Actualitate

Ziua în care județul s-a topit

În ultima zi din iunie s-au înregistrat temperaturi record în România, fiind primul episod de Cod roșu de caniculă din această vară. Marți, 30 iunie, temperaturile resimțite au depășit 43 de grade Celsius, în 36 de județe au fost restricții de circulație rutieră, iar trenurile au fost obligate să reducă viteza.

Dimineața zilei de marți a fost cea mai călduroasă din istorie, fiind înregistrate 59 de recorduri termice, dintre care 20 reprezintă recorduri lunare. Un record zilnic a fost atins și la stația meteorologică București-Afumați. Stațiile respective au certificat cea mai călduroasă dimineață de 30 iunie de când se efectuează măsurători meteorologice.

La ora 11.00, în Buzău, temperatura resimțită ajunsese deja la 40 de grade Celsius.

Temperatura maximă resimțită a urcat la 46 de grade

Marți, 30 iunie, aproape toată țara s-a aflat sub atenționare Cod roșu de caniculă și disconfort termic accentuat, dar în județul Buzău aerul a fost sufocant, temperatura resimțită ajungând la 46 de grade Celsius, în Pătârlagele, potrivit datelor Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). A fost cea mai ridicată valoare înregistrată în România în ziua de 30 iunie.

Nici în Buzău sau Râmnicu Sărat nu a fost mai bine. Aerul a devenit sufocant în jurul orei 14.00, când temperatura resimțită a ajuns la 42 de grade, deși termometrele arătau o valoare mult mai mică la umbră.

Județele în care au mai fost înregistrate temperaturi record sunt Brăila, cu 45 grade Celsius, iar în Galați, Iași, Arad, Gorgova, Calafat, Bechet și Săcueni s-au resimțit 44 de grade Celsius.

În București, temperatura resimțită a urcat la 43 de grade Celsius, aceeași valoare fiind înregistrată și în Timișoara, Oradea, Vaslui, Focșani, Tulcea, Botoșani, Lugoj, Giurgiu, Băile Herculane, Negrești și Urziceni.

Valori de 42 de grade Celsius s-au resimțit în Ploiești, Bacău, Buzău, Drobeta-Turnu Severin, Râmnicu Sărat, Slobozia, Călărași, Roman, Bârlad, Tecuci și Alexandria, în timp ce la Târgoviște și Caracal s-au înregistrat 41 de grade Celsius, la Râmnicu Vâlcea 40 de grade Celsius, iar la Constanța 39 de grade Celsius.

Temperatura maximă înregistrată în luna iunie a ajuns la 42 de grade Celsius în Oravița, în data de 29 iunie 1938, în timp ce în București maxima lunii iunie a fost atinsă în data de 20 iunie 1918, când se înregistrau 40,3 grade Celsius.

„Aș menționa temperatura maximă absolută înregistrată în luna iunie, în România, de 42°C la Oravița în data de 29 iunie 1938, iar în Capitală maxima absolută a lunii iunie 40,3°C, în data de 20 iunie 1918. Iată că este posibil ca mai ales duminică, luni și marți să atingem vârful acestui episod la foarte multe stații, să ne apropiem de recordurile absolute ale unui final de lună iunie în țara noastră”, declara aceasta la finalul săptămânii trecute.

Recomandări pentru populație în zilele caniculare

Medicii și autoritățile recomandă prudență maximă și respectarea câtorva reguli stricte pentru a evita problemele grave de sănătate asociate cu temperaturile extreme:

  • Evitarea expunerii directe la soare: Este recomandat să nu părăsiți locuința și să evitați deplasările sau activitățile fizice intense în intervalul orar critic 11.00 – 18.00. Dacă ieșirea este obligatorie, folosiți haine lejere, din bumbac, de culori deschise, pălării de soare și ochelari.
  • Hidratare corectă și constantă: Beți între 1,5 și 2 litri de lichide pe zi, fără a aștepta să apară senzația de sete. Sunt recomandate apa plată, apa minerală sau sucurile naturale de fructe. Evitați complet băuturile cu un conținut ridicat de cofeină (cafea, energizante, cola) sau alcoolul, deoarece acestea accelerează deshidratarea.
  • Alimentație ușoară: Consumați alimente proaspete, în special fructe și legume bogate în apă (pepeni, roșii, castraveți), și evitați mâncărurile grele, grase sau foarte sărate, care solicită organismul în timpul digestiei.
  • Protejarea locuinței: Țineți ferestrele închise și trase obloanele sau jaluzelele pe parcursul zilei, când temperatura exterioară este mai mare decât cea din casă. Aerisiți locuința doar noaptea târziu sau dimineața devreme, când aerul este mai răcoros.

Atenție sporită pentru categoriile vulnerabile: Copiii, persoanele vârstnice și cele cu afecțiuni cronice (în special cardiovasculare sau respiratorii) trebuie monitorizate cu atenție. Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie în mașini parcate, chiar dacă este vorba de perioade extrem de scurte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare