Economic

VIDEO / Realitatea în construcții (X): Tu știi câți câștigă pe spatele tău?

Vrei să-ți construiești o casă, iar costurile materialelor se tot adună? Prea multe opțiuni, prea multe prețuri sau prea mulți meseriași? Realitatea în construcții este una dură, mai ales atunci când te lovești de intermediari. Află cum poți reduce costurile cheltuind bani inteligent, de la râmniceanul Cosmin Răileanu, deținătorul afacerii de succes Vindem-Ieftin.ro.

OPINIA difuzează în ediția sa online, în fiecare săptămână, câte un episod din serialul realizat de Cosmin Răileanu cu sfaturi din „realitatea în construcții”.

 

Salutare din nou!

Astăzi o să vă povestesc câte ceva despre comisionarea ascunsă a specialiștilor. Specialiști în construcții, după cum știți, sunt chiar constructorii, arhitecți, designeri, meseriași…

De nenumărate ori am primit propunerea de a da un discount, un beneficiu, un comision celui care mi-a adus o comandă pentru un anumit client. Ei bine, nu sunt de acord cu această practică! Nu o susțin și nici nu o încurajez! Consider că fiecare trebuie să câștige din ceea ce face, iar specialistul trebuie să câștige strict pe munca lui și nu să fie agent de vânzări, iar dumneavoastră, ca și clienți ar trebui să fiți respectați.

Ca să verificați buna intenție a celor care vă recomandă anumite produse, puteți să luați oferta lor și să vă duceți și în alte părți să verificați dacă propunerea este una corectă. Înainte de acest lucru puteți să vă informați și online, pentru că e mult mai simplu să cereți o ofertă.

Dar diferentele pot fi foarte mari, și vă spun asta din experiențele clienților noștri. La cheltuieli de 10.000 lei pot fi diferențe și de 3.000 și de 4.000, sau poate mai puțin, 2.000, dar oricum sunt niște bani pe care îi puteți plăti în plus dintr-o simplă neatenție sau din prea multă încredere.

Piața aceasta este cumva foarte bine conturată. Și nimeni nu prea vorbește despre ea, pentru că nimeni nu vrea să se pună rău cu arhitecți, constructori, designeri… Toată lumea merge așa, mai dă un comision, mai face un seminar, mai trimite cadouri…

Ei bine, pot să vă spun că sunt și specialiști foarte corecți cu clienții lor, care sunt alături de ei și de bugetul lor și își iau banii doar pe muncă și pe ceea ce fac ei.

Nu credeți, și cercetați înainte să cumpărați!

Succes!

 

 

 

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker