Actualitate

UPDATE Ziua decisivă pentru ucigașul Valentinei Nica, amânată

UPDATE

Pronunțarea în dosar a fost amânată de greva magistraților. Instanța urmează să stabilească data la care va soluționa cauza.

Cosmin Dan, tânărul judecat pentru uciderea și incendierea Valentinei Nica în dimineața zilei de 23 ­fe­bruarie 2019, și-ar putea afla astăzi sentința la Tribunalul Buzău. Tânărul riscă să-și petreacă toată viața după gratii. După ce, la ultimul termen de judecată, a fost admisă ­ce­rerea formulată de procuror și de instanță, din oficiu, privind schimbarea încadrării „din omor cu premeditare” în „omor prin cruzimi”, Cosmin Dan poate primi maximum de pedeapsă: detenția pe viață. Decizia poate fi atacată cu apel, odată cu fondul cauzei.

Astăzi, 28 ianuarie, președintele completului de judecată urmează să se pronunțe pe fond.

La ultimul termen, Cosmin Dan a solicitat prin avocat recuzarea judecătoarei. Instanța s-a reunit în camera de consiliu și a respins ­ce­rerea tânărului, astfel că sentința va fi pronunțată tot de judecătoarea Mădălina Lăzărescu.

Dan Cosmin, tânărul din Buzău care și-a incendiat fosta iubită și a lăsat-o să moară în apartament, în a cerut însă schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor cu premeditare în ucidere din culpă, însă cererea i-a fost respinsă ceea ce a atras și cererea de recuzarea magistratului.

Doar cinci termene a dispus judecătorul de caz în acest proces, cercetarea judecătorească fiind fina­lizată în mai puțin de jumătate de an. De la începutul procesului, Cosmin Dan a suținut că nu a dorit să îi dea foc Valentinei Nica, ci doar să o sperie. Probele, faptele și declarațiile nu i-au fost însă favorabile, dovadă fiind schimbarea încadrării juridice în cazul lui.

Valentina a fost bătută și incendiată în propriul apartament

Procurorii au stabilit că, în dimineața zilei de 23 ­fe­bruarie, Cosmin Dan a mers în apartamentul fostei sale iubite asupra căreia a aruncat cu benzină dintr-o sticlă, apoi i-a dat foc cu o brichetă. Valentina Nica, în vârstă de 21 de ani, a murit după ce întregul apartament a fost cuprins de flăcări, trupul ei fiind găsit carbonizat într-una dintre camere, după ce pompierii au stins incendiul.

,,Din actul medico-legal rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unor arsuri gradele II-IV, pe 100% din suprafața corporală, precum și a intoxicației acute cu mononid de carbon. Leziunile traumatice – arsuri grad II-IV – s-au putut produce prin expunere la flacără și au legătură de cauzalitate directă cu decesul”, se arată în comunicatul procurorilor.

Potrivit prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Valerică Văsîi, la momentul comiterii faptei, tânărul era sub influența alcoolului și a unor substanțe psihoactive.

Procesul a început în luna septembrie 2019, iar astăzi Cosmin Dan și-ar putea afla prima sentință.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker