Administrație

VIDEO | Toma: ,,Asfaltările, întârziate de birocrație și de contestații”

Două loturi de câte trei mari străzi ale municipiului au șanse mari să intre în asfaltare în această primă­vară, a anunțat primarul Constantin Toma într-o înregistrare video postată pe pagina sa oficială de Facebook. El spune că, până la finele acestui mandat, Buzăul ar putea avea toate cele peste 400 de străzi asfaltate.

Toma explică de ce a întârziat începerea lucră­rilor pentru proiectul european de mobilitate urbană care include asfaltarea a trei mari străzi din municipiu: ,,În cei patru ani care au trecut s-au făcut vreo 150 de străzi, iar în acest moment, practic, cele mai importante străzi ale Buzăului sunt în licitații publice. Și mă refer mai întâi la reabilitarea totală a celor trei mari străzi ale Buzăului: Bulevardul Unirii, Bulevardul Industriilor și Strada Transilvaniei; pe 10 martie, săptămâna aceasta, avem ultimul termen la Curtea de Apel Ploiești, ultima contestație care a mai putut fi depusă, și vom avea, în sfârșit, un câști­gător, un constructor, care să se apuce de treabă pentru aceste trei mari străzi ale Buzăului. A durat mult, este o investiție pe fonduri europene de 18,6 milioane de euro, dar vom avea trei străzi care vor arăta așa cum arată strada-model, inaugurată în 2018 cu ocazia Centenarului, Calea Eroilor. Vom avea toate cablurile îngropate în trotuare, vom avea pistă specială pentru biciclete, vom avea în plus pistă specială pentru autobuze. După reabilitarea acestor străzi, Buzăul cu siguranță va arăta altfel. Acest proiect pe fonduri europene a început în urmă cu aproape trei ani, și din cauza birocrației și a contestațiilor numeroase am ajuns în această situație dar, în sfârșit, cred că avem șanse ca în această primă­vară, aprilie-mai, să înceapă deja șantierele pe aceste străzi”, a spus primarul.

O altă investiție, de această dată cu finanțare locală, printr-un credit, ar putea fi începută în curând: ,,O altă licitație o avem pentru alte trei străzi ale orașului, unde avem, de asemenea, finanțare pe un credit, respectiv 1 Decembrie 1918, Strada Republicii și Strada Iazul Morilor, urmând ca Strada Horticolei, pentru care avem finanțare, să o încredințăm direct societății comerciale a Primăriei Buzău, Urbis. S-a întârziat mult și aici, a mai fost o licitație pe care a trebuit să o anulăm, a urmat a doua, la care suntem la evaluarea celor șase oferte, și sper ca în câteva luni – pentru că birocrația este lungă, aceștia sunt pașii legali – să putem începe și aceste trei străzi. Pe Strada Horticolei s-a întârziat destul de mult, pentru că vom avea și aici cablurile îngropate în trotuare, iar pe rețelele electrice trebuie să avem, practic, câte un proiect pentru fiecare client, pentru fiecare casă, pentru fiecare agent eco­nomic de pe această stradă. Dar, să fim optimiști, sper să putem începe efectiv șantierul în această primă­vară”, a mai spus Constantin Toma.

Odată cu reluarea acti­vității Urbis, vor continua lucările de asfaltare a Aleii Arinului și Aleii Castanilor, despre care Toma spune că au rol atât de străzi, cât și de parcări: ,,În 15 martie, atunci când își va relua activitatea compania Urbis, vom continua, cu patru echipe, asfaltarea Aleii Arinului și Aleii Castanilor, pe care le vom finaliza, dat fiind că ele sunt și străzi și parcări, foarte importante pentru zona, probabil, cea mai aglomerată a Buzăului. După promulgarea Bugetului de stat aștept să evaluăm încă o dată posibilitățile de a investi în continuare în străzi, trotuare și parcări în acest an și sper că mai găsim resurse pentru a putea continua ceea ce ne-am propus”, a mai spus primarul Constantin Toma într-o înregistrare video postată pe pagina sa oficială de Facebook.

,,Bineînțeles, vom încerca și pe proiectele europene pe care le putem accesa, atât pe programele opera­ționale, dar și pe Programul Național de Redresare și Reziliență, să găsim axe de finanțare care să ne ajute, direct sau indirect, la finalizarea, la reabilitarea câtor mai multe străzi și trotuare în municipiul Buzău. De asemenea, suntem foarte interesați, pentru că este o presiune mare, să avem cât mai multe piste de biciclete, pentru că traficul crește pe zi ce trece, iar în acest moment este foarte greu să asigurăm locuri de parcare pentru toată  lumea, pentru că așa a afost construit Buzăul, sunt 12.000 de case și aproape 35.000 de apartamente, iar în zonele cu blocuri sunt foarte puține locuri de parcare, pentru că așa au fost proiectate în acel moment”, a mai precizat Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker