joi, 04 martie 2021

Viața de după COVID-19. Cum ne vom așterne, așa vom trăi!

Bunica mea avea o vorbă – dacă cineva își ieșea din pepeni (adică, avea un comportamentneadecvat) – zicea ea că nu face a bine, că trebuia să se întâmple ceva ca să-l dea la brazdă și să-l aducă pe linia de plutire. Cam așa s-a întâmplat și cu noi acum, or prea o luasem razna, prea ne consideram buricii pământului și nu dădeam nicio ceapă degerată pe ceea ce se întâmpla în jurul nostru.

Trebuia să vină virusul ca fiecare dintre noi și toți laolaltă să înțelegem cât de bicisnici și cât de aiuretici suntem în fața ­pri­mejdiei. Trebuia să ne ciupească cocoșul într-un loc ca să înțelegem că practica bate gramatica și că nu tot ce zboară se mănâncă. Trebuia să vină pandemia ca să înțelegem că nu avem nevoie de politicieni duși cu pluta și de administratori de ocazie, de castele multietajate și de automobile luxoase, dar de utilaj medical de ultimă ge­nerație și de OAMENI care să știe cum să gestioneze situațiile de criză. Ce mai la deal-la vale, trebuia să se întâmple o nenorocire ca să înțelegem că boala, invizibilă și nemiloasă, nu alege între frumoși și urâți, săraci și bogați și că viața ne-a mai dat o lecție pe care ori o învățăm, ori rămânem repetenți pentru totdeauna.

De altfel, dacă ne zicea cineva, vreo 3-4 luni în urmă, că ne așteaptă o pandemie cum nu s-a mai văzut și nu s-a mai auzit de prin anul 1918 (când peste 50.000.000 de oameni au pierit din cauza „gripei spaniole”), îi spuneam că este nebun și că ne dorește răul. Cum adică, noi, atât de bățoși și atât de invincibili, să pățim ceva ce ne-ar da toate planurile peste cap! Cum adică, noi, atât de dotați și de documentați, aflați în plină pregătire de… prezidențiale, să ne lăsăm călcați în picioare de un virus obraznic, care nu ține cont de „avtoritete”, de ambiții, de interese și de alte matrapazlâcuri ieftine și rușinoase…

Păi, domnilor și doamnelor, haideți să ne dăm acum cu toții câteva palme și să recunoaștem că nici pe departe nu suntem ceea ce am crezut și că toți mușchii și toate orgoliile noastre nu sunt decât un fâs ordinar, un balon de săpun gata să se spargă la cea mai simplă adiere de… virus. Ba mai mult, vrem noi să recunoaștem ori nu, dar viața fiecăruia în parte și a tuturor împreună va avea, de acum înainte, două repere – de până la pandemie și de după pandemie. Adică noi, cei care am fost până la mijlocul lui martie și cei care vom fi după pandemie (aici părerile specialiștilor care fac preziceri cu privire la oprirea coronavirusului se împart – de la câteva luni până la doi ani), ar trebui să ne deosebim radical, în caz contrar consecințele ar putea fi imprevizibile. Vorba ceea, cum ne vom așterne, așa vom trăi.

Și dacă până la ieșirea din această stare excepțională mai este vreme, iar luminița din capătul tunelului (apropo, doar câteva săptămâni în urmă această „luminiță” avea o cu totul altă conotație) încă nu se vede, ar fi bine să ne privim cu toții în oglindă, să ne uităm în propriii ochi încă plini de frică și deznă­dejde și să apropiem, pe cât se poate de posibil, ziua izbânzii, ziua când ne vom putea bucura de o simplă îmbrățișare   cu cei dragi și de o plimbare pe Cheiul Nistrului (Doamne, cât de fericiți eram cu  doar câteva săptămâni în urmă și nici nu ne dădeam seama!).

Or, petru această supremă fericire avem de făcut atât de puțin – să nu ieșim din case și să ascultăm de sfaturile specialiștilor! Înțeleg că să stai cuminte acasă, cândmereu te mănâncă într-un loc, iar vocea interioară încă te mai consideră atotputernic și invincibil, estegreu, dar… trebuie. Mai cu seamă dacă ai o vârstă categorisită „vulnerabilă”, iar ieșirea din casă nu este o necesitate stringentă.

Să-i ajutăm  pe medici în munca lor de-a dreptul eroică (îmi scot pălăria în fața doctorilor, în special celor de la Salvare, care zilnic își pun viața în pericol). Să fim alături de autorități (acei care procedează adecvat și omenește, dar nu acei care speculează cu pandemia pentru un PR ieftin și rușinos) în aceste zile de grea încercare (la Soroca, cel puțin, doamna primar chiar este la înălțimea așteptărilor și merită tot res­pectul)…

Și încă ceva. Orice ar fi și orice s-ar spune, dar și acest nemilos virus va fi învins, vorba ceea, nu mor oamenii când vor virușii. Un lucru însă este cert – biruința asupra lui este (și) în mâinile noastre. Să nu ne ­pa­nicăm și să nu facem comparații (apropo, „gripa spaniolă”, de exemplu, despre care vorbeam mai sus a ucis multă lume, dar să nu uităm când s-a întâmplata cea pandemie și care erau posibilitățile medicinii de atunci), să nu cădem pradă speculațiilor și prognozelor pesimiste. Cum n-o dai, afară este primăvară, iar primăvara întotdeauna a însemnat trezirea la viață. Iar această primăvară nu poate și nu trebuie să fie o excepție!

loading...
error: Content is protected !!