Sănătate

Valul patru al pandemiei a aruncat buzduganul la Buzău: s-a ocupat deja un pat la ATI

Valul patru al pandemiei de Covid-19 începe să își facă simțită prezența în județ. Chiar dacă nu sunt într-o continuă ascensiune cazurile de Covid-19, la Buzău au fost înregistrate primele cazuri cu tulpina Delta, iar multe anchete epidemiolo­gice pe această temă sunt în desfășurare.

Majoritatea persoanelor care au fost confirmate cu Covid-19 în județ nu au fost vaccinate sau nu au schema completă a vaccinării. Un singur caz de reinfectare s-a înregistrat în județ. Este vorba despre un handbalist care a mai fost confirmat în luna octombrie a anului trecut și care în luna iunie a acestui an s-a vaccinat cu Johnson&Johnson. De asemenea, miercuri, Direcția de Sănătate Publică a mai raportat un caz de infectare cu noul coronavirus, dar în acest caz pacienta, în vârstă de 59 de ani, este vaccinată cu schema completă de la Pfi­zer. Tot miercuri, Instituția Prefectului a anunțat primul caz din acest sezon de bolnav Covid-19 internat la ATI. Este vorba despre o pacientă în vârstă de 78 de ani, din Gura Teghii, care a fost confirmată pozitiv pe 29 iulie și a fost transferată de la Secția de Boli Infecțioase, la ATI. În prezent, aceasta se află sub monitorizare medicală.

Astfel, la Buzău, din cele patru paturi pe care Spitalul Județean de Urgență Buzău le are destinate pacienților cu Covid-19, trei mai sunt libere. De asemenea, la SJU Buzău nu sunt paturi suplimentare pentru pacienții Covid-19. Nici la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat nu sunt locuri suplimentare pentru pacienții cu Covid-19 la ATI, dar acolo sunt cinci paturi disponibile în acest moment, nefiind ocupat niciunul.

Spitalele din județ se pregătesc pentru valul patru al pandemiei de Covid-19. Reamintim că în luna iunie prefectul Silviu Iordache i-a convocat pe managerii spitalelor în care sunt tratați pacienți Covid-19 sau post-Covid-19. În cadrul respectivei întâlniri s-au trasat ­anumite obiective pe care managerii spitalelor trebuie să le respecte pentru a trece cu bine peste valul patru al pandemiei. Mai exact, s-a pus accent pe mărirea capacității instalației de oxigen, principala problemă pe care o întâlnim în spitalele în care sunt tratați pacienții.

În majoritatea spitalelor din Buzău au fost luate măsuri și s-au pus la punct instalațiile. ,,La Spitalul Județean Buzău s-au făcut investiții consistente, atât în secția principală, cât și în secția externă, de Pneumo­ftiziologie. Aceste investiții erau deja în derulare în momentul în care ne-am văzut cu managerii spitalelor, ele se apropie de finalizare, astfel că la Spitalul Județean au o instalație mai mare și mai mo­dernă de oxigen, la Pneumoftiziologie, la fel avem o instalație nouă și de capacitate mai mare. Vestea bună vine și de la spitalul din Râmnicu Sărat, unde s-a făcut achiziția pentru extinderea rețelei de oxigen în mai multe saloane. Avem în derulare proiecte pentru achizițio­narea de ventilatoare și aparate de radiologie. La Spitalul de Boli Cronice din Smeeni, acolo unde, de obicei, tratăm pacienți post-Covid, a venit deja un concentrator de ­oxigen din cele cinci, urmând ca până la jumătatea lunii septembrie să mai primească încă patru, la Spitalul CFR am făcut demersuri pentru îmbunătățirea instalațiilor de oxigen existente, prin creșterea capacităților puterii de oxigen”, a declarat, la Focus TV, prefectul Silviu Iordache.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker