Dacă aș trage linie sub 2020, că e vremea bilanțurilor, puține lucruri s-ar aduna în anul pe care pandemia l-a transformat în subiect de bancuri. Circulă o glumiță pe Internet, un fel de rugăminte către colindători: să radieze urarea cu ,,Și la anul când venim, tot așa să vă găsim!”. Dar cum își închipuie oarecine că ne vor găsi în decembrie viitor? Adică, românul speră că 2021 va fi mai bun? Sau mai rău? Că nu e clar, se sperie gândul să încerci o prognoză…
Apropo de colindători, au început să insiste pe la sonerii, iar lumea îi privește cu suspiciune prin vizor. Puțini deschid; cât s-au pervertit și au decăzut tradițiile în aste vremi cenușii! Nici nu știi dacă nu-s niscaiva șpringari, spărgători cu ,,guri de lup”, care sună să verifice programul locatarilor și să prepare o lovitură ,,la pont”. Că și infracțiunile de Sărbători au devenit obiceiuri și tradiții. Doar minunea Coralei interpretate de aspiranții teologi desface, arar, ușile zăvorâte.
Cum spuneam, puține evenimente s-au învrednicit să marcheze trecerea lui 2020, așa că voi apela la o retrospectivă fotografică. Instantanee ce au rămas pe retină, și memorabilă este imaginea surprinsă, undeva, în drum spre Salina Praid. În stânga și dreapta șoselei naționale, 100 de berze se ridicau în zbor lin, planau și aterizau în urma culegătorilor din lanurile de cartofi. Fascinant, se făcuse coloană de mașini, oamenii răbdători admirau, filmau berzele care ciuguleau grațios viermișori din bulgări de pământ reavăn.
Prin contrast, la propriu dacă vreți, o altă imagine, la ieșirea din Buzău spre Monteoru. Cârduri de ciori înnegreau, cerneau câmpul pustiu de la marginea orașului, cum coteai pe scurtătura prin Lipia, cu asfalt nou și drept (de ținut minte pentru la vară, recomand traseul, mai aerisit decît pe la Popasul Merei. De gustibus, altminteri). Iar, ca tabloul de groază să fie complet, cumva ca în ,,Păsările” lui Sir Alfred Hitchcock, aproape în fiecare dimineață vedeai și o mașină cocoțată pe rondul sensului giratoriu. De parcă se mutase acolo polul accidentelor…
Să fie limpede, nu căutați analogii, sensuri ascunse, nu au nicio vină bietele păsări că lumea a căzut în extreme. Ca de obicei, adevărul e undeva la mijloc, iar specia păsărilor invocate aici ține strict de fauna locului, de areal. Cât despre culoarea lor, e dată de la mama natură, nu poți umbla cu cioara vopsită și să zici ba că e papagal, ba că e barză. Nu se poate, atât, fără comentarii …
Că, de parcă se terminaseră toate nenorocirile așezate sub semnul lui 2020, lumea se dă cu fundul de pământ pentru o inepție scăpată de un arbitru. Arbitru de fotbal, nu academician, deși boroboațe s-au văzut și la case mai mari …
Și, dacă mai îngăduiți un argument, asfaltul de exemplu, pe care îl pomeneam mai sus, e negru, negru ca, poftim, pana corbului. Ăla, mai știți, corbul, și ăsta negru, din fabule, căruia îi ia vulpea cașcavalul din cioc. Șmecherie pe care partidele așezate la masa negocierilor pentru formarea unui guvern de ,,urgență națională” par să o exerseze la greu. E o bătălie pe cașcaval, intrigă și suspans, de maestrul Hitchcock rămâne mult pe dinafară în materie de ,,thriller”. Șoc și groază, iar țara uitată în gunoaie, frig, blazare, pesimism…
Dar cea mai ,,tare” imagine, emblematică pentru timpurile pe care le respirăm, cu mască sau fără mască, mi-a apărut la o intersecție de drumuri, în ținutul Cârnaților de Pleșcoi (că tot veni vorba, de Elena Udrea mai întreabă cineva!?). Așadar, un întreprinzător local și-a amenajat o prăvălioară într-o rulotă, destul de ingenios și atractiv. Numai că, deasupra firmei lui, puțin în fundal, tronează altă firmă, imensă, cu majuscule: FUNERARE!…
Probabil concurența, de-ți taie apetitul!
C-așa-i românul…
P.S.: Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
