Administrație

VIDEO / Comunele de la munte, sub asediul urșilor. Pe ministra Mediului o doare în cot

În perioada imediat următoare, președintele Nicușor Dan va promulga noua lege a  ursului, care va cuprinde și cota aferentă anului 2026, referitoare la numărul urșilor care pot fi extrași prin împușcare, fiind vorba despre sălbăticiunile care, nu numai că ajung în habitatele umane, dar și provoacă pagube imense în gospodării și, din nefericire, ajung să atace și oameni.

Dacă va fi promulgată de președintele Nicușor Dan, anul a-cesta vor fi împușcați 859 de urși bruni, în cota de prevenție, și ar putea fi extrași alți 110 din cota de intervenție. Cota de prevenție se împarte între fondurile cinegetice în funcție de numărul incidentelor cu animale sălbatice care au avut loc de-a lungul timpului și ținând cont de numărul de derogări oferite. Cea de intervenție, valabilă la nivel național, este folosită ca un fel de rezervă dacă un fond de vânătoare își epuizează cota de prevenție, se arată în presa centrală.

Între timp, în județul Buzău sălbăticiunile, cei mai mulți urși, dar și haite de lupi sau șacali, par să fie într-un asalt continuu asupra așezărilor umane. În comunele din zona montană înaltă – Chiojdu, Gura Teghii, Bisoca -, prezența ursului în apropierea dar și în interiorul localităților a devenit o obișnuință, oamenii manifestând vigilență la orice oră din zi sau din noapte. Pe Valea Slănicului, în zona Cernătești-Beceni, alertele telefonice care semnalează prezența ursului au frecvență de trei-cinci zile. În schimb, în zona Tisău autoritățile locale semnalează un număr dublu al urșilor în zonă, comparativ cu anul trecut, așa cum au fost repetate apelurile din zona Blăjani în doar două săptămâni. De altfel, într-o ultimă postare pe rețelele de socializare, într-o captură de pe o cameră de filmat din zona centrală a satului de reședință, Blăjani, se vede cum ursul fuge după o femeie, care din fericire l-a văzut venind pe o stradă laterală la suficientă distanță cât să aibă timp să alerge într-o curte.

Șefii administrațiilor publice din zonele în care prezența urșilor este un pericol real spun, la unison, că singura metodă pentru ca pericolul să fie îndepărtat este ca aceștia să fie împușcați. Noua lege care va fi promulgată de președintele României prezintă ca noutate faptul că ursoaicele care sunt identificate cu pui mai mici de doi ani nu vor face obiectul extracțiilor prin împușcare, dar păstrează ultima modificare de pe timpul ministrului Mircea Fechet, o propunere plecată din biroul primarului Gheorghe Neamțu, de la Chiojdu, de Buzău, prin care ursul poate fi împușcat, în prezența comisiei, dacă s-a constatat că a intrat în habitatul uman.

Cu toate acestea, ultimul caz petrecut la Blăjani a demonstrat, încă o dată, că nici acele prevederi legale nu vor avea eficiența dorită, atât timp cât se menține obligativitatea constituirii comisiei de avizare, după ce primarul localității pe teritoriul căreia este semnalat ursul dă ordinul de împușcare, dar nu înainte de verificarea prezenței integrale: medic veterinar, vânător (reprezentant acreditat de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi pe fondul respectiv de vânătoare), jandarm și primar sau viceprimar.

După ce a aflat de prezența ursului chiar în apropierea Primăriei, Gheorghe Ispas, primarul comunei Blăjani, a înștiințat membrii comisiei, în paralel îndeplinind formalitățile pentru emiterea ordinului de împușcare. Până la întrunirea membrilor comisiei a trecut, însă, suficient timp ca ursul să părăsească zona locuită și să dispară în desișurile din jurul localității. Rigiditatea legislației face ca măsurile adoptate, aparent, cu intenția de a proteja comunitățile umane fac parte dintr-un așa-zis zgomot de fond. De aceea, chiar și cotele de extracție, până la urmă, nu se vor dovedi eficiente, așa cum nu au fost îndeplinite nici cele de anul trecut, atâta timp cât procedurile birocratice au întâietate.

