Cultură

Ovidiu Ionescu, expoziție excepțională de ceramică la Buzău

„Așa cum sunt premiile OSCAR în industria filmului, așa este distincția primită de artist la  Cvadrienala Internațională de Ceramică de la Mino”

Considerat unul dintre cei mai buni artiști ceramiști din țară, Ovidiu Ionescu a fost prezent joi, 9 mai, la Buzău cu o expoziție personală de excepție. Alături de artist au fost prezenți Răzvan Ca­ratănase, membru pentru teritoriu al Consiliului Director al Uniunii Artiștilor Profesioniști din România, criticul Amelia Dincă și președintele UAP Buzău, Valeriu Șușnea.

Artist ale cărui lucrări pot sta în orice galerie europeană, Ovidiu Ionescu a încântat publicul tânăr mai ales prin lucrarea din ciclul „Omul împotriva vieții”, compusă din mai multe mâni realizate din ceramică a căror degete au rolul de a transmite diferite mesaje. De asemenea, artistul se remarcă prin lucrări de dimensiuni mari care pot fi expuse în spații publice. Vorbim despre ansambluri în care folosește anumite componente ale anatomiei masculine și feminine, stilizate până la limitele abstractului, dar respectând forma și principiile stabilite de istoria artei. Ovidiu Ionescu folosește culoarea în lucrările sale de ceramică și texturi, cum ar fi sfoara. De asemenea, prin lucrările din ciclul „Ape curate”, artistul ridică problema lumii de astăzi, distrusă din punct de vedere ecologic.

*

„Cred că Buzăul nu a mai avut de mult o expoziție de ceramică de asemenea ținută. Ovidiu Ionescu este profesor universitar la Universitatea de Artă București și un artist care se individualizează în arta națională contemporană. Într-o eventuală istorie a artei contemporane românești sunt convins că el nu are cum să lipsească. Este o expoziție inedită, al cărui concept curatorial a fost gândit de Zuzu Caratănase. Cu această expoziție eu m-aș duce oriunde în Europa”, a spusValeriu Șuș­nea.

*

„Este un artist cu peste 20 de expoziții personale. În 2014, Ovidiu Ionescu a fost acceptat la Cvadrienala Internațională de Ceramică de la Mino, cea mai importantă manifestare de gen din lume, la care au aplicat peste 10.000 de artiști din întreaga lume, dar au fost selectați 180. Mai mult decât atât a obținut acolo și un premiu. A fost o recunoaștere, un reper pentru ceea ce poate oferi arta românească. Așa cum sunt premiile OSCAR în industria filmului, așa sunt și aceste distincții oferite la Cvadrienala Internațională de Ceramică de la Mino. El nu a ales să expună întâmplător în Buzău. Dincolo de prietenii, aici aveți o sală expozițională care ne face pe toți invidioși”, a declarat Răzvan „Zuzu” Caratănase.

     *

„Suntem în fața unei evoluții spectaculoase făcute de domnul Ovidiu Ionescu, din domeniul artelor minore, în cea a artelor majore. El lucrează pe ansambluri conceptuale foarte bine definite. Ovi­diu Ionescu este un artist foarte interesant, care spe­culează simboluri ale ființei umane și le redefinește în ansambluri care vorbesc despre însăși contemporaneitatea noastră. Una dintre cele mai frumoase compoziții este <Omul împotriva Vieții>, în care mâna devine un simbol imanent al trăirilor noastre: mâinile cu care ne rugăm, mâna pe care o așezăm la inimă, devin un simbol al disperării. Degetul, care este un element modular, devine un simbol dramatic, care vorbește despre zbuciumul contemporan. Se sesizează o capacitate deosebită a artistului de a gândi, în care asamblează și compune demersurile subiectelor sale de anvergură. Ovidiu Ionescu creează lucrări de forță”, a spus criticul Amelia Dincă.

*

„Mă simt emoționat; este pentru a doua oară când mă aflu aici și pot să vă spun că mă simt poate mai bine decât acasă. Nu am avut ocazia să am o astfel de expoziție în București, și pentru asta îi mulțumesc domnului Șușnea și lui Zuzu Caratănase. Aștept elevii Liceului de Artă Buzău, care sunt acum în sală la Universitatea de Artă în calitate de studenți. În rest, aș vrea să las lucrările mele să vorbească mai mult despre mine”, a declarat Ovidiu Ionescu.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker