Sport

Victorie înşelătoare, neputinţă de ambele părţi

Gloria Buzău – CSC Dumbrăviţa 2-1 (1-0)

Jumătatea plină a paharului arată că Gloria este în obiectiv după primele cinci etape, practic primul sfert al sezonului regulat, locul 5, de play-off, la doar două puncte de prima poziţie. Dar există şi o jumătate goală, care lasă să iasă la iveală evoluţii slabe, departe de valoarea lotului, poate şi un semn că antrenorul Cristi Pustai nu a găsit încă formula care să se potrivească în Crâng.

Luni după-amiază, pe un stadion aproape pustiu, dată fiind şi ora imposibilă de start pentru o primă zi a săptămânii (16.30), în ultimul meci din etapa a 5-a, echipa buzoiană s-a impus la limită, 2-1, în faţa nou-promovatei CSC Dumbrăviţa, prima victorie după două etape în care nu se alesese decât cu un punct, din remiza cu Slatina, ba mai şi suferise o înfrângere în deplasarea de la Miercurea Ciuc.

Chiar dacă Pustai a încercat să-şi ţină jucătorii concentraţi la maximum înaintea duelului de luni – „Întâlnim o echipă surpriză a acestui campionat, o echipă care se apără grupat şi contraatacă periculos şi va fi un meci destul de greu” -, în realitate, trupa timişeană nu a contat pe faza ofensivă. În schimb, Gloria a ajuns de mai multe ori în postura de a încerca poarta adversă, dar fără noroc, aşa cum s-a întâmplat la ocaziile lui Cr. Ciobanu (4, 20), Val. Alexandru (10), Trebotic (15), Blejdea (16) şi A. Lopez (19). Din fericire, înainte de a se instala precipitarea, croatul Dinko Trebotic a deschis scorul (25), după ce a plasat perfect mingea cu o lovitură de cap, unica reuşită până la pauză.

În partea a doua, jocul s-a mai echilibrat puţin. Gloria şi-a dublat avantajul în minutul 56, după un penalty transformat de Vali Alexandru. Oaspeţii au redus din diferenţă şapte minute mai târziu, prin Adrian Ungureanu, tot după o lovitură de la 11 metri. Pentru faultul comis, stoperul Gloriei, Daniel Vîrtej a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Nici în superioritate numerică Dumbrăviţa nu a fost în stare să ajungă periculos la poarta lui Stoian, iar Gloria şi-a mai creat ocazii pe final, prin Val. Alexandru (72) şi Honciu (75, 80), rămase fără rezultat.

Pentru Gloria, revenită pe loc de play-off după victoria de luni, urmează, după Miercurea Ciuc, o nouă deplasare de foc: la, Iaşi, sâmbătă, de la 11.00, împotriva unei rivale directe.

  • GLORIA: R. Stoian – Pîrvulescu, A. Lopez, Vîrtej, Sălceanu (53 Uţiu) – Trebotic (79 Gaitan), Honciu – Matiş (66 Wiktorski), Cr. Ciobanu, Blejdea (46 Neicuţescu) – Val. Alexandru. Antrenor: Cristian Pustai
  • CSC DUMBRĂVIŢA: Trifon – Amariei (70 Tismonar), Bain (57 Ad. Ungureanu), Gîsă, C. Toma – Zurbagiu, Martinov – Curea (57 Grancea), I. Tănase (46 An. Olaru), Simon – D. Popa (46 L. Bodri). Antrenor: Costin Stan.
  • Au marcat: Trebotic 25, Val. Alexandru 56 (pen.) – Ad. Ungureanu 63 (pen.).
  • Cartonaş roşu: Daniel Vîrtej 62.
  • Arbitru: Valentin Porumbel (Olteniţa).

Liga a 2-a – Etapa a 5-a

  • Steaua Bucureşti – Politehnica Iaşi 2-1
  • Progresul Spartac – FC Braşov 2-1
  • Viitorul Tg. Jiu – CSC Şelimbăr 1-0
  • Unirea Dej – Unirea Constanţa 2-1
  • Unirea Slobozia – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1
  • Minaur Baia Mare – CSM Slatina 2-1
  • Ripensia Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 2-1
  • Oţelul Galaţi – Politehnica Timişoara 1-0
  • Concordia Chiajna – Dinamo Bucureşti 0-1
  • Gloria Buzău – CSC Dumbrăviţa 2-1

Clasament

  1. UNIREA DEJ 12 p
  2. Oţelul 11 p.
  3. Şelimbăr 10 p.
  4. Slobozia 10 p.
  5. Gloria 10 p.
  6. Poli Iaşi 10 p.
  7. Steaua 10 p.
  8. Csikszereda 9 p.
  9. Progresul 9 p.
  10. Baia Mare 8 p.
  11. Viitorul Tg. Jiu 6 p.
  12. Dinamo 6 p.
  13. Slatina 5 p.
  14. FC Braşov 5 p.
  15. Ripensia 4 p.
  16. Dumbrăviţa 4 p.
  17. Chiajna 4 p.
  18. Timişoara 4 p.
  19. Constanţa 3 p.
  20. Metaloglobus 1 p.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker