Alexandru PRIPON
Trist și adevărat, prin veșnic peticite înjghebări cu titlu temporar, mediocritatea își păstrează adesea un loc important în fața scenei pe care o numim, astăzi, cultură. Cu izbucniri spectaculoase și urmări plăpânde, cu aplauze din stricte vecinătăți și nedumeriri politicoase din relative depărtări (măcar) ideatice, aparența le impune spre acceptare celor mai puțin instruiți ceea ce nu este, cu toate că nimeni nu suspectează că nu ar fi…
Ajunși în acest moment al inevitabilei involuții, suntem datori să zgâriem puțin suprafața cuvântului, sondând ideea zăbovită pe fundal și înțelegând care ne este, de fapt, rostul, într-o lume tot mai leneșă pe plan ziditor, însă tot mai activă în privința (im)posturii. Fără fondul culturii, fără sprijinul adevăratei înțelegeri, înțelepciunea pe care o mimăm seamănă izbitor cu pacientul trezit dintr-o mult prea îndelungată comă, pe care doctorul începător încearcă să-l ghideze către „amintirea” lucrurilor pe care nu le-a trăit. Lucrurile par înspăimântător de normale, însă nu sunt deloc așa.
Avem mult de lucru. Copiii noștri ne sunt fragilă și unică șansă. Fragilă, deoarece tindem să strivim ceea ce este diferit de felul modern, nefiresc, de a fi și negeamăn nedemnelor năzuințe, fiind capabili să amuțim în sufletele urmașilor noștri tendința de a gândi mai departe de orizonturi. Unică, deoarece o generație stearpă (fie și din punct de vedere intelectual) transformă firescul perpetuării speciei în invocarea unei improbabile minuni. Nimic mai simplu, nimic mai tragic.
De aceea, în vremuri inundate de vorbe, deși într-o cumplită secetă de cuvinte, este necesară educarea spiritului copiilor noștri. Poate părea un demers superfluu, o strădanie vrednică de scopuri mai importante, potrivite clipei. Însă educarea atentă a unor noi generații de gânditori și îndrumarea corectă a unor noi generații de scriitori pot reprezenta ieșirea înțeleaptă din proaspătă cutumă și pornirea pe drumul greu, dar fabulos, al îmbogățirii întru cuget – adesea total opus înavuțirii materiale visate de mulți.
Ne aducem, atât cât putem, prinosul acestui efort, plăcut lui Dumnezeu și mult folositor oamenilor, prin organizarea, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Mina, în biserica parohiei care îi poartă numele, a trei concursuri anuale, dedicate copiilor.
Ajunsă la a IV-a ediție, competiția literară „Lăsați copiii să vină la Mine!” a propus micilor scriitori o temă aparent antagonică frământărilor cotidiene: Viață, te iubesc! Ne-am dorit să aflăm gândurile plăcute ale generației tinere, să o vedem zâmbind și să o provocăm la jocul atât de frumos și serios al dragostei de viață. Iar răsplata a fost pe măsură: am citit cu încântare eseuri și poeme care descriu fericirea, fie ca etapă ori stare temporară, fie ca năzuință cumpănită a existenței pământești. Am acordat premii și diplome, însă cel mai frumos dar, din suflet, este antologia competiției literare, care cuprinde, integral ori sub formă de fragment, cele mai frumoase lucrări înscrise în concurs. Începuturi, importante cât o izbândă a demersului de a chema către cunoaștere și cultură o întreagă generație.
Le mulțumesc elevilor, profesorilor și tuturor celor care au făcut posibilă organizarea acestei competiții literare; pentru al patrulea an consecutiv, nu au existat învinși, ci doar câștigători – și printre ei, și printre noi, cei care vom lectura, vom cugeta și vom înțelege valoarea extraordinară a vieții trăite, iubite, folosite pentru înnobilarea spiritului, ca etapă – necesară, deși nu suficientă – a desăvârșirii sufletului.
Îi sunt dator cu recunoștință Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, care a binecuvântat acest proiect literar și mărunta mea strădanie, a organizatorului. Le mulțumesc din suflet membrilor juriului, care au dăruit din timpul, răbdarea și înțelepciunea lor pentru a-i educa întru ale literelor și spiritului pe micii scriitori de astăzi – moștenirea culturală pe care o lăsăm zilei de mâine. Ne-au fost alături, iarăși, oameni minunați: Tudor Cicu – critic literar, poet și prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea –, președintele juriului; Elena Căpățînă – poetă și publicistă, președinta filialei Buzău a Asociației Liga Scriitorilor și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala „Pamfil Șeicaru” Buzău; Gina Zaharia – poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău; Mihaela Roxana Boboc – poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala București.
Le felicit pe doamnele profesoare Alina Ane-Maria Pripon, Camelia Timofte (Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău) și Roxana Mirică (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău) pentru concursurile în limbile germană și engleză pe care le-au organizat (Eine bessere Welt/A better world – „O lume mai bună”), ca o binevenită completare a competiției literare „Lăsați copiii să vină la Mine!”.
Le mulțumesc celor două ființe dragi, înțelegătoare și neobosite în strădania de a duce mai departe acest concurs și de a-i motiva pe micii scriitori să învețe, să citească, să înțeleagă, să creeze. Este vorba despre soția mea, Alina Ane-Maria Pripon (organizatoarea și coordonatoarea proiectului bilingv mai sus menționat, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști, profesoară cu vocație, împreună-truditoare pentru îndrumarea copiilor către zările cunoașterii) și fiica mea, Victoria-Maria Pripon (elevă premiată la olimpiade școlare naționale, cu un condei recunoscut deja pe tărâmul jurnalismului muzical, cu opt volume de poezie publicate și apreciate de voci importante ale literaturii – toate la nici 16 ani împliniți. Alături de ea am așezat în pagină, am corectat și am dus până în pragul tiparului antologia concursului).
Aici, astfel, dar și prin viu grai, în biserica Parohiei „Sf. Mare Mucenic Mina” din Buzău, la festivitatea de premiere a competiției literare, le mulțumesc, cu prețuire, tuturor celor care au avut încredere în acest demers! Îl rog pe bunul și iubitorul de oameni Dumnezeu să îi răsplătească, să îi ocrotească și să îi binecuvânteze, ca împreună să putem rosti, fericiți, sincer, pe mai departe, Viață, te iubesc!
