Începând din septembrie, timp de doi ani, luni și marți, elevii din Buzău vor primi câte un pachet de biscuiți, iar în restul săptămânii vor avea corn, la care se adaugă laptele și fructele. Dacă, ani de zile, cornul era produs local, de la Boromir, de anul viitor, produsele de panificație vor fi distribuite de firme din colțuri diferite ale țării. De distribuirea cornurilor în școlile din Buzău se va ocupa din acest an o asociere de două firme din Turda și Galați, respectiv Logistic Media Pop Art SRL si Patisgal SRL, după ce Boromir a fost eliminată în procedura anterioară din cauza lipsei unei fișe tehnice a produselor. Pentru produsele de panificație distribuite elevilor din tot județul vor fi cheltuiți aproape 12,6 milioane lei, fără TVA.

Rămâne de văzut cum vor reuși cele două firme străine de județ să distribuie produsele în toate școlile buzoiene, dat fiind că în anii trecuți au existat sincope deși erau societăți locale. Nici Logistic Media Pop Art SRL și nici Patisgal SRL nu au secții de producție în zona Buzăului.

Nicio autoritate centrală nu urmărește programul. Nici traseul banilor. Consecința e că dintr-un leu, cât plătește Guvernul pe un corn și un pachet de lapte, doar jumătate e costul real al gustării. Restul e câștigul firmelor implicate – procesatori, intermediari.

În 2014, când a fost înființată, firma Logistic Media Pop Art avea o cifră de afaceri de 4.000 de lei și, oficial, nu avea niciun angajat. Contractele cu statul se văd în cifra de afaceri din 2015, când a sărit la 2.000.000 lei.

De atunci, familia Pop din Cluj-Napoca, care patronează această firmă, obține contracte pe bandă rulantă, în județe din toate zonele țării, pentru livrarea de cornuri, lapte și mere în școli și în grădinițe.

În tot acest timp, produsele distribuite de firmele familiei Pop au fost ținta a zeci de plângeri, o parte dintre contracte au fost reziliate de autorități, iar unii parteneri de afaceri au apelat la instanță pentru că fuseseră înșelați.

Cum reușește familia Pop să câștige milioane de lei din programul ,,Cornul și laptele”, în ciuda neregulilor de care au fost acuzate firmele sale?

Simplu: când o astfel de firmă ajunge în miezul unui scandal sau este reclamată, proprietarii aleg insolvența și, ulterior, îi declară falimentul. Apoi, o firmă nou-nouță, fără istoric negativ, îi ia locul și câștigă licitații.

MEDIA POP ART SRL din Turda, deținută de Ana Pop, a fost amendată în trei ani de patru ori fie pentru greutatea mai mică de 80 de grame a cornurilor livrate, fie pentru nerespectarea condițiilor igie­nico-sanitare.

În 2016 nu mai avea contracte directe pentru cornuri, ci pentru lactate. Media Pop Art SRL fusese înființată în 2013. Asociat și administrator apărea doar Ana Pop. Firma a pornit, încă din 2013, de la o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei și, până în 2015, când a intrat în insolvență, ajunsese la o cifră de afaceri de peste 13 milioane de lei, cu un profit de 174.000 de lei și datorii care depășeau 3 milioane de lei. În 2013, la înființare, asociați în firmă erau Ana Pop și Andrei Pop.

În 2015, și această firmă a fost implicată într-un scandal: o elevă din Arad a găsit o lamă de ras într-unul dintre cornurile distribuite de firma familiei Pop.

În 2015, Media Pop Art SRL nici măcar nu avea contract cu autoritățile locale din Arad pentru distribuția de cornuri, ci cu o altă firmă, denumită Biscotto.

Reprezentanții Biscotto au pretins, la acea dată, că „probleme de natură tehnică” nu le permiseseră livrarea produselor, astfel că apelaseră la Media Pop Art.

Dezvoltare cu ajutor de la stat

Cea de-a doua firmă, PATISGAL SRL a fost înființată în 2003 și în martie 2012 a fost preluată (în acte) de Daniela-Ionela CIUBOTARU (40 de ani), de la Florentin Cristian CRISTEA. În anul respectiv societatea a raportat o cifră de afaceri de numai 643.176 lei, dar 58 de angajați. Noua patroană – cu domiciliul într-un sat din județul Vrancea – a renunțat la societate în aprilie 2015, oficial contra sumei de 1.015.200 lei (valoarea nominală a părților sociale), vânzarea firmeii fiind efectuată în două etape – majorare de capital social (cu 300 lei!) și cesiune părți sociale.

Din aprilie 2015, unic asociat la PATISGAL SRL a devenit Mihaela Maria SCHUMNY (49 de ani), persoană născută la Baia Mare, dar cu cetățenie germană și domiciliu în Germania. În ianuarie 2016, noua patroană din acte schimbă domeniul principal de activitate în  „fabricarea biscuiților și pișcoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie”, iar Doina DĂNILĂ (în prezent SERBINIUC, 28 de ani) rămâne unic administrator.

În 2017, PATISGAL SRL a fost inclusă pe lista societăților beneficiare de ajutor de stat, valoarea acestu sprijin financiar fiind de 5,3 milioane de lei, iar proiectul presupune crearea a 185 de locuri de muncă, din care 54 sunt pentru defavorizați.

Și merele vor ajunge din nou pe băncile elevilor buzoieni. Fructele vor fi distribuite de două firme care s-au asociat și au depus o ofertă comună, respectiv Elcomer Achiziții SRL și Pol Fruct SRL. Merele din școli vor costa peste 5 milioane de lei, fără TVA.

Licitația pentru lapte, la final

Săptămâna aceasta se va încheia licitația electronică pentru furnizarea laptelui, dar urmează perioada în care rezultatul poate fi contestat.  „Îmi cer scuze față de copii, mă refer la elevi, că acum un an nu au beneficiat de toate drepturile, începând de la lapte, corn, mere ș.a.m.d. S-au finalizat licitațiile atât pe mere, cât și pe corn și, zilele acestea, și pe lapte. Deci începând cu prima zi a anului școlar 2019-2020, elevii vor avea corn, lapte și mere. Avem acest program, nu mai trebuie să îi facem licitație, până în 2021”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

La Buzău, programul ,,Lapte, măr și corn în școli” a eșuat lamentabil în anul școlar trecut. Elevii nu au mai beneficiat de alimentele oferite gratuit, deoarece toate în­cercările autorităților buzoiene de a asigura gustarea copiilor au mers din blocaj în blocaj.

La începutul acestui an, programul era foarte aproape să devină funcțional, dar o nouă modificare legislativă a compromis finalizarea procedurilor pentru derularea acestui program în județul Buzău. Mai exact, printr-o Hotărâre de Guvern, consiliile județene au fost obligate să consulte primăriile care, începând de anul acesta, au posibilitatea de a se ocupa de distribuirea laptelui, cornului și a fructelor în școli.

Cum primăriile din județul Buzău au considerat că procedurile sunt foarte greu de îndeplinit, dovadă că ani de zile nu au reușit să asigure spațiile frigorifice necesare pentru păstrarea produselor, după consultarea tuturor administrațiilor locale, Consiliul Județean Buzău și-a asumat derularea acestui program și a reluat procedurile de licitație care se impun.

Procedura pentru fur­nizarea produselor de panificație era aproape finalizată înainte de încheirea anului școlar, iar LOGISTIC MEDIA POP ART S.R.L. – lider de asociere și societatea PATISGAL S.R.L. au fost declarate câștigătoare.

Pentru produsele lactate a fost depusă o singură ofertă, respectiv a societății MERIDIAN AGROIND S.R.L. ,,Cu ocazia evaluării ofertei depusă de acest operator economic, în faza de D.U.A.E., s-a constat că ofertantul a depus în format electronic, semnat cu sem­nătură electronică extinsă D.U.A.E. prin care, la Sec­țiunea Utilajele, instalațiile și echipamenteie tehnice în dispoziția operatorului economic NU descrie în nici un fel utilajele (autospecialele frigorifice de transport, instalațiile și echipamentele tehnice pe care acesta le are la dispoziție pentru aducerea la îndeplinire a Acordului cadru și a contractelor subsecvente”, se precizează în informarea președintelui comisiilor de evaluare către consilierii județeni, privind stadiul procedurilor. Ca urmare, oferta a fost declarată inacceptabilă, iar ofertantul nu a formulat contestație. De menționat că societatea în cauză a fost ani de zile abonată la banii alocați derulării programului ,,Laptele și cornul” în școlile din Buzău și nu de puține ori produsele furnizate au ridicat suspiciuni de conformitate, reclamațiile nefiind însă respinse de reprezentanții CJ Buzău.

Cele mai mari probleme au fost însă la licitația pentru desemnarea furnizorului fructelor în școli. După ce a fost plimbată trei luni între Consiliul Județean și Agenția Națională pentru Achiziții Publice (A.N.AP.), documentația de atribuire a fost acceptată la data de 26 septembrie 2018, iar anunțul de participare publicat trei zile mai târziu în S.E.A.P.

Ofertele au fost deschise abia pe 5 noiembrie, singurul ofertant fiind asocierea formată din Societatea ELCOMER ACHIZITII S.R.L. – lider de asociere și Societatea POL FRUCT S.R.L. – asociat.

Comisia de evaluare a constatat însă că oferta depusă de Asociere este inacceptabilă, apreciindu-se că ,,ofertantul a făcut o subcontractare mascată”.

Primele două critici din avizul mai sus evocat au vizat, în esență faptul că, ,,liderului de asociere, Societatea ELCOMER ACHIZIȚII S.R.L., îi revine activitatea de depo­zitare, transport și distribuție către beneficiari ai fructelor furnizate de către asociatul Societatea POL FRUCT S.R.L., liderul de asociere înțelege să realizeze aceste activități cu echipamente (spațiu de depozitare și mașini de transport cu standardele cerute în documentația de atribuire) și personal calificat (de asemenea conform cerințelor documentației de atribuire) închiriat în proporție de 100% de la Societatea Meridian Agroind S.R.L., conform Contractului de închiriere fără număr din data de 15.10.2018, fapt ce în opinia observatorilor A.N.AP. re­prezintă în fapt o subcontractare a activității, deși în D.U.A.E. ofertantul declară fără echivoc că NU are subcontractanți”.

Ca urmare s-a propus în februarie anularea procedurii.  Ofertantul a contestat însă rezultatul procedurii, nemul­țumit de evaluare și argumentele Comisiei, iar Consiliul Național de Soluționare a Contestațiior a dispus anularea Raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente acestuia și s-a instituit, în sarcina autorității contractante, respectiv Consiliul Județean Buzău, obligația să reevalueze oferta.