Administrație

Fostul primar de la Calvini a aterizat la Primăria Cătina

Ce-a fost și ce-a ajuns! După ce a pierdut alegerile în fața contracandidatului de la PNL – din cauza căruia a dizolvat și un consiliu local – și a pierdut și procesul cu Agenția Națională de Integritate din cauză de incompatibilitate, fostul primar al comunei Calvini și-a găsit refugiul în comuna vecină Cătina. Imediat după ce Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat definitiv în procesul de incompatibilitate, Nicolae Curelea a fost angajat ca și consilier personal al primarului comunei Cătina, Alexandru Constantin Fulgeanu. Încadrarea s-a făcut cu 13 noiembrie 2020, iar o săptămână mai târziu i-au fost delegate atribuții privind recensământul general agricol.

După ce a pierdut lupta pentru un nou mandat de primar al comunei Calvini, Nicolae Curelea a rămas, luna trecută, și fără locul în Consiliul Local. Prefectul județului Buzău, Silviu Iordache, a emis, pe 15 aprilie, ordinul privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a acestuia a mandatului lui Nicolae Curelea și a declarat vacant locul ocupat de acesta în Consiliul Local Calvini. Conform Codului Administrativ, mandatul înlocuitorului său urmând să fie validat la Judecătoria Pătârlagele din lista de supleanți a Partidului Social Democrat.

În octombrie 2019, Curelea, primarul de atunci al comunei Calvini, nu a reușit să convingă jude­cătorii de la Curtea de Apel Ploiești că a participat la o ședință a Consiliului de Administrație a Școlii Gimnaziale „Dumitru Ionescu” doar în calitate de invitat – și nu de reprezentant al administrației publice locale -, ceea ce i-a și atras starea de incompatibilitate stabilită în 2017 de Agenția Națională de Integritate. Judecătorii din Prahova au admis recursul unității școlare la hotărârea pe fond de la Tribunalul Buzău prin care Nicolae Curelea a primit câștig de cauză. „Casează sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată. Definitivă”, se precizează în minuta sentinței de la Curtea de Apel Ploiești. Aceasta după ce instanța a decis că „reclamantul (n.r., primarul Nicolae Curelea) avea reprezentarea că participă la ședințele consiliului de administrație, prin activitatea desfășurată exprimându-și punctul de vedere în sensul manifestării de voință exprimată”. Mai exact, reprezentanții școlii din Calvini au depus în faza de apel o adresă prin care s-a solicitat Primăriei să numească doi reprezentanți în Consiliul de Administrație și care este semnată chiar de către Curelea. De altfel, toate înscrisurile Convocării, pe care avocatul unității școlare le-a depus la dosar, sunt semnate la rubrica „membru” și de către primar. Din aceste considerente, Curtea de Apel Ploiești i-a respins  ca neînteme­iată, contestația la decizia de incompatibilitate; astfel că decizia a rămas definitivă după ce Curelea nu a mai atacat-o cu recurs în termenul legal și, ca urmare, Agenția Națională de Integritate a cerut încetarea mandatului de consilier local al fostului primar.

Reamintim că Agenția Națională de Integritate a anunțat, în luna iulie 2017, că, în perioada 27 iulie 2012 – 4 septembrie 2013, Nicolae Curelea, primarul comunei Calvini, a deținut simultan funcția de primar și calitatea de membru în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale „Dumitru I. Ionescu” din localitate. Acesta a încălcat astfel prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „funcția de primar (…) este incompati­bilă cu (…) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice (…)”, după cum se preciza în comunicatul Agenției Naționale de Integritate.

Curelea a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Ploiești, iar la al doilea termen procesul a fost suspendat după ce primarul comunei Calvini a chemat în judecată Școala Gimnazială „Dumitru Ionescu” pentru anularea unui proces-verbal al Consiliului de Administrație al unității de învățământ din data de 16 octombrie 2012. În luna februarie 2019, un complet al Tribunalului Buzău i-a admis cererea și a anulat în parte procesul verbal și a dispus anularea punctului 1 din document, unde apă-reau numele și prenumele primarului.

„Eu am participat doar ca invitat la ședințe. În schimb, în procesul verbal apare numele și prenumele meu, dar fără semnătura mea, în calitate de membru. Mie nu mi-a adus nimeni la cunoștință vreodată calitatea de membru”, declara, pentru OPINIA, primarul comunei Calvini, Nicolae Curelea. Acesta spune că decizia ANI este rezultatul „uneltirilor” dușma­nilor săi politici care l-au vrut dus din Primărie. În octombrie 2019, un complet al Curții de Apel Plo­iești a admis recursul unității școlare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker