Politic

USR Buzău: „Noi nu putem respira, lor nu le pasă!” (P)

Legea Mirosurilor este o inițiativă pornită de Uniunea Salvați România pentru a legifera vidul legislativ din domeniul disconfortului olfactiv. În foarte multe zone ale României nu putem respira din cauza duhorilor ge­ne­rate de unele gropi de gunoi, ferme de animale sau industrii avide de profit. După ce a trecut tacit de Senat, legea a ajuns la sertar.

Conform deputatului USR Cornel Zainea, legea acoperă un vid legislativ din Legea Calității Aerului, fiind menită să rezolve situații în care, deși mirosurile puternice afectează sănătatea oamenilor, analizele chimice arată că poluarea este prevăzută în limitele legale. Legea a fost adoptată tacit de Senat. Următorul pas este adoptarea în Camera Deputaților, dar coaliția PSD-ALDE întârzie punerea pe ordinea de zi.

În ianuarie 2017, filiala Timișoara a Uniunii Salvați România a propus parlamentarilor partidului iniți­erea unei proiect legislativ privind monitorizarea și măsurarea mirosurilor. Ideea a venit ca necesitate din cauza efectelor mirosului rezultat de pe urma unor activități economice asupra locuitorilor din oraș și din județ, dar și ca răspuns la poziția Gărzii de Mediu: „În România nu avem legislație pentru mirosuri”.

Munca de documentare a membrilor USR Timișoara a fost preluată de parlamentarii Allen Coliban și Cornel Zainea, care au inițiat dezbateri publice cu toți factorii implicați și au demarat ela­borarea legii, împreună cu Ministerul Mediului. Legea a fost dezbătută în Comisia pentru Mediu din Senat și a trecut tacit în 2019.

Legea Mirosurilor este un instrument multașteptat de către cetățenii din toată țara, oameni ajunși în situația în care nu pot deschide fe­res­trele, nu pot ieși în parcuri, nu pot beneficia de dreptul fundamental la aer curat, din cauza poluării olfactive generată de activitatea unor operatori industriali, ferme zootehnice sau gropi de gunoi, amplasate în proximitatea zonelor rezidențiale.

De exemplu, locuitorii din nord-vestului Bucureștiului sunt grav afectați de poluarea cu hidrogen sulfurat de la groapa de gunoi din zonă. Cetățenii au depus mii de sesizări, statul i-a ignorat sau le-a răspuns laconic, fără să ia însă nicio măsură. Zeci de mii de cetățeni ajung să se confrunte zilnic cu mirosuri insuportabile, acestea devenind sursa unor grave probleme de sănătate.

Poluarea olfactivă este asociată cu afecțiuni neurodegenerative ca Alzheimer și cu afectarea bulbului olfactiv la copii, așa cum arată studiile medicale mai noi.

Când funcționează Legea Mirosurilor

– Deseori se percep mirosurile și în cazul concentrațiilor foarte reduse de substanță, care se încadrează în pragurile limită prevăzute în legislația privind calitatea aerului.

– Deseori nu este posibilă dovada existenței mirosurilor, cu metodele fizico-chimice utilizate în cazul măsurării calității aerului.

Cum funcționează Legea Mirosurilor

Operatorii economici care generează mirosuri vor fi obligați de lege să ia toate măsurile referitoare la prevenirea și reducerea disconfortului olfactiv, astfel încât să nu afecteze sănătatea populației și mediul în întregul său. Singura soluție rămâne adoptarea unei legi care să reglementeze poluarea olfactivă, indiferent de sursă.

4.000 de oameni au semnat deja pentru ca legea să fie dezbătută și votată în Parlament. Semnează și tu www.legeamirosurilor.ro!

Amintește-le deputaților că ai dreptul la un aer curat!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker