Actualitate

VIDEO | WRS, în finala Eurovision

Reprezentantul României la concursul Eurovision 2022 – WRS, cu piesa „Llamame” – s-a calificat joi în finala competiției muzicale, care va avea loc sâmbătă, la Torino, în Italia.

România a concurat joi seară în cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision 2022, numărându-se apoi printre țările votate să meargă mai departe în marea finală.

Doar zece dintre concurenții din fiecare semifinală merg mai departe în finală.

Joi seară, s-au calificat concurenții din Belgia, Cehia, Azerbaidjan, Polonia, Finlanda, Estonia, Australia, Suedia, România și Serbia.

Ţările din grupul celor cinci mari plătitoare (big five) – Franţa, Germania, Spania, Marea Britanie şi Italia – sunt calificate direct în finală.

Piesele care s-au calificat din cea de-a doua semifinală Eurovision 2022

Piesele calificate din prima semifinală Eurovision 2022

Cum se votează la Eurovision cine merge în marea finală

Fanii din ţările repartizate în a doua semifinală şi cei din Spania, Marea Britanie şi Germania au decis, alături de juriile de specialitate (al cărui vot contează 50%), cine va merge în Marea Finală. Juriul a deliberat după prestațiile artiștilor dintr-o repetiție oficială desfășurată miercuri.

La semifinala de joi seară fanii (cu excepția celor care locuiesc în România) au putut vota Llamame de până la 20 de ori de pe același număr de telefon sau prin aplicația de pe site-ul oficial al concursului: www.eurovision.tv.

WRS reprezintă România la Eurovision 2022 cu piesa „Llámame”

România a intrat în concurs joi, 12 mai, în cea de-a doua semifinală a Eurovision 2022, având poziția 13 în concurs. Cel care reprezintă țara noastră este WRS, cu piesa „Llamame”, după ce artistul a câștigat inala Selecției Naționale.

Cine este WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022

Numele real al lui WRS (pronunțat urs) este Andrei Ionuț Ursu și este născut în Buzău în 1993.

El a lucrat ca dansator pentru artiști celebri precum Inna, Antonia sau Carla’s Dreams și a făcut parte din echipa de balet a PRO TV la emisiuni precum Vocea României și Românii au talent. În ianuarie 2020, a semnat cu Global Records și a început proiectul muzica electropop cu numele de scenă WRS.

A început să danseze la vârsta de 12 ani pentru că a fost încurajat de părinții săi, dansatori de muzică populară. În 2015 și-a început cariera muzicală în trupa de băieți Shot. După doi ani, a părăsit proiectul, s-a mutat la Londra și a început să compună muzică. WRS a debutat în ianuarie 2020 cu piesa „Why”.

În februarie 2022, WRS a lansat single-ul „Llamame”, cu care s-a calificat în finala selecției naționale pentru piesa care va reprezenta România la Concursul Muzical Eurovision 2022.

Cea mai recentă piesă a lui WRS, „”Amore” feat. Ilkan Gunuc, a ajuns pe locul 7 în Top Radio MediaForest, pe locul 12 în Top TV Bulgaria şi a atins un vârf în Top 200 Shazam #3 RO, #19 Bulgaria, #67 Moldova, fiind inclusă în playlisturile editoriale NMF Turcia, RO + Hit Dans, Yaz, Dance toată ziua. Totodată, piesa „Tsunami” a devenit o senzaţie internațională ajungând pe primele locuri în topurile din Bulgaria (#24 Radio, #3 TV, #3 Top 200 Shazam, #12 Apple Dance), România (#35 Top 200 Shazam, #19 Apple Dance).

Ce cote are România la casele de Pariuri și cine este marea favorită

Conform datelor centralizate de Eurovision World de la 17 mari case de pariuri, România este cotată printre ultimele, cu sub 1% șanse să câștige trofeul.

Ucraina este favorita detașată la casele de pariuri, cu 53% șanse de câștig conform cotațiilor de la pariuri. Ucraina va participa la Eurovision Song Contest 2022 cu melodia „Stefania”, interpretată de Kalush Orchestra.

 

Eurovision Song Contest are loc anul acesta în Italia

Eurovision Song Contest 2022 are loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România intră în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

Sub sloganul “The sound of beauty”, Eurovision Song Contest 2022 va aduce, pe scena din Torino, reprezentanţii celor 40 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Ţărilor de Jos, România, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina şi Marea Britanie.

Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.

Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker