Actualitate

VIDEO | Interlopi reținuți pentru deținere ilegală de muniție letală

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au efectuat ieri zece percheziţii domiciliare în mai multe comune din județele Buzău și Constanța, la locuințe și imobile utilizate de 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 58 de ani, din Vadu Pașii și Mărăcineni, bănuiți de deţinerea ilegală a unor arme, muniții sau componente esențiale ale unor arme.
Activitatea s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în baza autorizaţiei emisă de Judecătoria Buzău.
Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor muniţii letale deţinute fără drept (60 de cartușe) și mai multe medii de stocare.
În urma perchezițiilor, 6 persoane au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri.
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore 2 dintre bărbați, în vârstă de 26 și 36 de ani, din Vadu Pașii, respectiv Mărăcineni.

Potrivit unor surse judiciare, reținuții sunt Adrian Oprea zis Tyson și un apropiat al său Nichițelea, personaje cunoscute în lumea interlopă din Buzău, care de-a lungul vremii au avut de-a face cu poliția pentru infracțiuni cu violență.

În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin.1 Cod penal.
La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Buzău, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și de la Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase și Direcția Operațiuni Speciale.

 

În luna mai, de ziua lui, Tyson din Vadu Pașii a dat petrecere cu 20 de prieteni la o fermă părăsită din Gherăseni. La plecare, convoiul de autoturisme a fost oprit de un filtru al poliției, în care se aflau și mascați, iar cei 20 de bărbați au fost amendați.

În urma verificărilor specifice, polițiștii au stabilit că persoanele sunt din județele Buzău, Ilfov, Galați, Brăila și Dolj.

Din verificări a reieșit că toate persoanele participaseră la o întâlnire comună, pe raza comunei Gherăseni unde au fost depistați, fără a respecta măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Covid-19.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest, în cazul unui șofer de 33 de ani, din Pârscov, fiind indicat consumul de substanțe psihotrope.

Șoferului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub inflența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de art.336 din Codul Penal. De asemenea, polițiștii au aplicat în total 20 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor stabilite pentru limitarea răspândirii Covid-19, în valoare de 188.000 de lei.

Potrivit unor surse, cel care a sunat adunarea este ”Tyson” din Vadu Pașii, iar în jurul lui s-au mai aflat frații ”Geamănu” și Nichițelea, personaje care de-a lungul vremii au avut de-a face cu poliția pentru infracțiuni cu violență. Surse locale spun că prin­tre petrecăreți s-ar fi aflat și Bogdan Sandu, cunoscut ca ­fii­nd membru al clanului Sportivilor din București, dar și Sorin Alexandru, poreclit Sorin Geamănu, aflat sub control judiciar într-un dosar de înșelăciune. Mulți dintre participanți sunt cunoscuți ai oamenilor legii, fiecare în județul din care provine. În urma acestei ­des­cinderi, cazul ar fi intrat în atenția specialiștilor în criminalitate organizată.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker