* „Zeul unei bucăți de materie: forma” (Eminescu, Mss. 2254, f. 18)

În comunitatea locală, Colegiul Național „Mihai Eminescu” (strada Independenței, 22) este un reper de cultură și sensibilitate,  muncă și talent, unde creativitatea este proces și produs, în ștafeta generațiilor. Pe 12 noiembrie 2019, această prestigioasă instituție de învățământ își sărbătorește Centenarul. Calendarul manifestărilor a început în holul de marmură caldă și amfiteatrul cu etaj din localul monumental, a cărui renovare, prin efortul actualei echipe manageriale, se va finaliza în 9 ianuarie 2021. Eminescienii și profesorii lor s-au bucurat de concertul Corului „Madrigal”, de prezența violonistului Alexandru Tomescu, au evocat tradiția umanistă a școlii în prezența criticului literar Alex Ștefănescu, au fredonat ritmuri „Joc și Rock” cu Opera Comică pentru Copii București, director Felicia Filip…

În calendarul manifestărilor prilejuite de ge­nerosul jubileu CNME-100 se înscrie și proiectul „100 de cărți pentru 100 de ani”, urmare  a activității din Cenaclul „Rază de Luceafăr”, a colaborării dintre Biblioteca „Doina-Tatiana Mănoiu” și ­Bi­blioteca Județeană „Vasile Voiculescu”, a atelierelor de scriere creativă și a îndrumării din cercurile de lectură. Cărțile donate, lansate sau publicate de foști și actuali elevi de-a lungul timpului, care, pentru colegiu a devenit istorie, au fost adunate în muzeu, bibliotecă, expoziția-document „O carte nu se citește singur(ă)”. Ele vor fi arhivate/sigilate și donate Colegiului pentru Jubileul 125, adică pentru anul 2044!

*

Începem prezentarea celor 100 de cărți cu ,,MONOGRAFIA Liceului <Mihai Eminescu>” din Buzău, autor prof. Dimitrie Gh. IONESCU, apărută pw 01.11.1969, în tiraj de 2.000 exemplare. Cartea este dedicată Semicentenarului, marcat în 12 noiembrie 1969 și ocupă locul de onoare în inimile eminescienilor de ieri și de azi.

Autorul, profesorul Dimitrie Gh. Ionescu (1900-1985), născut în comuna Tisău din județul nostru, absolvent al Seminarului Teologic în 1922, cu exa­mene de diferență pentru Liceul Gh. Șincai din București, Facultatea de Teologie, 1926 și, în paralel, Facultatea de Litere și Filosofie, 1927- secția Istoria universală, ambele absolvite cu ,,Magna cum laude”… A funcționat din 1933 pană în 1948 la Liceul „B.P. Hasdeu”; epurat din învățămant în 1948, a revenit colaborator extern la Editura de Stat Didactică și Pedagogică, iar din 1960 a fost cooptat ca membru al Asociației Slaviștilor din România. Cercetările  sale de istorie locală au fost materializate în peste 50 de articole și studii.

Cartea ,,MONOGRA­FIA  Liceului <Mihai Eminescu>” din Buzău, publicată în 1969, evocă mai întâi orașul, inclusiv „Iarnă în Crîng” de Ion Andreescu (profesor la Buzău între 1872-1878) și continuă cu istoria prestigioasei instituții de învățămant care va devenii Colegiul Național ,,M. Eminescu”. Decretul-lege este din 8 septembrie 1919 pentru „să se înființeze câte o școală secundară de fete și în orașele T. Severin, Pitești, Buzău, Focșani și Constanța”. În data de 14 septembrie 1919 se condiționează înființarea acestor instituții școlare de ­va­loarea contribuției locale (clădire, instalații, mobilier), capabile să completeze firavele resurse bugetare destinate dezvoltării școlii în România Mare. Ce coincidență simbolică, 100 de ani de România, 100 de ani de „Eminescu”! Cursurile au început efectiv în 12 noiembrie 1919 cu o singură clasă de liceu, având 63 de eleve, într-o sală din localul școlii primare israelite de pe strada Dobrogeanu Ghe­rea, nr. 29. Profesoarele sunt două: Alexandrina Maxim, licențiată în istorie și geografie, și Lucia Ionescu, licențiată în matema­tici. În documente, titulatura oficială este Externatul de fete din Buzău; școala nu are secretară și nici om de serviciu! Primul an de învățământ se încheie în 20 iunie 1920 cu  urmă­toarele rezultate: 53 de eleve promovează integral (84%), 10 rămân corigente, majoritatea la limba franceză. În toamnă, după examenul de corigență, 3 eleve rămân repetente.

De la o clasă – la liceul de 8 clase se ajunge în 1925. Liceul de 8 clase va funcționa până în 1928.  După primii trei ani școlari, când efectivele cresc la 335 de eleve, se pune problema utilizării pe jumătate de zi a localului ceva mai spațios al școlii primare de băieți și fete nr.1, din Piața Daciei(astăzi Școala Ge­ne­rală nr. 5), în care elevele vor rămâne  până în 1931. Între timp efectivele ajung la 549, grupate în 10 clase. Planul de învățământ era cel al legii lui Spiru Haret. Dintre profesoarele acestor ani, se detașează figurile celor două directoare Alexandrina Maxim și Vera Teodoru.

Necesitatea unui local propriu se pune din ­ia­nuarie 1922. Comunitatea locală oferă 3.000 m.p., pe strada Independenței, într-o poziție cdentrală, lângă Casa Armatei. Ulterior, suprafața va fi întregită până la 5160m.p.(prin cumpărarea unor parcele inclusiv de la succesorii lui Nicolae Vaschide). Ministerul acceptă să suporte costul construcției peste doi ani, astfel încât, la 10 decembrie 1925, are loc solemnitatea depunerii actului de fundație la temelia construcției monumentale din strada Independenței, în prezența ministrului de atunci, dr. C. Angelescu. Autorul proiectului este arhitectul Paxino. Lucrările de zidărie au durat 6 ani. Abia în 15 noiembrie 1931 clasele și cancelaria s-au instalat în localul nou.  Lucrările nu se vor termina pe deplin nici în 1938! Monografia prezintă cu detalii piesele principale ale localului, holul de la parter și amfiteatrul impozant, cu 520 de locuri, putând  rivaliza, ca mărime și confort, cu oricare altă sală de spectacole, în distribuirea locurilor, acusticii și luminii. Edificiul are o singură fațadă, pe aliniamentul străzii și cuprinde subsol cu utilizare domestică, parterul cu săli de clasă, cancelarie și amfiteatrul, etajul I destinat, de asemeni, sălilor de clasă si ­bi­bliotecii și etajul II-dormitoare pentru 150 de fete. În total sunt 90 de încăperi, dotate cu instalații sanitare, încălzire centrală, electricitate și telefon. Privit din afară, localul pare, fără îndoială, impunător. Remarcabil a rămas până astăzi în marele hol de la intrare (30 x 12 m) portretul în mărime naturală al Poetului Național, patronul spiritual, pictat în 1958 de profesoara Elena Beldescu. Sub uleiul pe pânză care îl înfățișează pe Mihai Eminescu se află pictat în frescă portretul medicului cu doctorat în chirurgie Constantin Angelescu, realizat în 1936 de Costin Petrescu (unul dintre cei mai buni pictori români din perioada interbelică, autorul frescelor exterioare de la Ateneul Român).

Până în 1948, școala a cunoscut vicisitudinile războiului și duritatea istoriei în schimbare. În intervalul 1948-1967, instituția se numește ȘCOALA MEDIE, care avea inclusiv secție fără frecvență. În data de 16 noiuembrie 1957 a fost emis Ordinul cu nr. 2265 prin care se hotăra schimbarea denumirii șco­lii Medii nr. 2 din Buzău. Atunci instituția a primit numele „MIHAI EMINESCU”. Tot atunci profesoara de desen  Elena Beldescu, soția vestitului profesor de română ­Ghe­orghe Beldescu, a realizat pictura  preatânărului Eminescu (după o fotografie de la Praga), la solicitarea directoarei Clotilda Constantinescu. Pentru a marca Semicentenarul din noiembrie 1969, la 9 mai, același an, apare revista „Năzuințe”, prin eforturile profesorilor  Petre Ștefan, Florentina Dincă, Vasile Cojocaru, Nicolae Ionescu, sub coordonarea directoarei Constantinescu.

Jubileul Semicentenarului a prilejuit un moment rodnic de bilanț și perspective. Monografia pe care am prezentat-o le evocă, cu documente, anexe, tabele și un bogat material iconografic. Această carte se găsește și la muzeul Colegiului și este prima din seria celor 100. (Va urma)

Grupaj realizat de Andreea-Irina Gheorghiță și Ștefania Ciochină, (XI F),  sub coordonarea prof. Elena-Roua Dogaru. Consul­tant științific, prof. pensionar Relu Stoica.

DISTRIBUIȚI
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Scrieți comentariul dvs.
Introduceți numele dvs.