Actualitate

VIDEO | Costel Vânătoru, interviu pentru HotNews: ,,O bancă de gene ar putea să creeze o strategie de redresare a producerii de semințe în România”

,,De cercetare avem nevoie toți, datorită ei suntem acum aici cu medicina, cu biologia, cu tehnologia, cu tot ceea ce știm, cu prelungirea duratei de viață, cu sănătatea mai bună a contemporanilor. Contextul nefericit cu COVID-19 a evidențiat mai mult ca niciodată cât de necesară e cercetarea și a mai adus în ochii publicului ceva: faptul că cercetarea nu se face bătând din palme”, scrie HotNews. Dr. Corina Zugravu (nutriție), profesor doctor Ileana Rău (chimie), dr. ing. Costel Vânătoru (horticultură, legumicultură) și dr. Radu Ștefănescu (biomedicină) au fost invitații HotNews la o discuție despre situația Cercetării din România, lipsurile și provocările cu care se confruntă, dar și despre rezultatele importante obținute.
(Călin BOSTAN)

Binecunoscut buzoienilor pentru activitatea sa în ­cer­ce­tarea legumicolă, Costel Vânătoru este profesor, doctor în horticultură, cercetător științific de gradul întâi și conduce Laboratorul de Genetică și Ameliorare al Stațiunii de Cercetare–Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. De asemenea, este și director al Băncii de Gene de la Buzău. Are omologate peste 50 de soiuri și hibrizi până acum, care sunt încadrate în catalogul oficial al plantelor de cultură din România, fie că vorbim de plante reabilitate în cultură, de plante de top, de soiuri de top sau de specii aclimatizate.

,,Se confundă banca de gene cu banca de semințe și cu depozitul de semințe”

Rep: Ce este o bancă de gene și care este rolul ei?

Costel Vânătoru: Vorbim de o instituție care are o misi­une clară: de a conserva semințele pe termen mediu și lung, de a păstra resursele genetice mai precis, pe termen mediu și lung și de a le cunoaște până la nivel de genă. Aici s-au făcut foarte multe confuzii: se confundă banca de gene cu banca de semințe și cu depozitul de semințe. S-a ajuns chiar la o sintagmă nouă: bancă de date. Total deplasat față de subiectul nostru. Si­gur, sunt insitituții diferite. Dacă vorbim de un depozit de semințe, ne gândim la un loc, la o instituție care are misiu­nea de a păstra o cantitate de semințe pe o perioadă determinată de timp, în condiții speciale. Acestea au misiunea lor clară.

O bancă de gene este superioară atât depozitului de semințe, cât și băncii de semințe. Vorbim de o instituție care are o structură nouă, cu laboratoare în jur, capabile să amprenteze genetic, să ­des­crie foarte bine speciile pe care le are în conservare și capacitatea de a le proteja in­telectual și chiar și juridic. Dar în special intelectual. Practic, vorbim de o instituție a mileniului 3, o instituție capabilă să pună România pe harta științifică. Cu o bancă de gene acreditată internațional putem arăta lumii întregi că România deține resurse genetice, le cunoaște foarte bine până la nivel de genă și, sigur, atunci le poate utiliza în munca de cercetare, le poate valorifica în producție și misiunea principală este aceea de a le păstra în condiții de siguranță pe termen mediu și lung. Și, desigur, să pună la dispoziția cercetării, la dispoziția fermierilor și doritorilor resursele pe care le are, dar în condiții de siguranță. Adică libere de boli și dăunători, stabilizate din punct de vedere genetic, amprentate genetic, fară a exista riscul ca aceste resurse să ajungă la cultivatori sau să ajungă în piață și cineva să și le însușească sau să nu fie autentice.

Am făcut o ușoară inventariere în legumicultură, fără să iau toate cataloagele ­ela­borate de Ministerul Agriculturii, ci doar câteva, și am depistat peste 2.600 de soiuri de legume care s-au pierdut în ultima perioadă. Am pierdut un tezaur imens pe care nu îl mai putem recupera. Sigur, o parte se află conservată în bănci de gene din străinătate. Și aici avem o problemă: că nu știu cine le-a trimis acolo sau cu acordul cui au ajuns aceste creații să fie păstrate în aceste bănci de gene din afara țării. Putem vorbi mult și pe această temă. Multe resurse s-au pierdut pentru totdeauna, nu le mai putem recupera.

O bancă de gene ar putea să creeze ușor-ușor o strategie de redresare a producerii de semințe în România. Practic, cultivatorii noștri ar putea să producă sămânță, atât pentru necesarul intern, cât și pentru export. Și am putea câștiga mai mult. Deci am putea folosi aceste resurse, care sunt resursa viitorului și nu pot fi cuantificate în bani. Genele se vând foarte scump. Acum nu mai vorbim de vânzarea soiurilor. Sigur, se vând și aceste creații. Dar, genele se vând foarte scump, genele valoroase. Cred că suntem printre ultimele țări din Europa care am acordat cea mai mică atenție și nu facem ceea ce trebuie pentru conservarea acestor resurse genetice, acestui tezaur, care nu poate fi cuantificat, e mai scump decât aurul Băncii Naționale.

