Actualitate

Zeci de amenzi într-o zi, încasate de cei care nu și-au justificat prezența pe stradă

Pentru verificarea respectării regimului impus persoanelor aflate în izolare la domiciliu ca măsură de prevenire și limitare a răspândirii infecției cu coronavirus, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Direcția de Sănătate Publică și Poliția Locală au continuat activitățile de verificare a persoanelor aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, echipaje de poliție, alături de personal din cadrul Poliției Locale au verificat 2.159 de persoane aflate în izolare și au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale cu privire la nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu, în valoare totală de 8.100 de lei. De asemenea, au fost aplicate 242 de sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare nr. 2 și 3, în valoare de peste 327.000 de lei.

Totodată, efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Buzău și ale Grupării Mobile Ploiești au fost angrenate în misiuni de ordine publică. Au fost verificate 169 de persoane aflate în izolare la domiciliu și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei pentru încălcarea prevederilor prevederilor Ordonanțelor Militare nr. 2 și 3.

În total, în ultimele 24 de ore, pe raza județului Buzău au fost angrenați în activități specifice 390 de polițiști, 115 jandarmi, 124 de polițiști locali, 24 de lucratori MapN.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker