Actualitate
Calendarul zilei – 15 iunie

Biserica Ortodoxă marchează Lăsatul secului pentru Postul Sfinților Petru și Pavel și îl pomenește pe Sfântul Proroc Amos, iar Biserica Romano-Catolică celebrează Preasfânta Treime și pe Sfântul Amos, profet, și pe Sfântul Abraham, călugăr.
- 1841 – S-a născut medicul şi botanistul Dimitrie Grecescu, membru titular al Academiei Române. (m. 2 oct. 1910)
- 1848 – Masele bucureştene adunate pe Câmpia Filaretului, numită de atunci „Câmpia Libertăţii”, au depus jurământul pe programul revoluţionar şi au aclamat Guvernul provizoriu constituit în ajun.
- 1848 – Adunarea naţională de la Lugoj a românilor bănăţeni a hotărât înfiinţarea armatei populare române în frunte cu Eftimie Murgu, introducerea limbii române şi recunoaşterea naţiunii române.
- 1875 – S-a înfiinţat Societatea de Geografie din România.
- 1889 – A murit Mihai Eminescu, poetul naţional al românilor, membru de onoare post-mortem al Academiei Române. (n. 15 ian. 1850)
- 1893 – S-a născut Ion Marin Sadoveanu, prozator, poet, dramaturg, eseist, cronicar dramatic şi literar şi traducător. (m. 2 febr. 1964)
- 1909 – S-a născut Virgil Teodorescu, poet, eseist şi traducător, membru corespondent al Academiei Române. (m. 24 iun. 1987)
- 1911 – S-a născut actriţa Eliza Petrăchescu. (m. 4 mart. 1977)
- 1926 – S-a născut Pantelie Tuţuleasa, operator şi regizor film documentar. (m. 28 dec. 2015)
- 1926 – S-a născut regizorul Savel Stiopul. (m. 28 sept. 2007)
- 1929 – A murit matematicianul Traian Lalescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române (31 ian. 1991). (n. 12/24 iul. 1882)
- 1934 – S-a născut Matei Călinescu, critic şi istoric literar, comparatist, poet şi prozator, stabilit după 1973 în SUA. (m. 24 iun. 2009)
- 1939 – A murit prozatorul Nicolae Matei Condiescu, membru de onoare al Academiei Române (1 iun. 1938). (n. 20 oct. 1880)
- 1959 – S-a născut Alexandru (Ducu) Darie, regizor român de teatru contemporan, directorul Teatrului Bulandra. (m. 18 sept. 2019)
- 1993 – Preşedintele României, Ion Iliescu, a participat la o serie de reuniuni internaţionale: Conferinţa mondială asupra drepturilor omului (15 iun. Viena), Conferinţa de dezarmare şi Conferinţa mondială a muncii (16 iun. Geneva), precum şi Forumul economic de la Crans-Montana (10-20 iun.)
- 2006 – O delegaţie oficială condusă de preşedintele Traian Băsescu a reprezentat România la lucrările Consiliului European de vară de la Bruxelles. (15-16)
- 2007 – Peste 100 de sportivi cu dizabilităţi din România, Austria, Bulgaria, Serbia, Turcia şi Ungaria s-au întrecut în primul Turneu Internaţional de Atletism Unificat Special Olympics, organizat la Bucureşti. (15-16)
- 2012 – Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului Politic, Cinepolitica, unicul festival de gen din România. (Cinema Studio, 15-21)
- 2022 – Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o vizită la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, împreună cu preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Cei doi au avut convorbiri oficiale.
- 2023 – Membrii guvernului condus de Marcel Ciolacu au depus jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni.
Estonia
- 1920 – Adunarea Constituantă a adoptat prima constituţie a ţării, care a intrat în vigoare la 21 decembrie acelaşi an.
Franța
- 1750 – A murit memorialista şi scriitoarea Marguerite de Launay, baroană de Staal. (n. 30 aug. 1694)
- 1755 – S-a născut chimistul Antoine François Fourcroy, cofondatorul nomenclatorului chimiei moderne. (m. 16 dec. 1809)
- 1885 – S-a născut scriitorul și jurnalistul Roland Dorgeles, membru al Academiei Goncourt (1929-1973). (m. 18 mart. 1973)
- 1960 – S-a născut actriţa, producătoarea şi scenarista Michele Laroque.
- 2005 – A murit actriţa Suzanne Flon, laureată a premiului Volpi Cup („Thou Shalt Not Kill”, 1961) și a două premii César. (n. 28 ian. 1918)
Italia
- 1920 – S-a născut actorul Alberto Sordi, unul dintre ultimii „monştri sacri” ai cinematografiei italiene. (m. 25 febr. 2003)
Marea Britanie
- 1215 – „Magna Carta Libertatum” („Marea Cartă a Libertăţilor”), piesa de temelie a constituţionalismului britanic, a fost elaborată la Runnymede, o câmpie de pe malul Tamisei, şi a fost semnată la 15 iunie, de regele Ioan supranumit „fără de Ţară” (1199-1216) la presiunea baronilor englezi.
- 1605 – S-a născut poetul şi dramaturgul Thomas Randolph. (m. mart. 1635)
- 1925 – S-a născut Richard Baker, redactor de ştiri pentru BBC News (1954-1982); a prezentat pentru prima dată, vocal, ştirile la BBC, în 1954. (m. 17 nov. 2018)
- 1985 – S-a născut cântăreaţa şi actriţa Nadine Coyle, membră, între 2002-2013, a grupului de muzică pop Girls Aloud.
Spania
- 1300 – Senor de Vizcaya, Diego López de Haro V, numit și „Intrusul”, a acordat statutul de oraş, prin semnarea Cartei, importantului port comercial Bilbao, cu mai multe nuclee locuite încă din vremea regatului Nabarra.
SUA
- 1900 – S-a născut Otto Luening, compozitor şi dirijor de origine germană; pionier al muzicii înregistrate pe bandă şi al muzicii electronice. (m. 2 sept. 1996)
- 1910 – S-a născut compozitorul, pianistul şi liderul de orchestră David Daniel Rose, cunoscut mai ales pentru compoziţiile „The Stripper”, „Holiday for Strings” şi „Calypso Melody”. (m. 23 aug. 1990)
- 1915 – S-a născut virusologul Thomas H. Weller, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, în 1954, alături John Franklin Enders şi Frederick Chapman Robbins, pentru prezentarea unei modalităţi de recoltare în vederea detectării virusului poliomielitei. (m. 23 aug. 2008)
- 1955 – S-a născut actriţa Julie Hagerty, cunoscută pentru rolurile din „Airplane!” (1980), „Airplane II: The Sequel” (1982), „A Master Builder” (2014) şi „Marriage Story” (2019).
- 1995 – A murit fizicianul John Vincent Atanasoff, creatorul primului computer digital electronic (1930). (n. 4 oct. 1903)
Internaţionale
- 2025 – Ziua mondială a conştientizării abuzului faţă de vârstnici (ONU)
- 2025 – Ziua internaţională a energiei eoliene
- 2025 – Ziua tatălui, marcată în peste 40 de ţări (în a treia zi de duminică a lunii iunie)