,,Câți bani a dat statul pentru a putea cultiva soiurile românești…”

Rep: Câteva exemple ca să înțelegem mai bine?

Costel Vânătoru: Dacă ar fi cineva care să facă o verificare, cât a plătit statul român pentru salata Mona, o salată pe care noi am cultivat-o cu acord de multiplicare de la nemți, din Germania. Câți bani a dat România că să cultive această salată în România și, când a expirat perioada de grație de zece ani, noi, în loc să folosim aceasta creație, am pierdut-o. Sau câți bani a dat România francezilor ca să utilizeze, să aibă în cultură, să multiplice, să producă sămânța de morcov Nantes. Țin minte că exportam două vagoane de sămânță de la acest soi ca să plătim redevență pentru utilizarea acestui soi.

Mă gândesc la vinetele Danubiana bucureștene, tomatele țigănești Aurora pe care le-am găsit la Banca de Gene din Germania, le-am găsit la Banca de Gene din America, în România nu mai sunt.

Ceapa de Buzău autentică, prima creație românească care s-a realizat prin sămânță. Această creație valoroasă, care stă la baza a foarte multe creații din afară. Sigur, ceapa autentică am pierdut-o, am reușit să aduc în țară 50 de semințe de la Departamentul de Stat pentru Agricultură din Statele Unite, după un an de zile de adrese, pentru că nu aveam acord de schimb cu Banca de Gene a lor. Am pri­mit 50 de semințe și încă și acum mai lucrez pentru a reface, pentru că nu am pri­mit niște semințe autentice, ci am primit niste semințe depreciate, deci am foarte mult de lucru de aici încolo ca să refac acest soi. Practic, vorbim, așa metaforic, de o arheologie genetică.

Rep: Când mergeți prin piață, mai recunoașteți vreun soi românesc?

Costel Vânătoru: De la an la an au început să fie mai puține soiuri românești, au început să fie păstrate de grupurile acestea de inițiativă, cei care au încercat ei, cu resursele lor, ceea ce ar trebui să dea de gândit oficialităților statului când se crează aceste grupuri. În zona celor care doresc să păstreze aceste resurse, acolo mai găsim, însă în sistem intensiv, foarte puțin pentru că au apărut marile companii, firme, care, pe lângă semințe, oferă un pachet mai larg. Oferă și substanțe și îngrășăminte, de multe ori chiar și utilaje, și atunci fermierii noștri sunt atrași de aceste oferte tentante care vin din afară. Sunt zone unde trebuie să recunoaștem că nici cercetarea românească nu face față. Sunt zone unde noi nu am ajuns să putem să ținem pasul cu cercetarea de afară, adică nu am valorificat acest patrimoniu genetic, o altă misiune importantă a Băncii de Gene.

Rep: Cum facem să îi convingem pe producători, pe fermieri să vină către aceste semințe autentice românești?

Costel Vânătoru: Au început să extindă o parte din aceste creații, au început să apară în piață la presiunea consumatorilor. Consumatorii au început să caute și să ceară cultivatorului legume cu gust și aromă. Așa s-au îndreptat către noi, către stațiuni, să vină să caute semințe de legume românești, la presiunea consumatorilor. Vorbim de un lucru destul de greu, pentru că suntem într-o economie de piață, într-o economie liberă, într-o economie unde concurența e destul de dură, dar trebuie să facem și noi pasul acesta.

Roșia care poartă numele soției

Rep: Aveți peste 50 de soiuri create, de la castravete la cicoare, unele sunt foarte cunoscute. Mie mi-a plăcut o poveste anume, cea a roșiilor care poartă numele soției dumneavoastră.

Costel Vânătoru: Am omologate peste 50 de soiuri și hibrizi până acum, care sunt încadrate în catalogul oficial al plantelor de cultură din România, fie că vorbim de plante reabilitate în cultură, de plante de top, de soiuri de top sau de specii aclimatizate. Dacă ne referim la tomată, tomata a fost baza cercetărilor mele. Am reușit să acumulez o resursă importantă, de peste 2.000 de soiuri, o parte sunt omologate și, așa cum ați spus, unul poarta numele soției, Cristinica, de la Cristina. Inițial a fost propus sub denumirea de Cristina, nu eu am făcut propunerea, ci colegul meu, Dițu Dumitru, un cercetător ­va­loros. Și el a militat foarte mult pentru realizarea acestei Bănci de Gene la Buzău. Văzând cât suflet am pus pentru acest soi, și în special soția, fiind profesoară, venea de la școală, se schimba, știa că nu am oameni suficienți la treabă și venea și îmi îngrijea loturile de cercetare. S-a ocupat foarte mult de realizarea acestui soi. Atunci când am mers la OSIM să îl omologăm, dumnealui a propus să îi punem numele soției, știind că m-a ajutat foarte mult. Fiecare soi are istoria lui, aș putea scrie o carte cu fiecare sămânță, cum am reușit să o aduc în unitate la stațiune, care a fost drumul.

Articole similare