Educație

Curs gratuit la Universitatea „Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” Galați anunță organizarea ultimelor grupe de curs gratuit de somelier, cu autorizarea Autorității Naționale pentru Calificări, curs care se finalizează cu obținerea unui certificat. Buzoienii interesați se pot înscrie până la data de 25 noiembrie, iar cursul se va ține în perioada 6 – 10 decembrie. Durata acestuia este de 40 ore, lectori la curs fiind cadre didactice din cadrul Facultății Știința și Ingineria Alimentelor a Universității „Dunărea de Jos”. Pentru înscrieri, cursanții vor prezenta mai multe acte, precum o copie a cărții de identitate, a certificatului de naștere, a diplomei de absolvire a liceului (minim) și o adeverință de salariat în formatul pus la dispoziție de DFCTT.

„Pot participa gratuit la curs angajați cu contract de muncă în cadrul firmelor din domeniile HORECA, Procesarea alimentelor și a băuturilor, Bioeconomie și Biotehnologie, cu sediul social în Regiunea de dezvoltare Sud – Est, Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, Regiunea de dezvoltare Centru”, transmit reprezentanții universității gălățene.

Somelierul se ocupă, în special, cu servirea vinurilor și a celorlalte băuturi (aperitive, digestive și nealcoolice). Pentru această meserie, sunt necesare cunoștințe de viticultură, despre arta preparării vinurilor, distilare și istoria acestora. De asemenea, trebuie să știe când vinul trebuie decantat și timpul când această operațiune poate fi performantă. Cunoașterea detaliilor despre vinuri, precum și degustarea pot crește prestigiul somelierului și aprecierea din partea clienților. La restaurantele de categorie superioară, somelierul participă la aprovizionarea cu vinuri și cu celelalte băuturi, iar o mare responsabilitate îi revine acestuia și în privința organizării și gestionării pivniței de vinuri.

Cât privește remunerația, în țara noastră, câștigul pentru un somelier pornește de la salariul minim și poate ajunge la aproximativ 4.500 de lei, dar suma crește considerabil pentru cei dispuși să investească în cursuri suplimentare sau cei ce au experiență în cadrul restaurantelor exclusiviste. Sume destul de frumoase pot câștiga și cei dispuși să lucreze în străinătate, în special pe vasele de croazieră, unde salariile pot ajunge chiar și la câteva mii de euro.

Articole similare