– Hello! – He, he! – How are you? – Hau, hau! – Nice to meet you! – Iuiiu!

Aceia – mulți, puțini, destui – care și-au închipuit că discuțiile dintre gazdele americane și Viorica noastră se vor derula după tipicul caricatu­rizat mai sus au avut probabil o reacție dificil de încadrat emoțional. Nu știu, un melanj între șoc, indignare, stupoare, revoltă, lehamite, simțit un gol în stomac sau un junghi în capul pieptului, frecat la ochi, zâmbet condescendent, privit în tavan, scrâșnit din dinți, rictus, vorbe dulci, aruncat căciula după câini. Deoarece prestația doamnei premier a deraiat complet chiar și de la propriile performanțe în materie de „politicienii spun lucruri trăsnite”, de genul bâlbelor puse pe seama tracului, termenilor ce-i depășeau precarul orizont cultural, încurcat capitale de state, stâlcit nume de interlocutori.

De această dată, parcă ieșită de sub foarfecele stiliștilor, coana Veorica arăta dârz-avântată, celebra coafură pavian se topise ca prin farmec și scosese la iveală, ca pe ghiocei de sub zăpada mieilor, un fel de copie a Doamnei de Fier, visul secret al oricărui premier în fustă. Pentru o clipă, mi-am amintit un documentar des­pre figura Anei Pauker, politruca trimisă de Moscova să-i lumineze ideologic pe ucenicii lui Stalin de pe plaiurile dâmbovițene. Cel puțin asta era prima impresie, de te întrebai nedumerit, unde boala au pitit-o pe doamna prim-ministru?, sfioasa domniță ce recunoștea cu atât bun simț – „orice om îi este teamă”! Au înlocuit-o cumva cu o sosie, o umbră?, cum aveau toate ma­rile căpetenii pândite de dușmani nevăzuți, comploturi, asasinate politice. Doar știe șeful ei suprem cum vine asta, el a dejucat scheme cu patru ucigași plătiți, te joci cu vizita în America, păi ce țară și-a mai împușcat președintele, nu mai bine îl trimiteau pe Klaus?…

Regie de înaltă clasă, de stă Quentin Tarantino pitit sub pălărie și ia notițe. Asta e, se turna o scenă dintr-un film made in Hollywood, și noi ne spărgeam capetele că s-a dus diplomația românească mai pe fundul oceanului decât Titanicul. Cum să nu remarci vocea tunătoare, privirea tăioasă, pumnii strânși, siguranța discursului – ovații, aplauze prelungite, bis -, parcă repetat la oglindă. Actrița care a fost machiată și a interpretat sceneta cu mutarea Ambasadei la Ierusalim merită Oscarul pentru rol…

O legendă din culisele serviciilor secrete, de prin perioada Războiului Rece, devoala existența așa numiților „mancurți”, agenți dubli cărora li se spălase creierului și ­fu­seseră reprogamați să stea în conservare, până primeau o comandă prin telepatie.  Moment în care erau capabili de misiuni printre care trădarea de patrie era mizilic. Însă, pentru a-ți fi spălat, trebuie să-l și ai, creierul, și încă unul bine antrenat, educat, performant, ceea ce, în speță,  mă face să rămân tot la ipoteza cu sosia, cu actrița. Ar fi și o scuză plauzibilă în fața avalanșei de încurcături declanșate de isprava premierului român, de la anulări de vizite, critici din partea Comisiei Europene, până la catalogări acide de la ambasadori că a noastră „ar trebui să fie mai deșteaptă!”…

Altminteri, dacă judecăm stict faptele, riscăm să vorbim despre prostie în formă organizată, premeditată. Potrivit comunicatului primit inițial din partea Biroului de presă al Guvernului, nu s-a suflat o vorbă că ar fi, de fapt, o vizită privată, cum s-a  precizat ulterior. O omisiune esențială, fiindcă una este să mergi la o șuetă cu amicii israelieni care fac lobby pe la yankei, cum s-ar traduce liber „Conferința Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice”, și altceva să susții că „vizita reflectă intensificarea dialogului bilateral și se încadrează în eforturile susținute ale Guvernului României de a consolida și dezvolta parteneriatele pe care România le are cu Statele Unite și Israel”. OK, în ordine sunt ambele variante, nici Comitetul de Afaceri Publice Americano-Israeliene (AIPAC), comitetul mai sus pomenit, nu-i de neglijat, nici cu parteneriatele nu poți s-o bălăcești.

Doar că, poate și mai presus de aspectul pur constituțional, cu președintele având ultimul cuvânt în chestiune, noi, românii, eram vestiți întru baletul diplomatic pe sârma în flăcări dintre evrei și arabi, pentru a simplifica extrem fondul problemei. De aceea este elementar să trimiți la asemenea evenimente oameni hârșiți în ale politichiei externe, niște consilieri care să o tragă de mânecă pe cucoana gafeură. Nu să asiști, tu cetățean stupefiat, la un horror în care păpușa cu fața naiv-tâmpă se transformă în Chucky, pentru ca la final să revină și să declare că a fost o părere personală. O părere din zona ideilor puține dar fixe, îndesate printre neuronii ei stingheri de el Lider Maximo…

DISTRIBUIȚI
loading...