În opinia celor din teren, în special a primarilor care resimt primii presiunea populației, obligativitatea respectării condiției de întrunire a unei comisii este, de fapt, o măsură mascată pentru împiedicarea aplicării legii, în esență. De asemenea, o altă condiție a priori este acreditarea unui anume vânător care are dreptul să execute împușcarea sălbăticiunii, unul singur pentru întregul fond de vânătoare, domenii care au în componență mai multe unități administrativ-teritoriale cu suprafețe mari de acoperit, ceea ce înseamnă alt timp pierdut până când respectivul vânător ajunge la locul de întâlnire al comisiei. Propunerea din teren ar fi ca orice vânător care dovedește că este membru al unei asociații județene de profil să poată executa ordinul de împușcare, în acest fel mărindu-se considerabil șansele ca unul dintre aceștia să fie foarte aproape de locul în care reapare ursul, astfel încât să poată fi împușcat înainte să atace un om, ori să producă pagube însemnate în gospodării.

De asemenea, responsabilii din comunele afectate, dar și voci din autoritatea județeană, spun că, în loc să pună umărul la modificarea legislației din domeniu, ministra USR a Mediului este preocupată doar de răfuieli politice mascate de așa-zise reforme și controale în instituțiile din subordine și că „o doare în cot” de atacurile urșilor la gospodăriile oamenilor, chiar dacă sunt în joc și viețile umane.

2 Comentarii

  1. Domnule Călin Bostan, revin cu o completare importantă.

    Între timp am aflat că România a avut un proiect european consistent pentru ursul brun, prin POIM / SMIS 136899, de aproximativ 53,6 milioane lei, adică în jur de 11 milioane de euro, exact pentru conservarea ursului brun și prevenirea conflictelor om–urs.

    În acel proiect apar menționate măsuri non-letale foarte concrete: 1140 de garduri electrice, 150 de camere foto/video de monitorizare, colectare ADN pentru estimarea populației, instruirea personalului, cuști de transport, truse de tranchilizare și chiar un complex național de reabilitare.

    Atunci întrebarea devine și mai serioasă:

    Unde sunt aceste garduri electrice?
    Unde sunt camerele?
    Câte au ajuns în județul Buzău?
    Câte în zone precum Chiojdu, Gura Teghii, Bisoca, Blăjani sau alte localități afectate?
    Cine le întreține?
    Există procese-verbale de recepție?
    Există rapoarte publice care arată că aceste măsuri au redus conflictele om–urs?
    Au fost cerute de primării?
    Au fost refuzate?
    Au fost instalate, dar nu funcționează?
    Sau pur și simplu oamenii din teren nu au beneficiat de ele?

    Nu spun că banii au fost folosiți greșit. Spun că, înainte să transformăm împușcarea în prima soluție, avem obligația să întrebăm ce s-a făcut cu banii publici și europeni alocați tocmai pentru prevenție.

    Dacă România a primit bani pentru garduri, camere, monitorizare, tranchilizare, intervenții non-letale și educație publică, atunci populația are dreptul să știe unde sunt rezultatele.

    Pentru că prevenția nu poate rămâne doar într-un proiect, într-un raport sau într-un tabel. Prevenția trebuie să se vadă în teren, acolo unde oamenii trăiesc cu frica la poartă și unde urșii ajung să plătească finalul unei administrații care nu și-a făcut treaba la timp.

  2. Cu tot respectul, domnule Călin Bostan, înainte ca singura soluție rămasă să fie glonțul, aș dori să întreb: ce s-a făcut concret pe partea de prevenție în ultimii ani?
    Unde sunt containerele anti-urs care să nu mai transforme satele în ‘restaurante’ pentru sălbăticiuni?
    Câte garduri electrice au fost subvenționate pentru gospodăriile din Bisoca sau Chiojdu înainte de a număra pagubele?
    De ce ne bazăm pe o comisie birocratică lentă, în loc să avem echipe de intervenție rapidă dotate cu mijloace de alungare non-letale care să acționeze la prima semnalare a senzorilor?

    Pare că am sărit direct la execuție pentru că este mai ieftin și mai simplu decât să gestionăm responsabil un conflict pe care tot noi, prin lipsa de măsuri, l-am lăsat să escaladeze. Până la urmă, dacă tot se ajunge la friptură, ar fi de preferat ca aceasta să fie rezultatul unui plan de management cinegetic riguros și nu deznodământul tragic al unei administrări care a eșuat la capitolul prevenție. Când gestionăm natura prin comisii care ajung după ce ursul a pleca, nu facem decât să invităm dezastrul la masă. Prevenția nu e doar o bifă pe o hârtie, e siguranța pe care oamenii o merită înainte de orice intervenție în forță.

Articole similare