Politic

Victoria PSD-PNL la europarlamentare garantează noi investiţii pe fonduri europene

Buzoianul Andi Cristea a ratat la mustaţă un nou mandat de europarlamentar

Una dintre mizele alegerilor locale din 9 iunie 2024 a fost şi atragerea cât mai multor voturi pentru componența delegaţiilor pentru Parlamentul European de partea coaliţiei PSD-PNL. Explicaţia ar consta în faptul că numărul europarlamentarilor social-democraţi în Parlamentul European, sprijiniţi de colegii de coaliţie liberali, va stimula finanţări europene pe mai multe servicii publice pentru zona est europeană, inclusiv pentru România.

În ceea ce priveşte zona Buzăului, rezultatele votului din 9 iunie pentru Europarlamentare nu au favorizat şi candidatura buzoianului Andi Cristea, fost europarlamentarcare în perioada 2014-2019 a activat  în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților.

Fondurile europene au constituit unul dintre motoarele implementărilor de investiţii pe zona serviciilor de interes public, în Buzău cele mai multe fiind regăsite pe zona reţelelor de alimentare cu apă potabilă sau a celor de colectare a apei menajere. La acest moment, Compania de Apă Buzău are în derulare în diverse zone ale judeţului nu mai puţin de zece contracte pentru executarea de astfel de reţele.

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spunea că instituţia pe care o coordonează s-a folosit din plin de oportunitatea accesării fondurilor europene, astfel că o mare parte dintre finanţările obţinute, iniţial, din surse de finanţare guvernamentală, au fost transferate pe finanţări europene.

Experienţa contractelor derulate de Consiliul Judeţean dovedeşte că investiţiile implementate cu susţinere financiară europeană au avut cele mai bune rezultate. „Consiliul Judeţean Buzău a transferat investiţii pe fonduri guvernamentale în zona finanţărilor europene, cele mai multe fiind pe infrastructura rutieră”, spune preşedintele Petre Neagu.

Pe de altă parte, cele peste 48 de procente obţinute de coaliţia PSD-PNL ar putea fi considerate ca un bun suport pentru angajarea de negocieri într-o Comisie Europeană ce ar putea avea o componenţă favorabilă politicilor aplicate în ţara noastră. Preşedintele Petre Neagu aprecia, la una dintre întâlnirile de campanie, că un rezultat favorabil la vot coaliţiei la guvernare, coroborat cu orientările politice la nivel european, ar putea „modifica componenţa Comisiei Europene, ceea ce ar presupune abordări noi în ce priveşte negocierile  pentru alte finanţări destinate zonei europene de est şi cred că se pot renegocia anumite lucruri, astfel încât mai multe zone de servicii publice şi nu numai să poată obţine finanţări europene”.

Un exemplu în acest sens l-a prezentat secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Alexandru Stoica, aducând în discuţie finanţările pentru proiecte ce vizează înfiinţarea şi extinderea de reţele pentru distribuţia gazelor naturale. Prezent la oficierea demarării proiectului pentru aducţiunea gazelor naturale în comuna Săpoca, Buzău, ministrul Stoica preciza: „Proiectul de la Mărăcineni a fost singura investiţie pe gaze care a beneficiat de finanţare europeană. Au mai fost patru comune buzoiene (…) Noi am preluat 104 comune care aveau punctaje aproape de 90 la sută, la nivel naţional (printre care, n.r.) Poşta Câlnău, Vadu Paşii–Săgeata şi Tisău. În acest moment, în acele comune, cu excepţia Săgeata, se lucrează, dar ele au revenit pe bugetul de stat. Alocările de la UE au fost de aproximativ 200 de milioane de euro (…) iar noi am preluat pe Ministerul Dezvoltării,  pe <Anghel Saligny> undeva la un miliard de euro”. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare