punerea în practică a unui principiu sfânt chiar și pentru cei necredincioși, restitutio in integrum, cu referire la averile mănăstirești. Că punerea în practică s-a lăsat cu oameni târâți ani de zile prin sălile de judecată, cu oameni care își vedeau existența amenințată de pierderea singurei bucăți de pământ pe care o aveau, este o altă poveste, a slujirii forțelor întunericului, a ochiului celui încornorat. Și tot acestui capitol aparțin și ultimele luni din viața pământească a Arhiepiscopului Pimen, care a ignorat cu bună știință avertismentele medicale și a slujit la Înviere înconjurat de o ciurdă de inconștienți la fel ca și el. Și pentru ca istoria să se prelungească și după moarte, vedem în aceste zile imagini cu cetățeni care îi sărută cosciugul, un cosciug al unui om ucis de coronavirus.
Trăgând linie, Înalt Preasfințitul Pimen va rămâne în istoria mireană a României drept un personaj notabil, care a slujit în egală măsură forțele binelui și cele ale întunericului. Spre deosebire de omologul său de la malul mării, cunoscut de prietenii lui ,,Petru-Sidorovici” drept ,,Mache”, care va rămâne în istorie doar drept Mache, clientul DNA.
