Monden

Vasile Calofir, despre cum se adaptează un actor la pandemie

• Buzoianul este de părere că artiștii, în general, sunt cei mai dezavantajați în pandemie, dar optimismul lui nu moare niciodată

Unde nu este public, spectacol, interacțiune, actorul nu poate munci și parcă nu mai respiră. Așa se simte și buzoianul Vasile Calofir, puțin fără suflu și fără glas în această perioadă în care actul artistic este interzis și doar crearea de scenarii mai poate repre­zenta sursa lui de muncă.

În cadrul unui interviu acordat gândul.ro, buzoianul a recunoscut că se descurcă pe perioada de pandemie, dar nu se simte întreg și parcă nu prea mai are resurse.

„Este greu, mai ales că este și o meserie de vocație, nu prea sunt reguli stabilite și atunci încercăm să ne pliem și noi. Ar trebui să ne uităm la pozele dinainte de pandemie, să ne uităm la ele și să ne aducem aminte peste un an, cum era și cum a fost. Este greu. Încercăm să avem un alt stil de viață, cel puțin noi ca actori, dar nu ne este ușor”, a declarat Vasile Calofir.

Buzoianul a mai completat în cadrul interviului acordat jurnalistei Emma Zeicescu că a ajuns să fie destul de matur în aceste vremuri grele ca să încerce să se asculte doar pe el, că și-a ascuțit foarte bine instinctele și ajunge încet încet la perfecționare.

„Încercăm un nou stil de viață cu toții, asta văd, altfel ne modificăm greșit. Eu personal vreau să fac ceea ce nu am făcut până acum. Acum am timp din plin. Și știu că ideile geniale vin din criză și din suferință, așa că este timpul lor. Confortul și lâncezeala nu te ambițio­nează, nu te fac să te ridici”, a mai spus Vasile.

Actorul a explicat că în aceste luni a mers foarte mult pe jos, a fost foarte atent la mâncare, s-a axat pe scris, chiar pe scenarii, pentru că dacă el este în echilibru cu sine însuși, va putea transmite același lucru celorlalți.

„Port mască, nu sunt cu conspirațiile și mă axez pe scris scenarii”

„Mă axez pe scris scenarii acum. Vom avea în continuare nevoie de empatie, de emoții, de familie, așa că și acolo trebuie mult timp. Asta ne echilibrează. Nu sunt nici hater, nici anti-Covid, port masca, ­res­pect distanța, sunt un om al regulilor, asta cred că este bine, că să rezistăm. Nu mă duc în locuri aglomerate și asta vorbesc și cu colegii mei, cu care comunic, stăm în pătrățica noastră fiecare. Eu respect măsurile și le promovez. De fiecare în parte depinde să fim în regulă. Nu mai trebuie să fim obișnuiți să ne cadă din cer ceva. Eu stau și gândesc foarte mult, nu prea mă regăsesc în statistici, așa că nu sunt cu conspirațiile și cu haterii, cu negativul. Verific informația mereu. Și știu că nu trebuie să picăm, trebuie să ne ridicăm mereu, trecem noi și de pandemie. Vrem, nu vrem, am intrat și în lupta asta și trebuie să trecem și prin ea. Am trecut și de perioada asta cu distan­țarea socială, iar în privința părții financiare, pot sta liniștit, am muncit și am făcut investiții, stau liniștit nu numai până la vară, mult de acum încolo. Dar îmi lipsesc enorm publicul, spectatorii, aici mă doare și asta îmi lipsește mult în pandemie. Îmi este dor de scenă și de public”, a încheiat Vasile Calofir.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker