Primăria Rm. Sărat pregătește parteneriate locale într-un proiect cu finanțare europeană

Consiliul Local Municipal Rm. Sărat a fost întrunit în ședință extraordinară în data de 22 iunie, ocazie cu care primarul Sorin Cîrjan a prezentat plenului un program european care are intervalul de derulare între 2021 și 2027 și pentru care a promovat patru proiecte de hotărâre, trei dintre ele legate de finanțări stricte direcționate pe zone din aria socialului, dar și abordarea fenomenelor de incluziune socială și reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale, toate proiectele fiind direcționate pe grupuri țintă bine definite.
A fost vorba despre aprobarea documentațiilor inițiale, pentru trei studii de fezabilitate, în baza cărora să poată fi accesat programul european, prin completarea cererilor de finanțare.
Primul studiu de fezabilitate se referă la construirea unui centru de zi pentru persoane vârstnice defavorizate, cu handicap, al doilea va urmări obținerea unei finanțări pentru îmbunătățirea infrastructurii locative, prin construirea de locuințe sociale pentru persoane care trăiesc în locuințe individuale sau adăposturi improvizate, inclusiv a celor cu dizabilități și aparținând etniei rome. Cea de-a treia documentație va fi întocmită pentru atragerea de fonduri europene care să susțină investiții în modernizarea infrastructurii educaționale, prin reabilitare și extindere a unei clădiri existente și amenajarea de spații educaționale în aer liber, precum și infrastructură sportivă conexă infrastructurii școlare existente. De asemenea, primarul Sorin Cîrjan a promovat un proiect de hotărâre prin care consilierii municipali au aprobat un plan financiar prealabil, în care au fost estimate atât cheltuielile eligibile, cât și cele neeligibile, acestea din urmă trebuind să fie asumate de administrația locală, inclusiv cota de 2%, cu titlu de cofinanțare, din valoarea totală a finanțării.
Toate investițiile se vor derula în cadrul proiectului „Nicio șansă pierdută – Educație și incluziune prin abordare multifond Râmnicu Sărat”, care va fi depus pentru finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, derulat prin Fondul Social European (FSE+). În cadrul proiectului „Nicio șansă pierdută”, municipiul Râmnicu Sărat este lider de proiect, iar Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat și Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” sunt parteneri.
Fondul Social European dispune de un buget de 142,7 miliarde de euro și dezvoltă proiecte în domeniul social, al ocupării forței de muncă, al educației și al competențelor, inclusiv în ce privește reformele structurale. FSE reunește patru instrumente financiare, care erau separate în perioada de programare 2014-2020.



