Politic

Liliana Sbîrnea: ,,Cer ministrului Sănătății să ia măsuri pentru redeschiderea urgentă a ambulatoriului Spitalului din Râmnicu Sărat”

Starea de revoltă a râmnicenilor față de tragicul deces al unui taximetrist de 51 de ani din cauza reacției întârziate a salvatorilor are ecouri și în lumea politică din Râmnicu Sărat. Se­natorul social-democrat Liliana Sbîrnea arată, într-un comunicat de presă, că decesul taximetristului este un ,,efect direct al transformării unicului spital din Râmnicu Sărat în <spital-tampon>, în urmă cu două luni și jumătate, printr-un ordin ­abe­rant al Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru”.

Reamintim că decesul râmniceanului a survenit luni la prânz, în stația de taxi din fața gării Râmnicu Sărat. Omului i s-a făcut rău și a căzut pe asfalt, imediat ce a încheiat o cursă în oraș. Persoanele care au văzut scena au sunat la 112 pentru a chema ambulanța, însă aceasta a întârziat, deoarece a venit de la 40 de kilometri distanță, din municipiul Buzău. Mai mulți taximetriști susțin că de la Buzău ar fi venit o mașină neechipată cu defribilator, iar colegul lor a decedat, din păcate, în ciuda manenvrelor de resuscitare făcute de câțiva martori apoi de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean. Râmni­cenii consideră că toată vina o poartă reprezentanții ministerelor Sănătății și de Interne – cei care au decis transformarea spitalului, fără nicio consultare publică prealabilă, în spital suport pentru tratarea COVID-19, simultan cu închiderea ambulatoriului acestei unități sanitare -, dar și autoritățile locale, care nu ar fi făcut eforturi mai mari pentru ca Spitalul Municipal să rămână la profilul inițial.

Senatorul social-democrat Liliana Sbîrnea arată, în comunicatul de presă citat, că decesul râmniceanului reprezintă „încă o viață pierdută din nepăsare și birocrație”: „Sunt senator de Buzău, ales în anul 2016 în Circumscripția electorală numărul 10 și sunt râmniceancă. Nu am cuvinte ca să îmi arăt întreaga indignare în legătură cu tragedia apărută ca efect direct al transformării unicului spital din Râmnicu Sărat în <spital-tampon>, în urmă cu două luni și jumătate, printr-un ordin aberant al Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru. De curând un om a murit cu zile pe treptele gării din localitate, deși ar fi putut fi salvat. Prezint cu durere în suflet condoleanțe familiei îndurerate. Avea 51 de ani, și a căzut la doar 200 de metri de spitalul din Râmnicu Sărat. Salvarea, apelată prin numărul de urgență, a ajuns la aproximativ 40 de minute după apel, pentru că a fost trimisă din Buzău, nu de la spitalul din localitate. Încă o viață pierdută din nepăsare și birocrație! Este inadmisibil modul în care autoritățile centrale ajung să se joace cu viața oamenilor doar pentru a res­pecta niște ordine aberante, disproporționate și nepotrivite total cu situația din teren”.

Sbîrnea aduce câteva argumente care, în opinia sa, pot justifica reacția dură, cvasiunanimă, pe care râmnicenii au avut-o încă din momentul anunțării deciziei prin care unității spitalicești i-a fost dată destinația actuală: „Printr-o interpelare adresată încă din 27.03.2020 ministrului Afacerilor Interne, domnul Ion Marcel Vela, și ministrului Sănătății, domnul Nelu Tătaru, semnalam că ne-a trimis pe noi râmnicenii <fără scut și fără armă> în linia întâi. Niciun răspuns de la Ministerul Sănătății nici până acum, însă. Ce aveam la acea dată: medicii și asistentele fără minimum de protecție, dotările spitalului – inexistente, instrucțiuni și ventilatoare, coridoare de protecție-zero. Motivele pentru care întreaga noastră comunitate a reacționat dur și întemeiat la aceste măsuri sunt deja arhicunoscute presei și autorităților: nu aveam medici specializați în medicina de urgență, nu era decât un medic infecționist, lipseau dotările pentru COVID-19 din instruirea personalului medical pentru astfel de situație, nu aveam nimic în dotare pentru a justifica rechizi­ționarea de fapt a acestui spital, singurul care deservea nu numai populația din municipiu, ci și din cele 16 comune din jur!

Evidența deciziei proaste s-a confirmat curând; în timp ce bolnavii noști erau plimbați ­ires­ponsabil pe la spitale din Buzău și Focșani, un singur bolnav suspect de COVID-19 fusese adus în aprilie în spitalul dedicat. Un singur caz într-o lună, într-un spital cu 500 de paturi! La începutul lunii mai, alte măsuri iresponsabile: pacienți transferați de la Focșani sau de la Adjud, nu asimptomatici, ci cro­nici, fără rezultatele testelor pentru depistarea COVID-19. Deși medicii aflați în linia întâi au fost repartizați la două pensiuni din localitate, conform măsurilor de protecție, izolare etc. impuse de ordonanțele militare, municipiul nu a primit nici un ban, prin DSP, pentru decontarea acestor cheltuieli către ­pen­siuni”, arată senatorul Liliana Sbîrnea.

Aceasta mai afirmă că reprezentanții Ministerului Sănă­tății rămân insensibili la apelurile de redeschidere măcar a ambulatoriului spitalului: „Primarul localității a cerut în repetate rânduri explicații și redeschiderea măcar a ambulatoriului spitalului. Ministerul Sănătății rămâne surd și mut la toate aceste mesaje disperate, ignorând faptul că se pot oricând repeta tragedii, dacă nu se aprobă demersul autorităților locale. Nu putem și nu vrem să decontăm noi, PSD,  greșelile guvernanților actuali. De aceea mă alătur cu toată puterea acestui demers și cer ministrului Sănătății să ia măsuri pentru revenirea la normal. Noi, cetățenii din Râmnicu Sărat, vrem redeschiderea urgentă a secției ambulatorii a Spitalului din Râmnicu Sărat!”, mai arată senatorul social-democrat ­Li­liana Sbîrnea.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker