Actualitate

Unde mergem în week-end?

Vrei să mergi în oraș în week-end și să te bucuri de concerte, spectacole de teatru, expoziții, filme și competiții sportive? OPINIA îți prezintă, la fiecare sfârșit de săptămână, evenimentele ce vor avea loc începând de vineri și până duminică.

 

Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”

Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, lansează noua stagiune muzicală a proiectului „Concert la Conac”.

Byron, una dintre cele mai cunoscute trupe de rock alternativ din România, lansează noul album, „efemeride”, la Buzău, printr-un concert care va avea loc în Sala Studio din incinta Vilei Albatros, sâmbătă, 11 noiembrie 2023, ora 20.00. Accesul este permis începând cu ora 19.30.

Byron cântă rock cu influențe diverse, s-au înființat în 2006 și au lansat de atunci 7 albume de studio și 3 DVD-uri live.

Albumul „efemeride” va beneficia de un turneu național și va fi disponibil atât în format digital cât și în format fizic, pe suport de CD și vinil. Pe parcursul celor zece piese, byron poartă ascultătorii într-o călătorie prin universul complex al gândurilor și trăirilor de zi cu zi, al anxietăților și întrebărilor existențiale. Vor cânta despre sentimente, gânduri și amintiri.

Biletele se pot achiziționa de pe iaBilet.ro, în limita a 100 de locuri. Prețul unui bilet este de 60 lei.

Muzeul Județean Buzău

  • Muzeul Județean Buzău invită publicul să viziteze expoziția de arheologie, dedicată epocii bronzului, în cadrul căreia pot fi admirate artefacte vechi de 5.000 de ani. Expoziția ilustrează aspecte relevante pentru: flora și fauna acestei perioade în zona curburii Carpaților, sistemele constructive, transportul, metalurgia, olăritul, riturile și ritualurile funerare. Multe dintre uneltele, textilele, armele și podoabele utilizate erau produse în cadrul gospodăriei. Astfel, prelucrarea pieilor, a osului, a diferitelor tipuri de roci, torsul, țesutul și râșnitul erau ocupații casnice. Dovezile practicării metalurgiei constau din obiecte finite, bucăți de metal  brut/ materie primă, tipare de piatră, fragmente de creuzete. În ce privește zona Subcarpaților de Curbură, definitorie pentru această ocupație este descoperirea de la Năeni, județul Buzău, unde cercetările arheologice au scos la iveală un atelier metalurgic. De asemenea, foarte interesante sunt manifestările atribuite vieții spirituale a omului din epoca bronzului, perioadă în care devine predominant Cultul soarelui. Statuetele feminine sunt acum rare, în schimb abundă motivele decorative solare, precum cercurile și spiralele.
  • O altă expoziție remarcabilă este „Istoria modernă și contemporană a Buzăului” ce redă evoluția acestei comunități pe o întindere de un secol și jumătate. Obiectele expuse tematic și cronologic ilustrează momentele semnificative ale istoriei locale cu referire la cea națională: anul revoluționar 1848, epoca unirii Principatelor Române, războiul pentru Independența României, răscoala din 1907, Primul și al Doilea Război Mondial, Buzăul în perioada interbelică, Buzăul în comunism, evenimentele din decembrie 1989. Este de asemenea reflectată activitatea unor personalități ale Buzăului: politicianul Alexandru Marghiloman, actorul Vladimir Maximilian și militarul Constantin Apostol. Expoziția valorifică într-un spațiu foarte generos un patrimoniu bogat și variat aparținând secției Istorie a Muzeului Județean Buzău. Expunerea este completată de mijloace multimedia care augmentează experiența vizitatorului. Aplicația „Buzăul în imagini” pune la dispoziția publicului peste 1300 de fotografii din orașul Buzău, de la sfârșitul sec. al XIX-lea până în prezent. Totodată, în sală pot fi explorate și imagini din județul Buzău în perioada anilor 1960-1970 (post colectivizare), cât și filme documentare despre Alexandru Marghiloman și Revoluția din decembrie 1989, la Buzău.
  • Tot la sediul Muzeului Județean Buzău, anul acesta, a fost deschisă expoziția „Numismatica”. Spațiul, dotat cu echipamente de ultimă generație în materie de expunere muzeală, găzduiește aproape 800 de monede de diverse tipuri și din diferite perioade istorice. Holograme și echipamente de tip touch vor permite vizitatorilor să descopere, într-un mod inedit și interactiv, comorile numismatice deținute de Muzeul Județean Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker